De la bun început e util să depăşim proclamaţiile care încearcă să prezinte drept un fapt ruşinos sau glorios tentativa de actualizare prin referendum a definiţiei constituţionale a căsătoriei, fiindcă nu cu ideea în sine de referendum e problema. În mai 2015, Irlanda a legalizat căsătoriile gay prin referendum, cu 62% din voturi în favoarea iniţiativei coaliţiei de guvernământ (Fine Gael, de centru-dreapta, şi laburiştii) de a revizui constituţia prin adăugarea precizării „căsătoria poate fi contractată legal de către două persoane, fără deosebire de sex”. În decembrie acelaşi an, Slovenia a respins mariajele gay printr-un referendum unde 63,5% au votat contra unei legi iniţiate de un partid de stânga care recunoştea căsătoria „între două persoane” în loc de „între un bărbat şi o femeie”.

Atât în Irlanda, cât şi în Slovenia, faptul că s-a ajuns la referendum n-a fost o consecinţă a iresponsabilităţii politicienilor (e vorba de clişeul, vehiculat şi la noi, că a invita cetăţenii să se pronunţe prin referendum înseamnă automat deschiderea unei cutii a Pandorei ca în cazul Brexit), ci o consecinţă a sistemului lor legislativ.

Citiţi continuarea aici