Sa gestionezi crizele e, de obicei, simplu. Azvarlit in apa, inveti sa inoti de musai ca de voie buna. Optiunile sunt reduse - fie dai din brate si iesi la liman, fie te ineci. Mai complicata devine gestionarea succesului. Aici optiunile sunt mai numeroase si in egala masura tentante, incat devine usor sa te pierzi in lastarisul acestora, nestiind in ce directie s-o apuci. Multi experti in tactici de supravietuire s-au lasat infranti de bunastare.

Politica nu face nici ea exceptie. Martori raman Emil Constantinescu si PNTCD (PPCD), marii invinsi ai succesului din 1996. Partidul Democrat se afla si el astazi intr-o situatie asemanatoare. Ultimele succese l-au luat ca din oala. Ani la rand, membrii acestui partid se obisnuisera cu traiul tihnit, provincial aproape, al unui partid cantonat undeva in jurul a 10%, indiferent de eforturile depuse de catre liderii sai. Debarcarea lui Petre Roman si alegerea lui Basescu in fruntea partidului n-au parut sa modifice esential datele problemei, in ciuda afirmatiilor optimiste ale noului lider. Apoi, insa, a venit marea schimbare din 2004. De traiul tihnit al pedistilor s-a ales praful.

Pe masura ce cresteau vizibilitatea si popularitatea lui Basescu, sporeau, implicit, vizibilitatea si popularitatea partidului. Liderii de rangul doi, obisnuiti cu existenta in penumbra, departe de ochiul mass-media, s-au trezit peste noapte in lumina reflectoarelor. Solicitati sa-si dea cu parerea despre cate-n luna si-n stele, unii dintre acestia s-au descurcat onorabil. Majoritatea, insa, a inceput sa trans-pire si sa se balbaie. A devenit astfel evidenta una dintre marile probleme ascunse ale Partidului Democrat - absenta personalitatilor credibile din esaloanele doi sau trei, mai cu seama la nivel local.  Imaginea nationala o dau liderii, iar din acest punct de vedere atat Traian Basescu, cat si pestele-pilot, Emil Boc, s-au descurcat admirabil, salvand, in buna masura, soarta Aliantei D.A.

Situatia s-a complicat in momentul accederii la putere. Abia atunci, esaloanele inferioare au devenit esentiale pentru asigurarea unei exercitari eficiente a puterii in teritoriu. Situatia prezenta nu reprezinta decat consecinta, previzibila, a statutului de partid "provincial" avut de PD pana de curand. Din 2000 incoace, baza "de cadre" a PD a ramas constanta, ba chiar s-a imputinat prin indepartarea apropiatilor lui Roman. Cine a mai avut chef sa se implice in politica dupa 2000 a facut-o fie la PSD, unde se mai gasea ceva de ros, fie, daca simpatiza cu opozitia, la PNL, perceput ca port-stindard. Restul, putini si idealisti, s-au indreptat catre PPCD. Imaginea PD, de partid nici prea-prea, nici foarte-foarte, n-a fost de natura sa-i entuziasmeze pe ultimii rataciti in arcanele politicii. De buna seama, situatia s-a modificat dramatic in ultimele luni, de cand prezenta lui Basescu la Cotroceni a facut ca PD-ul sa "ia fata" PNL-ului in simpatiile electoratului. Democratii au devenit noul El Dorado al scenei politice.

Consecventi insa moratoriului promis imediat dupa alegeri, pedistii au refuzat noi inscrieri in partid pentru o perioada de sase luni. Din fericire pentru toata lumea, perioada de gratie se apropie de sfarsit. Numai cine nu cunoaste cautarile scremute (si esuate) ale democratilor de a gasi oameni competenti pentru directiile judetene, secretari de stat etc. mai poate crede ca vinovati sunt pesedistii care se agata de functii. Crudul adevar e ca PD-ului ii lipsesc profesionistii. Iar, colac peste pupaza, ii mai lipseste si ideologia - adica taman liantul care ar trebui sa tina orice sandrama politica in picioare. In absenta unei doctrine clare, un partid politic nu reprezinta mai mult decat o gasca de interese - ceea ce s-a vazut cu prisosinta in cazul PSD. Acolo, insa, de bine, de rau, doctrina oficiala nu a fost pusa niciodata in discutie.

La PD lucrurile au fost mai complicate de cand, sub bagheta lui Basescu, partidul s-a definit primordial prin opozitie la PSD, oficial tot un partid social-democrat. Ceea ce a urmat a fost un periculos mers pe sarma intre atacarea adversarului si protejarea social-democratiei. Miscarea - ce a adus PD-ului avantaje incontestabile - risca sa se intoarca acum impotriva sa. "Afin de le repeter on finirai par le croire", spune francezul si, in cazul democratilor, se pare ca are dreptate. Atacand fara crutare PSD-ul si pozitionandu-se in permanenta in opozitie cu acesta, baza social-democrata a partidului a inceput sa slabeasca.

In clipa de fata, nu-i mai lipseste decat un branci pentru a pendula in tabara populara. Nici asta n-ar fi un capat de tara, cata vreme baza partidului si-a modificat substantial ideologia, iar popularii europeni asteapta cu bratele deschise - dupa cum au declarat recent - un partid romanesc popular "care sa fie la guvernare, dar care sa nu fie UDMR". Ghici ciuperca cine-i? Ceea ce e, insa, tragic e ca aceasta balansare din banca social-democrata in cea populara se va face - daca se va face - in absenta oricarei dezbateri serioase.

Membrii PD merita mai mult decat motiuni surpriza, scoase la congres precum iepurii din palarie. Or, pana la ora la care scriu, cu exceptia lui Frunzaverde, nici unii dintre ceilalti favoriti la sefia partidului - Boc, Videanu sau Blaga - nu si-au precizat clar pozitia. Ca si Amazonul o data pe an, PD-ul e un rau care curge zilele acestea la deal. Liderii nu-l mai conduc, nu-i mai indica directia in care trebuie s-o apuce, si nu se mai obosesc sa-si argumenteze optiunile. Dimpotriva. Incearca din rasputeri sa se modeleze ei dupa cerintele celor multi. Daca Basescu si-ar fi condus asa navele, n-ar fi ajuns niciodata sa puna ancora la Cotroceni.