LIVE: ZF Cei mai mari jucatori din economie. Timpul actiunii 2021

Fondul în nevoie de formă

Postat la 22 octombrie 2012 86 afişări

Cu bluza asta te-ai îmbrăcat? Da. De ce întrebi, ţi se pare că m-am îmbrăcat cu alta?

De ce celor mai conflictuali dintre oamenii pe care îi cunoaştem nu le plac conflictele? De ce cei mai toxici oameni pe care îi cunoaştem vor spune că ei vor doar binele celor din jur? De ce cei mai nesuferiţi manageri vor spune că dacă toată lumea ar face ce spun ei, lucrurile ar merge mult mai bine? De ce ne enervează atât de mult sâcâiala părinţilor, deşi dacă îi întrebi de ce te cicălesc, vor spune că doar îţi poartă de grijă?

În toate cazurile este vorba despre graniţa extrem de fină dintre control şi afectivitate. Dacă afectivitatea este o aspiraţie în sine, ceva dezirabil şi care ţine de valorile fundamental umane, controlul este o pseudo-aspiraţie şi este cea mai prost aleasă cale de manifestare a afectivităţii sau a interesului faţă de ceva sau de cineva. Este o cale greşită în primul rând pentru că nu este despre ceea ce mă interesează să protejez, ci despre mine, cel care pretind că am în intenţie să-mi arăt afecţiunea pentru că o arăt cum vreau eu, nu cum are nevoie de ea cel care o va primi. Prin organizaţii nu am întâlnit deloc oameni rău intenţionaţi, ci doar oameni cu intenţiile greşit manifestate.

Cei mai "greşiţi" oameni organizaţionali sunt criticii cinici, ei fiind extrem de bine intenţionaţi la nivel profund şi, culmea, inteligenţi mult peste media inteligenţei organizaţiei din care fac parte. Rareori am auzit critici proaste sau neadevărate de la oamenii din organizaţii, dar felul în care acestea sunt livrate retează şi inhibă instant elanul oricărui interlocutor. Când cineva întreabă ferm, dar mirat în mod exagerat, "Tu cu capul cui ai gândit??", oricât de bine stă un om la capitolul încrederii în sine va avea un moment de muţenie şi, din păcate, de dezintegrare interioară. Efectul cinicilor organizaţionali este extrem de dăunător pentru că atinge, ca orice critică făcută doar de dragul exerciţiului critic, potenţialul din fiecare dintre noi. Nicio formă de manifestare agresivă nu este mai nocivă decât este cinismul care vine la pachet cu critica.

Din practică am văzut că sunt două căi de acţiune potrivite pentru cinici: ignorarea completă şi provocarea. A ignora un om care îţi face rău sau care te inhibă intenţionat nu este o formă de evitare, ci o retragere înţeleaptă. E o evitare activă, dacă se poate numi aşa. Provocarea nu înseamnă nici ea combaterea în acelaşi plan din care vine critica, ci de pe un plan superior. "Cu capul cui crezi că am gândit nu e important acum, important este să mă ajuţi, pentru că ştiu că poţi, să înţeleg ce e util din ce spun şi să alegem împreună lucrurile pe care putem construi mai departe." La o astfel de remarcă, cinicul este mai blocat decât este inhibat interlocutorul pentru că cinicul este doar cinic şi rafinamentul lui maxim constă în a fi cinic în mod variat, nicidecum în a găsi punţi de legătură sau în preocuparea de a construi pe ideile celorlalţi. El doar consumă şi dărâmă şi fiecare interacţiune este o redută de distrus, nici măcar de câştigat.

Dacă însă îi câştigi atenţia şi îţi va face favorul de a te lăsa în spaţiul lui, vei ajunge să fii înduioşat pentru că ce ascunde un cinic e o mare neputinţă şi o şi mai mare stângăcie de înţelegere a lumii, dar mai ales a lui însuşi. În capul cinicului este că el ştie, şi, culmea, ştie foarte bine orice pretinde că ştie, dar ceea ce îi scapă este felul cum arată el altora ce ştie el. Astfel, intenţia lui bună este transferul de ştiinţă sau de pricepere sau de informaţie, însă nu vede că acest transfer, aşa cum îl are el de livrat, nu prea este de folos nimănui.

Aşadar în lumea organizaţională în care trăim acum, singurul fond în nevoie acută de formă este intenţia. Deşi căutăm conţinut şi fond în tot ce facem prin organizaţii, la nivelul intenţiei el există cu certitudine, dar diferenţa o face doar felul în care este ambalat şi transmis în jur. Acceptarea noţiunii de adevăr subiectiv, adică foarte simplist spus a faptului că adevărul este la toată lumea, este cea mai mare formă de dezvoltare personală, iar integrarea tuturor adevărurilor subiective este cel mai mare indicator de rafinament organizaţional.

IULIANA STAN

(OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România)

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
conflict,
manageri
/opinii/fondul-in-nevoie-de-forma-10246112
10246112
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: De ce în Bucureşti nu se pot organiza mai multe concerte sau evenimente sportive, politice, sociale şi chiar economice. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.