Cele mai puternice femei din România: Ileana Bănucu, Romcarbon Buzău

Autor: Anca Barbulescu Postat la 05 aprilie 2013 463 afişări

Ileana Bănucu lucrează în cadrul producătorului de plăci şi profile din plastic Romcarbon Buzău de mai bine de două decenii.



Ileana Bănucu este una din eroinele Catalogului "200 cele mai puternice femei din business", care va fi lansat în curând, şi ale galei "Woman in Power" (19 martie 2014).


CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA - EXCLUSIV

După ce a absolvit Facultatea de Chimie Industrială în 1990, a intrat ca inginer stagiar la Romcarbon, ulterior promovând pe rând în funcţiile de inginer tehnolog, inginer în cadrul departamentului de marketing, şef serviciu aprovizionare, director adjunct. De la începutul lui 2008, Ileana Bănucu este directorul general al Romcarbon. „În acest moment, prin poziţia pe care o ocup, obiectivele mele profesionale se confundă de fapt cu obiectivele companiei„, spune Ileana Bănucu, adăugând că cele trei direcţii pe care le urmăreşte în activitatea sa de manager sunt dezvoltarea relaţiilor cu clienţii, capitalul uman şi performanţa operaţională. Consideră că autocontrolul şi gândirea proactivă pot ajuta un manager şi nu numai să depăşească momentele critice. „Sunt un om pozitiv şi îmi place să cred că orice problemă are cel puţin o soluţie. Cu cât mai dificil momentul, cu atât mai mare provocarea şi apoi satisfacţia„, explică Ileana Bănucu. 


Cea mai bogată femeie din România

Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit's, The Code)

Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

Comandă online catalogul AICI.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-romania-ileana-banucu-romcarbon-buzau-10715339
10715339
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.