Care e valoarea unui deşeu? Ceea ce pentru unii este gunoi, pentru alţii înseamnă materie primă
Un ambalaj nu devine automat o resursă în momentul în care este colectat separat. Pentru a reintra în economie, materialul trebuie să parcurgă mai multe etape, de la colectare şi sortare până la reciclare şi utilizarea într-un nou proces de producţie. Fiecare etapă influenţează calitatea materialului recuperat, costurile de procesare şi, în cele din urmă, valoarea sa economică.
„În România, discuţiile despre gestionarea deşeurilor de ambalaje se concentrează frecvent pe ţintele de reciclare, obligaţiile producătorilor şi cantităţile raportate. Aceşti indicatori sunt necesari, dar nu reflectă întotdeauna eficienţa întregului sistem. Adevărata provocare este construirea unui circuit economic în care materialele recuperate îşi păstrează valoarea şi pot fi utilizate din nou de industrie în condiţii competitive”, declară Alina Georgescu, director general al Green Resources Management.
Regulamentul european privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (PPWR), aplicabil în general din 12 august 2026, introduce treptat noi cerinţe privind reciclabilitatea, reutilizarea şi conţinutul reciclat al anumitor ambalaje. Pentru România, aceste reguli reprezintă nu doar obligaţii de conformare, ci şi o oportunitate de a îmbunătăţi performanţa economică a întregului lanţ.
Prin mecanismul răspunderii extinse a producătorilor (EPR), companiile care introduc ambalaje pe piaţă contribuie la finanţarea gestionării deşeurilor rezultate. În cazul fluxului municipal, autorităţile locale organizează gestionarea deşeurilor, iar organizaţiile EPR contribuie la acoperirea costurilor eligibile, în condiţiile legii.
Din experienţa Green Resources Management (GRM), organizaţie care implementează răspunderea extinsă a producătorilor pentru ambalaje, una dintre provocările importante este corelarea obiectivelor de reciclare cu realităţile economice ale sistemului. Cantităţile colectate şi reciclate sunt esenţiale, dar la fel de importante sunt calitatea materialelor recuperate, eficienţa costurilor şi capacitatea industriei de a le reintroduce în producţie.
„România dispune deja de un sistem concurenţial de organizaţii EPR, de experienţă în gestionarea deşeurilor de ambalaje şi de capacităţi industriale de reciclare. Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) a demonstrat avantajele unui mecanism cu responsabilităţi clare şi trasabilitate, însă funcţionează în condiţii specifice, care nu pot fi replicate automat pentru toate categoriile de ambalaje”, adaugă Alina Georgescu.
Dincolo de definirea responsabilităţilor, o întrebare esenţială este cât de eficient sunt utilizate resursele financiare ale sistemului. Colectarea separată de slabă calitate generează costuri suplimentare de sortare şi pierderi de material, afectând atât activitatea reciclatorilor, cât şi costurile întregului lanţ, suportate inclusiv de producători.
Pentru GRM, performanţa sistemului EPR nu înseamnă doar atingerea obiectivelor cantitative, ci şi utilizarea responsabilă a resurselor financiare. Eficienţa nu presupune neapărat costuri mai mici, ci investiţii şi cheltuieli care produc rezultate mai bune pe întregul circuit.
Creşterea cantităţilor colectate separat rămâne importantă, dar nu garantează obţinerea unei cantităţi echivalente de materii prime secundare utilizabile. Contaminarea, amestecarea necorespunzătoare şi sortarea insuficientă reduc randamentul reciclării şi generează costuri suplimentare.
„Colectarea separată la sursă şi sortarea eficientă nu sunt, aşadar, doar obligaţii de mediu, ci şi condiţii pentru păstrarea valorii economice a materialelor.
Pentru reciclatori, disponibilitatea unor cantităţi constante şi de calitate predictibilă este esenţială. România are capacităţi industriale de reciclare, însă utilizarea lor depinde de accesul la materii prime corespunzătoare, de costurile operaţionale şi de condiţiile pieţei. Fără o corelare mai bună între colectare, sortare şi cerinţele industriei, riscăm să creştem costurile sistemului fără o creştere proporţională a cantităţilor efectiv reciclate”, adaugă Alina Georgescu.
Reciclarea nu se încheie odată cu procesarea deşeurilor. Materialele recuperate generează valoare economică atunci când există companii care le pot utiliza în producţie, la o calitate şi la un preţ competitive.
Industria reciclării se confruntă însă cu costuri ridicate ale energiei şi procesării, fluctuaţii ale preţurilor şi concurenţa materiilor prime virgine. În acelaşi timp, unele capacităţi industriale nu beneficiază constant de suficiente materiale corespunzătoare calitativ.
Atingerea obiectivelor de reciclare şi dezvoltarea unei industrii competitive sunt două obiective complementare, dar distincte. Primul răspunde obligaţiilor de mediu, în timp ce al doilea presupune condiţii economice care să susţină activitatea de reciclare pe termen lung.
Cerinţele PPWR privind conţinutul reciclat al anumitor ambalaje din plastic pot stimula cererea pentru materii prime secundare, dar reglementarea, singură, nu poate garanta disponibilitatea acestora la calitatea şi preţurile cerute de industrie.
Sunt necesare investiţii, predictibilitate legislativă şi o mai bună conectare între colectori, sortatori, reciclatori şi producătorii care utilizează materialele reciclate. Obiectivul nu trebuie să fie limitarea artificială a circulaţiei materialelor, ci crearea condiţiilor în care reciclarea să fie competitivă.
„Pentru România, următoarea etapă trebuie să însemne trecerea de la o abordare concentrată predominant pe îndeplinirea obligaţiilor legale la una care urmăreşte performanţa întregului circuit: cât material recuperăm, cât ajunge efectiv să fie reciclat, cu ce costuri şi în ce măsură poate fi reintrodus competitiv în economie.
Din perspectiva GRM, un sistem EPR performant presupune responsabilitate în utilizarea resurselor financiare, transparenţă în evaluarea rezultatelor şi o înţelegere reală a nevoilor industriei reciclării. România dispune deja de o parte importantă din infrastructura, experienţa şi capacităţile industriale necesare. Provocarea este să le conecteze într-un sistem mai eficient, în care obiectivele de mediu şi realităţile economice să se susţină reciproc.
Pentru că adevărata valoare a reciclării nu stă în cantitatea de deşeuri pe care o gestionăm, ci în resursele pe care reuşim să le păstrăm în economie”, mai spune Alina Georgescu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










