Povestea lui Marc Benioff, fondatorul Salesforce.com

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 09 aprilie 2015 617 afişări

Marc Benioff, fondator şi CEO al Salesforce.com
Marc Russell Benioff, în vârstă de 50 de ani, este fondator şi CEO al Salesforce.com, companie specializată în servicii de cloud computing.

Povestea lui Marc Benioff, fondatorul Salesforce.com

Benioff s-a născut în San Francisco şi a absolvit un liceu local, după care a urmat cursurile Universităţii din Carolina de Sud, obţinând o diplomă în administrarea afacerilor. Pasionat de informatică, Benioff a dezvoltat şi vândut prima sa aplicaţie încă din timpul liceului. La 15 ani a fondat compania Liberty Software, realizând jocuri pentru platforma Atari. La 16 ani, Marc Benioff câştiga peste 1.500 de dolari pe lună, bani suficienţi pentru a-şi plăti taxele de colegiu.

Profesorii de la universitate i-au recomandat să lucreze în zona aplicaţiilor realizate pentru clienţi, aşa că Benioff s-a an-gajat la Oracle, unde a rămas timp de 13 ani. El a ocupat diverse funcţii în departamentele de vânzări, marketing şi dezvoltare.

Marc Benioff a pus bazele Salesforce.com în martie 1999 într-un apartament închiriat din San Francisco. Compania a fost creditată cu schimbarea modului în care software-ul este dezvoltat şi distribuit. Scopul lui Benioff, după cum el a de-clarat, este înlocuirea completă a conceptului tradiţional de cloud; Salesforce.com permite clienţilor să folosească infrastruc-tura companiei pentru a-şi dezvolta propriile aplicaţii.

În 2010, revista Fortune l-a numit unul dintre cei mai inteligenţi 50 de oameni din industria tehnologiei, precum şi unul din-tre cei mai importanţi 50 de oameni din business. San Francisco Business Times l-a numit ”Liderul anului„, argumentând că Benioff nu a ţinut cont de condiţiile economice dificile şi a ajutat la dezvoltarea unei industrii. Preşedintele american George W. Bush l-a numit pe Marc Benioff ca membru în Consiliul pentru Informaţie şi Tehnologie între anii 2003 şi 2005.

Salesforce.com a primit numeroase premii, printre care cel acordat de Wall Street Journal celei mai inovatoare companii din lume. Revista Forbes a trecut compania în lista celor mai importante din Statele Unite.

Marc Benioff este cel care a lansat modelul filantropic 1/1/1, prin care o companie contribuie la binele comunităţii cu 1% din profit, 1% din acţiuni şi 1% din programul angajaţilor. Sistemul a fost adoptat de numeroase alte companii, printre care şi Google.

În iunie 2010, Benioff şi soţia Lynne au donat 100 de milioane de dolari pentru construirea unui spital de copii în San Francisco.

Marc Benioff are o avere estimată la 3,5 miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

/special/povestea-lui-marc-benioff-fondatorul-salesforce-com-14105548
14105548
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.