(P) Dan Dehenes: Timpul este factorul X în logistica retailul alimentar, cât şi în celelalte modele de business

Postat la 06 decembrie 2021 707 afişări

(P) Dan Dehenes: Timpul este factorul X în logistica retailul alimentar, cât şi în celelalte modele de business

Dan Dehenes este unul dintre oamenii care fac diferenţa în echipa Kaufland România. În prezent, ocupă poziţia de director executiv în departamentul de Logistică, unde coordonează o echipă care se asigură că, în permanenţă, clienţii vor găsi produsele favorite pe rafturile magazinelor Kaufland. Dan a studiat psihologia in Romania, apoi a trăit 15 ani în Germania, timp în care a urmat studii în economie şi a început formarea profesională în diferite modele de business germane, ceea ce l-a ajutat şi la întoarcerea în România, unde pe termen lung, a reuşit să construiască în jurul său echipe puternice şi dedicate.

Care sunt provocările unei cariere în departamentul de Logistică?

„Penuria apei în Africa” nu este generată de problema lipsei apei pe Terra, ci reprezintă o problemă de logistică, manifestată prin lipsa infrastructurii de transport – aş începe cu acest citat pentru a sublinia rolul crucial al logisticii în orice industrie. Provocările principale în logistică sunt planificarea şi sincronizarea. Timpul este factorul X atât în logistica pe care o practicăm în retailul alimentar, cât şi în celelalte modele de business. Dar managementul timpului, planificarea proceselor aferente şi businessul în sine, nu vor funcţiona optim niciodată fără o echipă de oameni profesionişti.

De asemenea, trebuie să fim în permanenţă deschişi la tendinţele pieţei, cu precădere a celei de transport, care este guvernată de legea cererii şi a ofertei. În cele din urmă, aş vrea să menţionez şi provocarea supremă a departamentului de Logistică pe timpul pandemiei, care a fost şi este în continuare, menţinerea depozitelor în stare operaţională prin respectarea normelor de siguranţă sanitară.

Cum ai reuşit tu să le faci faţă de-a lungul timpului?

Cred cu tărie că succesul nu se moşteneşte, este o chestiune de atitudine, determinare, ”transpiraţie” şi adaptare. Nu există altă reţeta. Sunt un spirit competitiv, însă întotdeauna în competiţie cu mine însumi, cu cel de ieri. Sunt autocritic şi am practicat întotdeauna cultura învăţării din greşeli. Am avut însă şi privilegiul, dar şi oportunitatea să întâlnesc oameni care au crezut în mine, mi-au văzut potenţialul şi m-au ajutat să îl consolidez. Mi-am dat seama destul de repede, încă de la începutul carierei mele, că între toate aceste aspecte, este vorba despre familia pe care o ai lângă tine, echipa pe care o dezvolţi şi formezi, fără de care nu aş fi putut face faţă provocărilor, indiferent câte abilitaţi mi-aş fi dezvoltat de-a lungul timpului. Am o mentalitate „hands-on” care m-a ajutat mult să mă coordonez cu echipa mea, pentru a performa şi a ne atinge obiectivele împreună.

De ce este atât de important departamentul de Logistică pentru businessul Kaufland?

Dacă ar fi să fac o comparaţie, logistica este pentru Kaufland precum axul principal al unui ceas elveţian. Logistica reprezintă ultima verigă din lanţul de aprovizionare a unui produs, de la producător, până la clientul final, produse pe care le stocăm şi apoi le transportăm. În fiecare zi şi noapte, pe străzile ţării sunt puse în mişcare sute de camioane care transportă marfă proaspătă către magazinele noastre şi care trebuie să ajungă până la o anumită oră în fiecare magazin. Astfel, clienţii noştri se bucură de prospeţimea produselor noastre de la primele ore ale zilei. Dacă ne imaginăm că acest „mecanism” se opreşte, chiar şi pentru o zi, putem înţelege rapid importanţa logisticii pentru organizaţia noastră. Nimic nu este mai important decât satisfacţia clienţilor noştri. Într-o piaţă emergentă cum este cea de Food Retail, adaptarea la nevoile clienţilor este obiectivul strategic principal.

Ce te face cel mai mândru din punct de vedere profesional?

În primul rând, sunt mândru de oamenii din jurul meu. Am construit echipe care s-au dezvoltat frumos din punct de vedere profesional şi care au ajuns la un nivel înalt în activitatea lor. Nimic nu mă face mai mândru decât gândul că am contribuit la succesul lor. Fiind un om orientat permanent către rezultate, sunt mândru de reuşitele mele profesionale, de contribuţia mea, de faptul că fac parte dintr-o companie modernă aflată în continuă dezvoltare.

De ce ai ales Kaufland? Ce ai învăţat în cadrul companiei?

Am ales Kaufland acum 10 ani, când mi-am spus „E timpul pentru ceva nou”. Am venit la Kaufland tot de la o companie din spaţiul german, cu un model de business similar. M-a fascinat atunci şi mă fascinează în continuare faptul că avem cel mai complex şi inteligent sistem de logistică de pe piaţa românească de retail. În logistică ai şansa să înveţi cum funcţionează o organizaţie atât operaţional cât şi strategic, însă pe lângă partea de procese şi business, am învăţat „despre oameni”. După 10 ani pot să spun că alegerea mea a fost cea mai bună!

Ce sfat le-ai da celor interesaţi de un rol în departamentului de Logistică?

Un lucru este foarte clar, în logistică nu există rutină, prin urmare, cei care caută dinamism, complexitate şi inovaţie, pot opta pentru un rol in logistică. În afară de acest lucru, avem componentele strategică şi operaţională, mai exact planificarea celor două componente. Aşa cum am menţionat anterior, logistica este crucială pentru orice model de business şi devine tot mai importantă odată cu progresul tehnologic şi al digitalizării în fluxul „producător – client final”!

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
logistica,
retail,
kaufland

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.