Lorand Szarvadi a fondat Domo, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa locală de electro-IT

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 13 decembrie 2012 539 afişări

Lorand Szarvadi este unul dintre fondatorii Domo, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa locală de electro-IT.

El ocupă funcţia de director general încă din 1994, la patru ani după ce a absolvit Institutul de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Szarvadi, unul dintre cei mai cunoscuţi şi experimentaţi oameni din domeniu, a decis în 2007 să vândă pachetul majoritar de acţiuni către fondul de investiţii Trans Balkan Investment (fostul Equest Investment Balkans), care a achiziţionat în acelaşi timp şi retailerul bulgar Technomarket. Antreprenorul a păstrat însă atât funcţia de director general, cât şi un pachet minoritar de acţiuni. Patru ani mai târziu fondul de investiţii a scos la vânzare pachetul majoritar de acţiuni în cadrul holdingului, iar Szarvadi s-a anunţat interesat să îşi răscumpere compania, însă până în prezent nu există informaţii dacă a făcut sau nu această mutare. Domo a terminat anul trecut cu afaceri de 165 mil. euro, în scădere cu aproape 10%, iar pierderile companiei s-au majorat de peste cinci ori, până la 6,5 mil. euro. În acest context, reţeaua Domo a anunţat un proiect major de restructurare, având ca ţintă ajungerea la o reţea de 100 de magazine la jumătatea lui 2013, cu zece mai puţin faţă de vara acestui an şi cu 27 mai puţine decât în vara anului trecut.


Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Urmărește Business Magazin

/lideri/lorand-szarvadi-a-fondat-domo-al-doilea-cel-mai-mare-jucator-de-pe-piata-locala-de-electro-it-10390441
10390441
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.