Eu as numi aceste pozitii inventate de Hillary Clinton “super-subsecretari de stat”. Ea a numit trei super-subsecretari - George Mitchell, care se va ocupa de negocierile arabo-israeliene, Richard Holbrooke, care se va ocupa de problemele din Afganistan si Pakistan, si Dennis Ross, care va coordona politicile referitoare la Iran.

 

Administratia Obama pare sa fi ajuns la concluzia ca aceste trei capitole sunt atat de spinoase, incat necesita atentia a trei potentiali secretari de stat cu norma intreaga. Asa ca e nevoie de oficiali cu mai multa greutate si mai mult timp: mai multa greutate decat cea a unui adjunct de ministru de externe, astfel incat sa fie luati in serios in regiunile respective si sa aiba o sansa sa miste birocratia, si mai mult timp decat poate un secretar de stat sa aloce intr-o saptamana ca sa lucreze la aceste discrete noduri gordiene. 

 

Unii cartesc ca o astfel de abordare ar fi un semn de slabiciune din partea lui Clinton. Eu nu m-as grabi atat de tare. Daca va fi in stare sa conduca aceasta echipa diplomatica de primadone, experimentul lui Clinton ar putea sa capete o greutate mult mai mare. Caci mai sunt multe nebuloase de rezolvat.

 

Dupa razboiul arabo-israelian din 1973, secretarul de stat Henry Kissinger a fixat etalonul de aur pentru medieri prin negocierea acordurilor de dezarmare dintre Israel si Egipt, respectiv Israel si Siria - primele acorduri adevarate de pace dintre aceste parti. Dar lui Kissinger i-a fost usor. El a trebuit doar sa obtina acceptul unul faraon - Anwar Sadat, al unui dictator militar - Hafez Assad si al unui premier cu puteri aproape absolute - Golda Meir, al carei Partid al Muncii domina pe atunci autoritar Israelul. Toti cei trei interlocutori ai lui Kissinger puteau sa vorbeasca in numele popoarelor lor, sa prezinte si sa sustina orice fel de argumente.

 

Asa ceva nu mai e valabil azi in principa­lele teatre de conflict, unde combatantii sunt fie state cu probleme, cu multiple centre de putere - Afganistan, Pakistan si Palestina - fie state puternice, cu guverne atat de fractionate si multipolare, incat aproape ca sunt paralizate - Israelul si Iranul. Bataliile politice din aceste societati sunt atat de virulente astazi, incat pana nu vor fi reduse la tacere va fi foarte dificil sa se ajunga la vreun acord intre beligeranti. Si de asta e nevoie de subsecretarii de stat.

 

Asa ca George Mitchell este, de fapt, “Super-subsecretar de Stat pentru Promo­varea unei Autoritati Palestinene Coerente si a unei Pozitii Coerente de Negociere pentru Israel, astfel incat Ambele sa Ajunga intr-o Zi la un Nou Acord”. Richard Holbroke este “Super-subsecretar de Stat pentru Realizarea Coerentei in Guvernele Pakistanez si Afgan, astfel incat intr-o Zi Cele Doua sa Capete Stabilitate Interna si Unitate in fata Talibanilor si a Al-Qaeda”. Iar Dennis Ross este “Super-subsecretar de Stat pentru Acumularea unei Presiuni Mondiale asupra Incomprehensibil de Bizantinului Guvern Iranian, astfel incat Acesta sa-si Anuleze Programul Nuclear”.

 

In timpul Razboiului Rece, lumea era impartita intre Est si Vest, iar de la Uni­unea Sovietica se astepta sa sprijine si cateodata sa atraga in orbita sa statele mai slabe. Astazi, lumea se imparte intre “regiuni stabile” si “regiuni instabile”, iar regiunile instabile sunt indeajuns de mari si de instabile incat sa aiba nevoie fiecare din partea SUA de cate un super-subsecretar de stat, care sa gestioneze haosul si sa mobilizeze coalitiile.

 

“Lumea de azi poate fi mai bine inteleasa daca o privesti din perspectiva regiunilor si nu a statelor”, spune generalul Jim Jones, consilierul pe probleme de securitate nationala al presedintelui Obama. Iar regiunile instabile se pare ca se vor inmulti pe masura ce criza economica mondiala produce metastaze.

 

“Cand ne uitam la 2009, totul - cu o singura exceptie, a Irakului - pare ca va fi mai rau”, spune Ian Bremmer, coautor al lucrarii “The Fat Tail”, despre cele mai mari riscuri pe care decidentii lumii le au in fata.

 

“Pakistanul e mai rau, Afganistanul e mai rau, in Rusia e mai rau. In pietele emergente e mai rau. Tot ce e mare e mai rau si in unele locuri va fi si mai rau din cauza crizei economice.” Ne asteapta o furtuna geopolitica, crede Bremmer, “iar cei mai multi inca nu isi dau seama”.

 

A bagat cineva de seama ca la inceputul acestei luni, Departamentul de Stat a emis o atentionare de calatorie pentru Mexic, in care avertiza ca “recentele confruntari dintre armata si politia mexicana cu cartelurile de droguri au captatat forma unor lupte de gherila... Incidente armate pe scara larga au avut loc in multe orase de pe tot teritoriul mexican... In aceste incidente au fost surprinsi si unii cetateni americani”? Vorbim de Mexic, nu de Pakistan!

 

“Pe masura ce se raspandesc efectele crizei economice si statele puternice devin slabe, iar statele slabe devin state in agonie, vor izbucni o serie de incendii geopo­litice, daca suntem norocosi - sau niste conflagratii reale, daca avem ghinion”, spune David Rothkopf, autorul cartii “Conducand lumea”, o istorie a Consiliului pentru Securitate Nationala. “Fiecare dintre ele va necesita atentia si resursele unui guvern care deja are posibilitati limitate si fonduri insuficiente.”

 

Nu, Clinton nu are prea multi super-subsecretari. Adevarul e ca s-ar putea sa nu-i ajunga nici cei pe care-i are.