La un moment dat, Alexis Hall avea peste 50 de perechi de pantofi si posete create de designeri. Niciodata nu i-a trecut prin cap directoarei de relatii media de 39 de ani din Glasgow ca datoria ei de 31.500 de lire sterline (39.800 de euro) va ajunge o problema. “Era atat de usor sa iei credite, incat aproape ca erai tentat sa crezi ca lucrurile sunt cadou de la magazin”, spune ea. “Nu-ti dai seama ca sunt bani adevarati pana cand nu te asezi si nu-ti faci bilantul contabil, si atunci ai un soc.”

Deteriorarea economiei americane si faptul ca multi americani sunt coplesiti de datorii se afla acum in centrul atentiei, insa britanicii s-au dovedit inca mai nechibzuiti cand a fost vorba sa ia credite.

Rezerva Federala din Washington a redus ratele dobanzilor intr-un efort de a mai atenua blocajul din zona creditelor; in schimb, cresterile dobanzii de referinta practicate anul trecut de Banca Angliei s-au strecurat in piata ipotecara exact in momentul in care preturile imobiliarelor au inceput sa scada si bancile au devenit tot mai reticente in a acorda imprumuturi. Pana acum, indatorarea a fost mai mult benefica pentru Marea Britanie. Pofta de consum a alimentat cresterea economica, iar guvernul s-a imprumutat masiv in ultimii ani pentru a investi in infrastructura, educatie si sanatate, dand nastere unui cerc virtuos: cheltuielile guvernamentale au dus la crearea de locuri de munca, ceea ce a dus la cresterea increderii consumatorilor si la un consum sporit care, in schimb, a stimulat cresterea economica.

Economistii spun ca relatia Marii Britanii cu indatorarea este complexa, dar ca aceasta din urma a evoluat mai mult in acord cu ceea ce s-a intamplat in SUA decat conform cu tendintele europene. Ca si in Statele Unite, un boom imobiliar care a tinut un deceniu si o crestere economica puternica au impulsionat increderea consumatorilor, creand o impresie de bogatie aproape necunoscuta in tari precum Germania si Italia. “Din punct de vedere cultural, poate si din cauza infrangerii suferite in razboi, germanii raman mai reticenti cu privire la imprumuturi, iar bancile sunt adesea detinute de stat, obtinand o parte mai mica din profit din activitatile de creditare”, spune Alistair Milne, profesor la Cass Business School din Londra. Peste Canalul Manecii, multi dintre britanicii mai tineri nu au trait niciodata intr-o perioada de crestere economica lenta, asa incat putini dintre ei sunt in stare sa simta nevoia de a fi retinuti cu privire la imprumuturi, ca sa nu mai vorbim ca nu sunt tentati sa economiseasca. “Deviza tuturor este: cheltuieste acum, gandeste mai tarziu”, spune Jason Butler, consilier la Bloomsbury Financial Planning. “E mai usor sa iei un imprumut sau sa-ti faci un card de credit decat sa recurgi la un instrument bancar de economisire.”

Un adult britanic are in medie 2,8 credite sau carduri de credit, mai mult decat orice alta tara din Europa. Tot mai multi se imprumuta ca sa plateasca pentru concedii, mobila, chiar si pentru operatii de chirurgie estetica. Ca urmare, britanicii cheltuiesc mai mult decat castiga, ceea ce i-a dus la un raport imprumuturi/venituri pe gospodarie de 1,62, comparativ cu 1,42 in Statele Unite si 1,09 in Germania.

Pentru generatia parintilor ei, spune Alexis Hall, a avea alte datorii in afara unei ipoteci era “o rusine”, o recunoastere a faptului ca traiai dincolo de posibilitatile tale. Creditele se obtineau si ele mai greu. Situatia s-a schimbat la sfarsitul anilor ‘90, cand creditorii americani, inclusiv Citigroup si CapitalOne, au intrat pe piata britanica cu o galerie de noi produse de creditare. Competitia acerba dintre banci a insemnat ca potentialii clienti au inceput sa fie bombardati cu reclame si oferte de credite si carduri de credit cu dobanda redusa sau chiar fara dobanda.

In vreme ce autoritatile britanice de reglementare financiara au privit de pe margine explozia creditului de consum, institutiile similare din Germania si Franta au fost mai restrictive. Ca urmare, piata britanica a devenit cea mai mare si cea mai sofisticata din Europa. Cererea de credite a luat avant si pe seama scumpirilor din sectorul imobiliar si a dobanzilor relativ reduse de la sfarsitul anilor ‘90 si inceputul acestui deceniu. Cei care nu aveau o casa s-au grabit sa intre in lumea proprietarilor bucurosi sa vada cum preturile proprietatilor lor s-au triplat. Pe continent, tendinta a fost exact pe dos. Preturile la case si terenuri abia s-au clintit in cele mai multe state europene, in special pentru ca pietele au fost acolo mai reglementate, a existat un stoc mai mare de locuinte neocupate, iar practica inchirierii a fost mai populara. Liz Bingham, director de restructurare la Ernst & Young din Londra, explica obsesia detinerii de proprietati prin “mentalitatea insulara” a britanicilor. Pamantul este aici vazut ca un bun finit si un activ valoros. “Boom-ul imobiliar i-a facut automat pe oameni sa se simta mai bogati decat erau si ei au inceput sa foloseasca averea imobiliara aproape ca pe un cont bancar din care pot face retrageri de fiecare data cand au nevoie sa cumpere o masina noua”, spune Bingham.