Un start-up cu origini româneşti face paşi importanţi pe piaţa jocurilor de realitate mixtă dezvoltanta tehnologie pentru cele mai mari companii ale lumii

Autor: Ioana Niţă Postat la 17 septembrie 2024 62 afişări

Un start-up cu origini româneşti face paşi importanţi pe piaţa emergentă a jocurilor de realitate mixtă, dezvoltând conţinut pentru ochelarii Meta Quest 3 şi Apple Vision Pro. MixRift, fondat de antreprenorul Bobby Voicu, cunoscut pentru succesul anterior cu compania de jocuri MavenHut, împreună cu David Pripas şi Andrei Văduva, a atras o finanţare de 1,6 milioane de dolari în doar şapte săptămâni.

Cu două jocuri deja în versiune beta şi planuri pentru altele noi, start-up-ul ţinteşte să profite de oportunitatea oferită de această piaţă aflată la început, unde marii jucători din industria de gaming încă nu au intrat. Strategia lor de a testa rapid idei noi şi de a adapta mecanicile de joc la specificul realităţii mixte ar putea plasa MixRift în avangarda acestui segment promiţător al industriei de gaming, estimată la 300 de miliarde de dolari anual.

„Este o oportunitate foarte mare şi investiţia ne poate ajuta să ardem nişte etape, să ne mişcăm mai repede, ca să putem profita de această oportunitate despre care nu ştim cât de mare e. Nu ştim cât de mult durează această oportunitate. Şi aici mă refer la faptul că este o piaţă fix înainte de a fi vizibilă. Este o piaţă pe care nu există jucători foarte mari. Companiile mari de gaming nu vor intra încă o perioadă destul de lungă de timp pe această piaţă“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Bobby Voicu, cofondator şi CEO al MixRift. El a explicat că pentru companiile mari de gaming, precum Ubisoft sau Electronic Arts, nu este rentabil să investească în prezent în echipe proprii de dezvoltare pentru jocuri de realitate mixtă, însă când segmentul va creşte vor putea intra pe piaţa de profil cumpărând un studio de succes. „Piaţa de gaming în general este de aproape 300 de miliarde de dolari anual, care include console, PC-uri şi mobile, şi atunci o bucată relativ mică a acestei pieţe, de 5 -10 miliarde de dolari, care necesită investiţii destul de mari din partea unui studio, o echipă de oameni care să înţeleagă dispozitivele ş.a.m.d., nu are sens pentru ei. Plus că ei îşi permit să intre în 3-5 ani de acum şi să cumpere unul dintre cele mai mari studiouri de pe acest segment, pentru că au banii necesari.“

Deşi expert în industria de gaming, Bobby Voicu nu a fost convins de potenţialul pieţei de jocuri pentru realitate mixtă decât după ce a testat el ochelarii Meta Quest 3. „În decembrie anul trecut, David mi-a dat un mesaj în care m-a întrebat ce ştiu eu de realitate mixtă şi i-am zis că nu mă interesează orice e legat de zona asta de «extended reality», «virtual reality». Pentru mine nu e interesant, pentru că mi se face rău de la dispozitivele de realitate virtuală, adică nu pot să mă joc foarte mult pentru că mi-e rău de la mişcare. Dar David din fericire a insistat şi mi-a zis să merg să-mi cumpăr un Quest 3 şi să testez realitatea mixtă pentru că e diferită“, a relatat el, punctând faptul că a durat aproape două săptămâni până să facă achiziţia.

„Mi-am luat un Meta Quest 3 şi ţin minte că după ce mi-am pus device-ul, mi s-a părut extraordinar. «Mixed reality» înseamnă că exteriorul tău este transmis prin camere video pe nişte ecrane interioare. Deci deşi senzaţia ta este că te uiţi prin ochelari, de fapt tu te uiţi la un stream video al exteriorului tău. În momentul în care îţi instalezi şi porneşti device-ul are un joc făcut de Meta, ca să înveţe utilizatorii să folosească dispozitivul. Şi cum stăteam în biroul meu, deodată s-a auzit aşa ca şi cum s-a crăpat ceva. Mă uit în jur, mă uit pe tavan şi era vizibilă o crăpătură imensă. În secunda următoare, o bucată din tavan mi-a căzut la picioare şi am sărit de pe scaun. Iar asta e foarte interesant, pentru că ştiu că nu îmi cade tavanul, dar creierul n-a putut să facă diferenţa. Efectiv, în fracţiunea aceea de secundă, creierul meu nu a putut să facă diferenţa.“

Aşadar, după ce l-au cooptat în echipă şi pe Andrei Văduva (CTO MixRift), Bobby Voicu şi David Pripas au deschis prima rundă de finanţare la început de ianuarie, iar negocierile au fost foarte rapide, în şapte săptămâni echipa obţinând o investiţie totală de 1,6 mil. dolari de la trei fonduri de investiţii - Outsized Ventures, Underline Ventures, şi SOSV – şi doi business angel. Suma însă a fost disponibilă în contul start-up-ului abia la finalul lunii iunie, dat fiind tot procesul şi procedurile necesare dintre toate părţile implicate.

În prezent, start-up-ul are lansate două jocuri de realitate de mixtă în versiune beta - Fractured and Hell Horde. „Avem două jocuri publicate deja, dar sunt într-o formă beta, nu au încă într-o formă ideală, pentru că acesta este modelul nostru de lucru şi a fost cumva şi la MavenHut. Este un model de lucru care ne permite să testăm idei foarte repede, idei de mecanică de joc şi să vedem ce spun utilizatorii, ce spun jucătorii. Am publicat în iunie jocurile şi ne aşteptam să fie puţini jucători, dar au fost mult mai mulţi. Numărul lor creşte şi asta a venit ca o confirmare a tezei noastre că în zona de realitate mixtă nu există conţinut. Nu există jocuri. Şi sper ca noi să rezolvăm lucrul acesta cu modul nostru de lucru“, a precizat Bobby Voicu.

În momentul de faţă, echipa MixRift se concentrează pe înţelegerea mecanismelor de joc pentru zona de realitate mixtă. „Zona de «mixed reality» este atât de nouă încât nimeni nu ştie care mecanică merge cel mai bine, de fapt. Toată lumea încearcă să ghicească, preia idei de mecanici care deja există pe alte platforme şi le aduc aici şi văd dacă merg. De exemplu, în zona de «virtual reality» există o mecanică specifică mediului într-un joc care se numeşte Gorilla Tag, care este similară cu joaca de-a prinselea, de când eram noi copii, numai că tu eşti o gorilă şi te fugăreşti cu altele. Mecanica este foarte specifică, alergatul este datul din mâini. Aceste mişcări nu pot fi folosite nici pe telefon, nici pe PC, nici pe console, pentru că aceste dispozitive nu îţi pot urmări mişcările braţelor, aşa cum face un dispozitiv de realitate virtuală. Mecanica Gorilla Tag este o mecanică specifică mediului. Ne dorim ca la un moment dat să găsim o mecanică specifică realităţii mixte. Şi nu putem face asta decât testând noi şi noi jocuri.”

Start-up-ul deja monetizează prin cele două jocuri lansate -  jocul Fractured este 9,99 dolari în prezent în Quest Store sau 2,99 dacă este vorba de dispozitivul Apple Vision Pro. Iar jocul Hell Horde este gratuit, dar are „in-app purchases”.   



Rubrica „Start-up Pitch”

1. Invitat: Raluca Epureanu, fondatoare şi CEO, FlairMakers.

Ce face? A dezvoltat o platformă digitală tip marketplace prin care jucătorii din industria ospitalităţii pot găsi personal pentru joburi temporare.

„Concret, platforma FlairMakers este un marketplace care conectează pe de-o parte businessurile din industria ospitalităţii - restaurante, baruri, hoteluri, spaţii de evenimente, iar pe de altă parte ceea ce numim noi talent, adică oamenii care sunt disponibili să lucreze în anumite roluri, dar pe o perioadă temporară, adică nu vorbim de full time. De exemplu, dacă un restaurant are nevoie de un manager de restaurant, nu va veni la noi pe platformă, sunt altele care se ocupă de aşa ceva. Însă dacă un manager de restaurant are nevoie de forţă de muncă temporară pe proiecte specifice, atunci poate veni pe platforma noastră.“

2. Invitat: Bobby Voicu, cofondator şi CEO al MixRift.

Ce face? Lucrează acum la dezvoltarea unor jocuri de realitate mixtă ce poate fi explorată cu ajutorul ochelarilor Meta Quest 3 şi Apple Vision Pro.

„Avem două jocuri publicate deja, dar sunt jocuri într-o formă beta, nu au încă o formă ideală, pentru că acesta este modelul nostru de lucru şi a fost cumva şi la MavenHut. Este un model de lucru care ne permite să testăm idei foarte repede, idei de mecanică de joc şi să vedem ce spun utilizatorii, ce spun jucătorii. Am publicat în iunie jocurile şi ne aşteptam să fie puţini jucători, dar au fost mulţi. Numărul lor a venit ca o confirmare a tezei noastre că în zona de realitate mixtă nu există conţinut. Nu există jocuri. Şi sper ca noi să rezolvăm lucrul acesta cu modul nostru de lucru.“

3. Invitat: Daniel Dunose, cofondator şi CEO al Brainactive.ai.

Ce face? A dezvoltat o platformă de cercetare de piaţă ce se bazează pe tehnologia inteligenţei artificiale (AI).

„Acum suntem în faza de «soft launch». Încercăm să adunăm feedback critic de la cât mai multe persoane şi să reparăm lucrurile care nu li se par în regulă pentru că evident că mai sunt lucruri de corectat. Însă suntem pe «fast track» pentru lansarea full. Mai avem câteva funcţionalităţi de implementat. Dar de la 1 iulie, de când am lansat platforma, avem 150 de persoane care s-au înscris în avans pentru «beta testing» şi apreciem foarte mult feedbackul pe care ni l-au dat.“


Rubrica „Start-up Update”

Invitat: Claudiu Petria, cofondator şi COO al Questo – aplicaţie mobilă de explorare a oraşelor.

Ce e nou? Start-up local a lansat anul acesta şi evenimente tematice cu jocuri pentru localnici, atacând astfel nu doar segmentul de turism, ci şi cel al populaţiilor din diferite oraşe mari ale lumii. În prezent, start-up-ul se concentrează pe oraşele din Europa, America şi Australia.

„De când am lansat Questo, planul nostru a fost să venim cu o soluţie prin care să ajutăm oamenii să petreacă timp de calitate în lumea reală, când călătoresc, dar şi când sunt în oraşele lor. În prima etapă, am lansat jocuri pentru explorare atunci când călătoreşti - cu poveşti, locuri, ghicitori şi informaţii despre locurile pe care le vizitezi, toate acele jocuri fiind create de către creatori locali. Avem peste 30.000 de creatori locali în momentul de faţă în platformă care creează jocuri pe diferite teme. Sunt oameni cu experienţe variate - de la scenarişti recunoscuţi la nivel global, game designeri, storytelleri, până la oameni pasionaţi pur şi simplu de scris şi de poveşti. Şi apoi, a doua parte din businessului nostru sau a doua verticală este cea în care creăm jocuri prin care invităm oamenii când sunt în oraşul lor să facă o activitate faină, interactivă, cu prietenii, cu familia. Pentru asta, le-am structurat sub formă de evenimente, cum le numim noi, şi au o temă inspirată din lucruri pe care oamenii le iubesc. Participanţii sunt invitaţi să vină costumaţi şi să vină în grupuri mai mari ca să petreacă timp de calitate şi să creeze noi amintiri.“


Rubrica „Start-up Boost”

Invitat: Ştefan Buciuc, CEO al BCR Social Finance

Program pentru ONG-urile sau alte forme de întreprinderi sociale.

„Marc este un program de sprijin şi scalare a antreprenoriatului social al organizaţiilor care creează impact şi a fost construit împreună cu Fundaţia Erste, împreună cu Erste Social Finance Holding şi cu partenerii regionali - SIMPACT şi IFUA. În România, este implementat de BCR şi de partenerul nostru local Synerb. De ce este nevoie de program? Dacă ne uităm la date, România este pe ultimul loc în Europa la investiţii în cercetare-dezvoltare, în digitalizare, la tot ce înseamnă învăţământ continuu. (...) Practic toată partea de post-universitar, pe urmă inovaţia, nu mai discutăm de colaborare, tot ce înseamnă infrastructură socială. Dacă ne uităm la obiectivele de dezvoltare durabilă, suntem pe ultimul loc în UE. Şi de aici vine nevoia.Până la urmă, Europa Centrală şi de Est are toate problemele acestea, dacă ne uităm comparativ cu ţările din vest, şi rezultatul a fost programul Marc.“



Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx,are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Tehnologie,
jocuri,
industrie,
platforma,
video,
gaming

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.