100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Denisa Mateescu, MasterCard Europe

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 17 iunie 2012 180 afişări

Cu experienţă în publicitate şi în industria plăţilor, Denisa Mateescu este acum general manager România şi Regiunea Balcanilor al MasterCard şi coordonează activitatea a 7 colegi din ţară şi alţi cinci din zonele învecinate.

A absolvit, în 1991, Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi povesteşte că, doi ani mai târziu, "am fost atrasă de efervescenţa industriei de publicitate, care era atunci la început". A învăţat mult din acest domeniu, iar şapte ani mai târziu a schimbat din nou complet direcţia, optând pentru industria de plăţi. Din 2001, când a început colaborarea cu MasterCard, Denisa Mateescu îşi aminteşte de mai multe reuşite. Una dintre ele s-a întâmplat în 2005, când, datorită creşterilor pe toate segmentele, "biroul nostru de la Bucureşti a devenit centru regional, de unde coordonăm activitatea altor şapte ţări: Albania, Bosnia & Herţegovina, Bulgaria, Macedonia, Moldova, Serbia şi Muntenegru". De atunci, fiecare proiect care a pus România "pe harta inovaţiilor MasterCard din Europa a însemnat o nouă reuşită şi ne-a adus satisfacţie", mai spune ea.

În opinia sa, tonusul bun rezultă din reuşite, dar poate şi să determine succesul unui proiect. Din fericire, punctează Denisa Mateescu, deşi contextul economic din ultimii doi ani nu a fost "cel mai bun cu putinţă, industria de carduri s-a menţinut în creştere, ceea ce ne-a permis să ne menţinem optimismul şi să ne concentrăm mereu atenţia pe noi proiecte".

Denisa Mateescu spune că a întâlnit momente complexe şi complicate în aproape 20 de ani de carieră, dar se fereşte de cuvântul "dificil", pentru că ea crede cu tărie că optimismul este vital pentru reuşita oricărui proiect. "Asta înseamnă o carieră: să ai capacitatea de a depăşi problemele. Altfel, nu ai o carieră, ci doar un loc de muncă."

BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?

Denisa Mateescu, MasterCard Europe: Nu mi-am privit niciodată meseria ca pe o cale de a accede ierarhic sau ca pe un punct de intrare în lumea de business. Evoluţia profesională este o parte importantă în măsura în care munca mea mă reprezintă, mă ţine în priză, îmi permite să învăţ tot timpul ceva nou şi să obţin rezultate bune; aşa se face că pentru mine a fost foarte important să aleg domeniul care să se plieze pe aşteptările mele şi să-l schimb atunci când am constatat că nu se mai potrivea cu ceea ce îmi doream eu să construiesc. După şapte ani în lumea publicităţii, am simţit că mă pot dezvolta într-un alt domeniu, iar cea mai potrivită alegere a fost industria de plăţi. Mi-am dorit ca activitatea mea profesională să îmi ofere ocazia să călătoresc, să am deschidere către alte culturi şi am simţit că pot fi un deschizător de drumuri.

BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?

Denisa Mateescu, MasterCard Europe: Nu e nici mai greu, nici mai uşor. Trebuie să fii integru, să ştii să comunici clar, să fii flexibil, entuziast, să ai încredere în tine şi să fii capabil să motivezi oamenii. Nu în ultimul rând, trebuie să înţelegi contextul în care îţi desfăşori activitatea şi să ai viziune.

BUSINESS Magazin: Cum împăcaţi cariera cu viaţa de familie?

Denisa Mateescu, MasterCard Europe: Echilibrarea vieţii familiale şi a celei profesionale nu a fost întotdeauna uşor de realizat, mai ales atunci când erau copiii mici. Totuşi, de-a lungul anilor, mi-am propus şi am reuşit să îmi creez un obicei - acela de a lăsa deoparte treburile de serviciu în weekend şi în vacanţe. Încerc să fiu alături de soţul şi copiii mei de câte ori au nevoie de mine, să vadă în mine un prieten şi un suport. Normal că au mai apărut şi momente de suprapunere între situaţiile urgente de la birou şi dorinţa de a fi alături de familie. Sunt norocoasă însă pentru că am avut mereu sprijinul lor şi cred, sincer, că o viaţă personală echilibrată te ajută mult şi să fii un bun manager.


Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" - prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

Urmărește Business Magazin

/lideri/100-cele-mai-puternice-femei-din-business-astazi-denisa-mateescu-mastercard-europe-9748049
9748049
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.