Mai precis, din portofoliul de 25 de imobile pe care le are agentul la vanzare lipsesc 29 de manere de usi, 28 de corpuri de iluminat, 10 masti ale instalatiei de aer conditionat, opt palnii de dus si un aer conditionat cu totul. Plus ceva masini de gatit, cuptoare cu microunde sau ventilatoare de tavan.

 

La 3.800 de kilometri de Portland, in Detroit, cam in aceeasi perioada in care Roger Erikson facea inventarul, sefii celor trei mari companii auto - General Motors, Ford si Chrysler - s-au imbarcat in masini produse chiar de companiile pe care le conduc si s-au indreptat spre Washington, pentru a cere ajutorul Congresului. Era a doua oara cand o faceau, iar prima oara, in urma cu circa trei saptamani, cei trei au fost supusi unui soi de linsaj politico-mediatic pentru ca au venit la bordul unor jeturi private, fapt care a fost interpretat de catre congresmeni si o buna parte din media drept o lipsa de respect. Finis coronat opus: acum au venit, cale de peste 800 de kilometri, la bordul unor masini. Mai mult, erau masini hibride.

 

Si mai mult, credeti ca au scapat de critici? Nu: blogul revistei Time vorbea de o impardonabila risipa de timp si le atragea atentia cat de pretios este timpul pentru niste executivi de asemenea rang, iar senatorul republican de Alabama Richard Shelby a intrebat, mai mult sau mai putin retoric: “Oare se intorc in acelasi mod?”.

 

Intre palniile de dus ale lui Roger Erikson si trei executivi de exsupercompanii tarandu-se sase ore pe drum si platiti acum si cu un dolar pe an exista o subtila si fatisa legatura. Se cheama populism si efecte ale acestuia.

 

Ii spun simplu populism, dar de fapt este un amalgam de manifestari, gesturi si opinii care se manifestau initial destul de timid, dar care au capatat amploare dupa alegerea lui Barack Obama ca presedinte al SUA. Care Obama pupa unde au scuipat boierii, vorbind, intr-un interviu, acordat jurnalistei Barbara Walters de la televiziunea ABC, despre cum executivii de pe Wall Street sau din Detroit nu asculta grijile poporului, despre etica responsabilitatii, despre cum asteapta sa spuna unii “..am destul, sunt intr-o pozitie ce implica responsabilitate, sa actionez ca atare”, despre cum ar trebui sefii de mari companii sa-si ia adio de la bonusuri si despre cum o sa fie el insusi un exemplu de responsabilitate si sacrificiu, propunandu-si sa sparga globul ce izoleaza Casa Alba de popor. “I want to make sure that I keep my finger on the pulse of the struggles that people are going through every day.”

 

Mai departe: saptamana trecuta, chiar in Business Magazin, insusi Thomas Friedman vorbeste despre “idiotii supraevaluati” sau “cinicii lacomi” din Citigroup, care fie nu aveau nicio idee despre ce vindeau, fie au inchis ochii (este vorba de vestitele active toxice). In numerele viitoare veti citi si alte opinii ale unor jurnalisti din SUA sau Marea Britanie, in care acestia demasca cu manie lacomia, inselatoriile, minciunile si lipsa de scrupule de pe Wall Street sau din City-ul londonez.

 

Sigur ca e tare sa-i dai cu dintii de asfalt pe stabi si sa-i pui sa-si rupa oasele vreo sase ore pe bancheta din spate a unui automobil de serie (ganditi-va la un personaj cum e Rick Wagoner cautand o benzinarie unde sa mearga la buda si de unde sa cumpere ceva de rontait pe drum, nu-i imagine de film de Tarantino?). E tare pentru un jurnalist sa descopere virtutile scrisului declamativ-demascator, chiar daca nu o sa primeasca niciodata Pulitzer pentru asta. E tare pentru public sa aiba, in schimbul impozitelor platite, ceva circ cu capitalisti aruncati la lei.

 

Ce ma deranjeaza pe mine este ca nu cumva planul de actiune al liderilor celei mai democratice si dezvoltate natiuni a lumii sa aiba numai aceste doua puncte: unu, sa le spargem alora fata si doi, sa pompam bani, oricum si oricat, poate se linistesc lucrurile. Si cred ca daca americanii o tin tot asa, Roger Erikson mai bine se duce direct sa sara de pe blocuri la Hollywood, pentru ca o sa-i dispara nu numai clantele usilor, ci casele de-a dreptul. La capatul drumului inceput cu furtisagurile din casele abandonate, declaratiile lui Obama si “idiotii supraevaluati” nu se afla insanatosirea economiei, ci altceva, mai grav. Va puteti imagina si singuri, pentru ca ati trait, cei mai multi, in Romania socialista si ati trait si in Romania de dupa 1989, iar “principiile” pe care s-a bazat Romania par acum a traversa oceanul.

 

Cred ca am dreptate; o spun pentru ca sunt convins ca oamenii sunt si reactioneaza la fel oriunde ar trai ei si oricati semeni ar avea in subordine sau in grija.

 

La unul din capetele firului pe care l-am derulat se afla Roger Erikson, iar la celalalt Bucurestiul. Orice ruptura a firului in partea americana, orice derapaj, se regasesc intr-un fel sau altul in Romania. Daca SUA vor aluneca inspre populism ieftin, in Romania va fi de o mie de ori mai rau. Indiferent de culoarea sau alcatuirea guvernului roman.

 

Singura criza nu este populista.