Românul din fruntea unui business de 200 de milioane de euro în Cehia şi Slovacia: "Nu am planuri să mă întorc în ţară"

Autor: Iuliana Roibu Postat la 02 decembrie 2013 729 afişări

De două săptămâni, Florin Trandafirescu este în continuu pe drum, între Praga, Londra, Budapesta şi Bratislava, unde l-au găsit întrebările despre expaţii din România. Florin Trandafirescu este unul dintre managerii care au făcut carieră în afara ţării începând cu anii ’90, când multinaţionalele au recrutat manageri din ţările ale căror graniţe tocmai se deschiseseră, pentru a forma o pepinieră de executivi regionali.

Românul din fruntea unui business de 200 de milioane de euro în Cehia şi Slovacia: "Nu am planuri să mă întorc în ţară"

Primul său job de CEO a început în 2008, când Unilever a cumpărat Inmarko, un producător de îngheţată cu afaceri de peste 100 de milioane de euro, a cărui principală piaţă de desfacere era Siberia, unde se afla şi fabrica (la Novosibirsk). „Pare un nonsens să vinzi îngheţată în Siberia, dar consumul este foarte mare: în Rusia se face îngheţată cu conţinut foarte mare de grăsime, pentru că de asta oamenii au nevoie, iar oamenii consumă pe stradă îngheţată şi la temperaturi mai mici de -20 de grade."

Managerul crede că l-a ajutat mult faptul că a ajuns în Rusia având experienţa din mai multe ţări: „Rusia nu se poate numi o ţară, fiindcă are populaţia unui continent: rase şi culturi diferite, stiluri de viaţă care merg de la sărăcie până la cel mai luxos lux şi mai ales distanţele enorme care trebuie parcurse, unele fără niciun fel de infrastructură - din Transsiberian, îngheţata trebuie descărcată, transportată cu nişte camioane pe o porţiune de şosea şi apoi încărcată pe barje; să urmăreşti acest proces de mai multe ori la minus 20 de grade nu cred că este visul multor oameni -, dar sunt satisfacţii oricum."

„Sunt o persoană prietenoasă şi cred că asta m-a ajutat în Rusia şi nu numai – sociabilitatea este una dintre particularităţile românilor care îi ajută să se descurce oriunde. Dacă adaugi naturaleţe şi bun-simţ oricărui executiv priceput, lucrurile vor merge bine pentru el„, explică Florin Trandafirescu evoluţia managerilor români. Ţine să precizeze că din fiecare ţară au plecat manageri către alte ţări, deoarece „managamentul nu are vârstă sau paşaport„, dar că românii se remarcă prin rezistenţă şi adaptabilitate, ca mai toţi managerii est-europeni. „Vorbim despre o generaţie care a absolvit facultatea odată cu eliberarea ţărilor din blocul est-european, generaţie care a luptat să îi fie bine", sintetizează managerul.

După cinci ani la conducerea Inmarko, Florin Trandafirescu a primit propunerea de a prelua conducerea Unilever Cehia şi Slovacia, o afacere mult mai diversă din punctul de vedere al portofoliului. De când a preluat noul job, a bifat şi prima tranzacţie, prin achiziţia brandului Savo de la Bochemie. „Nu am deocamdată planuri să mă întorc la un moment dat în România sau să mă stabilesc în altă parte. Deocamdată mă mut în funcţie de job", spune Florin Trandafirescu.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

/cover-story/romanul-din-fruntea-unui-business-de-200-de-milioane-de-euro-in-cehia-si-slovacia-nu-am-planuri-sa-ma-intorc-in-tara-11735145
11735145
comments powered by Disqus
ZF.ro
Mai aveţi zile de concediu de anul trecut şi vreţi să nu le pierdeţi? Vedeţi aici ce se întâmplă cu perioada de concediu de odihnă neefectuată Mai aveţi zile de concediu de anul trecut şi vreţi să nu le pierdeţi? Vedeţi aici ce se întâmplă cu perioada de concediu de odihnă neefectuată
Lovitură de teatru: două dintre emblemele din Centrul Capitalei s-au ÎNCHIS ”peste noapte”
Mediafax
FOTO: Stare de asediu în SUA. Garda Naţională a fost convocată în Washington DC FOTO: Stare de asediu în SUA. Garda Naţională a fost convocată în Washington DC
Prospectul vaccinului anti COVID-19 dezvoltat de Moderna. Compoziţie, mod de administrare şi reacţii adverse
MonitorulApararii
Viitorul dronelor. Lecţii pentru România predate în războiul din Nagorno-Karabah Viitorul dronelor. Lecţii pentru România predate în războiul din Nagorno-Karabah
Cel mai puternic partid german după reunificare îşi alege conducerea peste două zile
MonitorulPartidelor
Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat
Tomac, despre Năsui şi Ciucu: Pretinşi politicieni moralişti. Justificare ieftină şi micime
MonitorulSiguranteiCetateanului
Comentariu Valeriu Şuhan: Mă vaccinez, dar când şi unde ?! Comentariu Valeriu Şuhan: Mă vaccinez, dar când şi unde ?!
COMENTARIU Valeriu Şuhan Alertă Europol

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.