Răspunde de activitatea direcţiei de operaţiuni a clinicilor Regina Maria din Bucureşti şi Braşov

Autor: Razvan Muresan Postat la 21 aprilie 2015 538 afişări

De profesie medic specialist în medicină de familie, Laura Panait este responsabilă cu gestionarea întregii activităţi a direcţiei de operaţiuni pentru Bucureşti şi Braşov.

Răspunde de activitatea direcţiei de operaţiuni a clinicilor Regina Maria din Bucureşti şi Braşov

A preluat managementul policlinicilor şi ulterior şi al spitalelor din cad-rul reţelei, având o implicare directă atât în extinderea regională, cât şi a gamei de servicii medicale.

„Cea mai grea decizie pe care am luat-o în carieră a fost aceea de a mă orienta către zona administrativă a vieţii medicale. Nu a fost uşor să aloc mai puţin timp practicii medicale pentru a prelua responsabilităţi destul de diferite şi, într-o mare măsură, complet noi. Managementul policlinicilor şi al spitalelor mi-a permis să îmbin eficient expertiza de medic cu cea de manager“, spune Panait, care a profesat anterior ca medic şi în cadrul Medicover.

Deschiderea către a construi echipe performante, implicarea în proiecte operaţionale complexe, iniţiativa de a dezvolta şi implementa pachete de servicii medicale integrate au condus-o pe Laura Panait în anul 2011 către poziţia de director medical al policlinicilor, urmând ca spre finalul anului 2012 să fie numită pe poziţia de director al policlinicilor şi apoi să preia şi conducerea operaţională a spitalelor.

Urmărește Business Magazin

/lideri/raspunde-de-activitatea-directiei-de-operatiuni-a-clinicilor-regina-maria-din-bucuresti-si-brasov-14132923
14132923
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.