Un cadou de-adevaratelea

Postat la 18 decembrie 2007 1 afişăre

Pot fi folosite numai pe internet, asa ca nu exista fizic. Dar sunt cat se poate de reale: cadourile virtuale sunt una dintre cele mai noi tendinte, mai ales pentru perioada sarbatorilor, cumparatorii urmand sa scoata din buzunar pentru astfel de cadouri peste 7 miliarde de dolari pana in 2009.

Christine Louie, o tanara de 22 de ani care tocmai a absolvit Universitatea California, Berkeley, s-a hotarat sa cumpere de Craciun pentru una dintre prietenele sale o pereche de pantofi rosii, pe care i-a ambalat frumos si i-a pus sub bradul acesteia. Numai ca pantofii nu vor putea fi niciodata purtati, asortati cu o geanta sau cu o bluza rosie sau aruncati intr-un dulap; cadoul este virtual, iar prietena Christinei il poate deschide numai de pe pagina sa de Facebook si numai de Craciun. „Pantofii rosii sunt un cadou pe care i l-as oferi prietenei mele si in realitate, dar nu am avut timp pana acum sa caut o asemenea pereche si sa o cumpar“, spune Christine Louie.

Cadourile virtuale si in general produsele care exista numai pe internet, de fapt nimic altceva decat desene si imagini cat mai frumoase ale obiectelor reale, au inceput sa castige popularitate pe masura ce oamenii petrec din ce in ce mai mult timp online. Si nu numai atat, dar sunt si dispusi sa cheltuiasca sume tot mai mari de bani pentru case, masini, obiecte vestimentare, accesorii sau gadgeturi virtuale. „Vietile oamenilor s-au mutat tot mai mult pe internet in ultimii ani si, prin urmare, obiectele virtuale au deja o semnificatie pentru ei“, reflecteaza Max Levchin, omul de afaceri care a vandut PayPal catre eBay in 2002, pentru 1,5 miliarde de dolari (in jur de un miliard de euro), si totodata fondatorul Slide, un start-up online care le permite utilizatorilor sa creeze slide-uri cu poze. O serie de analisti din industria online evalueaza piata mondiala a obiectelor virtuale la 7 miliarde de dolari (aproximativ 4,75 de miliarde de euro) pana in 2009, cea mai mare parte a acestei sume urmand sa fie cheltuita de asiatici, de fani din toata lumea ai retelelor sociale si ai jocurilor online sau de rezidenti din lumile virtuale gen Second Life.

Reteaua sociala Facebook le permite membrilor sai, din luna februarie a acestui an, sa faca diferite cadouri virtuale in valoare de un dolar prietenilor din sistem. Pana acum au fost cumparate peste 24 de milioane de astfel de cadouri de pe paginile retelei sociale, ceea ce inseamna cu alte cuvinte ca au fost cheltuite 24 de milioane de dolari (16,3 milioane de euro). Iar succesul cadourilor virtuale in randul zecilor de milioane de membri ai retelei sociale a determinat aparitia mai multor aplicatii similare, cum ar fi, spre exemplu, My Christmas Tree, aplicatia folosita si de Christine Louie ca sa aleaga pantofii, sa-i ambaleze intr-o cutie roz cu funda alba si sa-i puna sub bradul prietenei sale.

Pare greu de crezut, dar cadourile virtuale pot avea o valoare foarte mare, fie ea monetara sau sentimentala, pe internet. Pentru Tina Nguyen (28 de ani), analist de credite in cadrul Hayward, faptul ca a primit un ursulet de plus virtual atunci cand a suferit un accident de masina a contat enorm. „Chiar daca nu putea fi langa mine, persoana care mi-a trimis acest cadou virtual, pe internet, mi-a demonstrat ca este alaturi de mine“, spune Nguyen.

Pe langa faptul ca transmit un mesaj, cadourile virtuale incep sa fie privite de obisnuitii mediului virtual pur si simplu ca obiecte reale pe internet. „Asa cum poti expune cadoul primit in casa, astfel incat invitatii sa-l poata admira, la fel se intampla si pe internet. Prietenii tai au posibilitatea sa acceseze pagina ta online si sa vada ce obiecte sunt acolo“, spune Susan Wu, partener in cadrul Charles River Ventures si expert in industria produselor virtuale.

In acelasi timp, asa cum se intampla si in realitate, fiecare obiect virtual are o valoare diferita, pretul sau putand varia de la un dolar si pana la mii de dolari. Un buchet de flori virtual costa foarte putin, dar in anumite lumi virtuale, membrii pot primi cadou obiecte extrem de rare sau de colectie, care costa mult. „Cu cat sunt mai scumpe, cu atat sunt percepute de destinatar ca fiind mai valoroase“, sustine Wu. Majoritatea utilizatorilor de internet prefera deocamdata sa cumpere cadouri ale caror preturi se mentin cat mai aproape de limita inferioara, de un dolar. Dar exista insa si cazuri cand cadourile virtuale au inceput sa le inlocuiasca de tot pe cele din realitate, cheltuielile fiind deci mai mari.

Andy Shepard, un elev in varsta de 13 ani, si cel mai bun prieten al sau petrec foarte mult timp in lumea virtuala Habbo Hotel, unde creeaza si decoreaza camere virtuale. Aproape toti banii de buzunar ai celor doi au fost convertiti in ultimii doi ani in moneda Habbo, rata de schimb fiind un dolar la 5 monede virtuale, astfel incat sa poata investi in camerele de hotel pe care le creeaza. „De ziua prietenului meu nu am putut sa-i cumpar nimic din lumea reala, insa i-am facut cadou un echipament destul de rar in Habbo, prin care te poti teleporta dintr-o camera in alta. Chiar cred ca i-a placut“, spune Shepard.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
internet,
online,
magazin,
virtual,
cadouri
/business-hi-tech/it/un-cadou-de-adevaratelea-2310531
2310531
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.