O mare greutate o vor avea pentru pietele internationale semnalele politice, pentru ca economia si politica au ajuns sa se confunde adeseori in perioada din urma. La inceput de an, tabloul global sta cam asa: Statele Unite par pregatite pentru o crestere economica sustinuta, desi nu la fel de accelerata precum cele din China, India sau Brazilia, in vreme ce Europa s-ar putea trezi cu cel putin inca o roata dezumflata in zona euro, fie ca vorbim de posibila restructurare a datoriilor Greciei, de nevoia de salvare a Portugaliei sau a unor state considerate indeobste cam prea mari pentru a fi lasate sa cada, Italia sau Spania. Aceste ultime doua state trebuie sa stranga in urmatoarele luni de pe piete circa 400 de miliarde de euro pentru a-si rostogoli datoriile, iar reticenta de care investitorii au dat dovada la sfarsitul anului trecut in cazul Irlandei nu prevesteste nimic bun.

Costul asigurarii in caz de incapacitate de plata (CDS) a datoriilor suverane din statele Europei Occidentale a atins joia trecuta un nou maxim istoric, depasindu-l in premiera pe cel al asigurarii datoriilor suverane ale statelor din Europa Centrala si de Est, inclusiv Rusia, ceea ce arata ca pietele se pregatesc pentru o noua lovitura puternica ce ar urma sa fie incasata de zona euro. Liderii Europei au insa in acest an si probleme politice de rezolvat, care le vor acapara si timpul, si energia, spre deosebire de anul trecut, cand deciziile dure puteau fi aplicate ceva mai usor; in Germania, cea mai mare economie a zonei euro, din cauza sistemului electoral, incepand din februarie si pana in septembrie, coalitia de guvernare formata din conservatori si liberali va trece dintr-o campanie electorala intr-alta, in disputa fiind controlul a sapte dintre cele 16 landuri ale tarii.

Perspectivele crestin-democratilor (CDU) condusi de cancelarul Angela Merkel nu sunt prea optimiste: daca maine ar avea loc alegeri, Merkel nu ar mai ramane in functie, fiind inlocuita de o coalitie de centru-stanga, intre social-democrati si verzi. Noile conduceri ale celor sapte landuri vor modifica aproape sigur si balanta politica in Bundesrat, "Consiliul Federal" al landurilor, care trebuie sa aprobe toate legile trecute prin Parlamentul in care coalitia de guvernare inca detine o majoritate. Asadar, Merkel va trebui pe de o parte sa lupte la baioneta ca sa salveze ce se mai poate salva, iar apoi sa negocieze asiduu cu potentialii castigatori pentru orice masura de reforma.

Celalalt motor al Europei, Franta, va trece printr-un an preelectoral (in martie 2012 sunt alegeri prezidentiale), iar presedintele Nicolas Sarkozy trebuie sa gaseasca o formula de compromis cu sindicatele pe care si le-a ridicat impotriva odata cu noua lege a pensiilor pe care a impus-o anul trecut. In plus, Sarkozy va fi probabil ocupat cu agenda G20, grup prezidat de Franta in 2011. Miza pentru cuplul franco-german va fi initierea unei dezbateri pentru a rezolva problema sistemica a zonei euro - uniune monetara fara uniune fiscala - ce duce la acumularea de diferente tot mai mari intre diversele economii europene si creeaza derapaje pe care le deconteaza ansamblul blocului comunitar prin masurile de austeritate in vigoare sau in pregatire.

Are insa destule sanse sa se concretizeze o dezbatere privind reformarea sistemului monetar mondial, pe care Sarkozy va incerca sa o impuna G20 pentru a mai castiga din punctele pierdute in politica interna? Dupa razboiul valutar de uzura in care s-au angajat marile economii in 2010, o schimbare de strategie este deocamdata o promisiune frumoasa: Statele Unite nu par dispuse sa renunte atat de usor la pozitia pe care o ocupa acum dolarul in finantele internationale (mai ales dupa repetatele masuri de relaxare cantitativa care au relansat competitivitatea exporturilor americane), mai ales ca si Barack Obama trebuie sa inceapa lupta pentru realegerea la prezidentialele din toamna lui 2012 si orice cedare pe acest front nu ar fi usor de explicat electorilor de acasa. Luna aceasta, presedintele chinez Hu Jintao, presat continuu de comunitatea internationala sa devalorizeze yuanul care aduce Chinei excedente comerciale constante, face o vizita istorica la Washington; de rezultatul ei depinde cum se vor aseza la masa de discutii in noiembrie la Cannes liderii G20.

Dar discutiile dintre cei doi vor viza nu doar probleme de finante internationale, ci si situatia din Coreea de Nord, unde regimul stalinist al lui Kim Jong-Il pare pregatit pentru inca o runda de negocieri in stilul copilului prea rasfatat, care o caracterizeaza in ultimele decenii: "Intai lovim, apoi vedem ce ni se ofera bun ca sa nu mai lovim si a doua oara". China, care si-a asumat rolul de frate mai mare al Coreei de Nord, a ramas datoare in 2010 cu o urecheala diplomatica pentru Phenian, care a lansat un atac neprovocat la adresa Coreei de Sud doar ca sa arate comunitatii internationale ca venirea celei de-a treia generatii de dictatori Kim (mezinul Kim Jong-Un se asteapta sa-i succeada cat de curand tatalui) nu va aduce si una de atitudine sau, cel putin, nu una in bine.