El cizmar, ea femeie de afaceri. Împreună au transformat un atelier cu 10 angajaţi într-un lanţ de magazine cu sute de angajaţi

Postat la 12 iunie 2017 4736 afişări

Ana Cornea a intrat în industria pantofilor de lux alături de soţul ei, Ilie Cornea, în urmă cu circa două decenii, perioadă în care afacerea a evoluat spre o fabrică modernă cu peste 400 de angajaţi şi o reţea de magazine care va ajunge anul acesta la 40 de unităţi (cu brandurile Anna Cori şi Why Denis).

El cizmar, ea femeie de afaceri. Împreună au transformat un atelier cu 10 angajaţi într-un lanţ de magazine cu sute de angajaţi

„Nu ne-am dat niciodată bătuţi, reţeta succesului este munca, implicarea maximă şi seriozitatea”, explica Ana Cornea reţeta supravieţuirii într-o industrie în care puţini jucători au rezistat, într-un interviu acordat anterior revistei Business Magazin.  Povestea Denis a început înainte de 1989, perioadă când Ilie Cornea, „o persoană hotărâtă, care a ştiut tot timpul ce vrea de la viaţă”, potrivit soţiei sale, era cizmar într-o cooperativă, un atelier cu zece angajaţi. În anul 1994, cei doi soţi au privatizat atelierul, care s-a transformat în Denis Shoes, luând numele primei fiice, Denisa.

De altfel, familia a reprezentat mereu reperul cel mai important pentru familia Cornea. „Puţini ştiu că sunt mama a şase copii, cinci fete şi un băiat, dar şi bunica a trei nepoţi, doi băieţi şi o fetiţă. Familia este cea mai importantă realizare a mea şi acest lucru mă face fericită. Am trăit multe momente frumoase pe care viaţa mi le-a oferit cu generozitate, însă cel mai frumos dintre ele a fost atunci când am devenit bunică pentru prima oară. Am simţit că renasc, că mă reinventez”, descrie Ana Cornea principala sa realizare, familia.

În ceea ce priveşte implicarea mediului de afaceri în societate, consideră că acesta ar trebui să se concentreze în jurul unei probleme generale a românilor: „Din punctul meu de vedere, cea mai gravă problemă a românilor este lipsa coeziunii sociale. Aici trebuie intervenit. Valorile româneşti trebuie încurajate şi susţinute”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.