Gadget Review: Alienware 13, sau cum să NU-ţi cheltuieşti banii - FOTO, VIDEO

Autor: Florin Casota Postat la 10 iulie 2016 961 afişări

Alienware este o subsidiară a Dell, o divizie care creează şi ambalează produse special pentru gaming. Sunt pionieri în laptopuri de gaming şi de-a lungul anilor au ajuns să fie aproape sinonimi cu performanţa şi designul extravagant. În Alienware 13 am găsit un extraterestru cu un aspect arătos dar care s-a împiedicat de prea multe ori de-a lungul testelor, în condiţiile în care competiţia în domeniu se încinge extrem de repede.

PRO

Tastatura confortabilă

Uşor pentru un laptop de gaming

Designul

CONTRA

Extrem de scump

Performanţă scăzută

Se încinge foarte tare

Display-ul putea fi mai bun

Am fost surprins să văd că jocurile video noi precum Fallout 4 sau Witcher 3 au îngenuncheat laptopul pe setările maxime şi au devenit jucabile abia pe setări medii sau scăzute, şi consternat să constat că  producţiile mai vechi (2013) nu au rulat bine pe acest laptop. Am rămas uimit că texturile din Windows nu se văd foarte bine şi display-ul, în general, nu are o calitate foarte bună. Şi am fost chiar dezamăgit să văd că pe acest laptop nu se poate face niciun fel de editare audio-video (nici nu mai vorbesc de clipuri 4K). Am încercat în mai multe rânduri. Aceste lucruri nu sunt ieşite din comun, dar nu ar trebui să se întâmple sistemelor care costă costă 6.000-7.000 de lei. Exorbitant de mult! Cu aceşti bani ai putea achiziţiona un desktop pentru gaming (mai bun) şi un laptop pentru birou sau ai putea cumpăra un alt laptop de gaming mai performant (un exemplu recenzat de Business Magazin este Acer Predator 17).

Alienware 13 a fost introdus pentru prima dată în 2014 şi este cel mai mic laptop al companiei în momentul de faţă. Varianta testată a venit cu un proces Intel i5 de 2,60 GHz, 8 GB RAM, 1 TB hard disk şi o placă video Nvidia GTX860M de 2 GB. Anul trecut cei de la Alienware au actualizat laptopul cu un hard disk SSD, au îmbunătăţit procesorul şi placa video, iar eu sper, pentru ei, ca acest lucru să fi îmbunătăţit drastic performanţele, asta dacă nu vor să dea faliment.

Designul laptopului este unul futuristic, plăcut ochiului, colţurile sunt îndoite şi binecunoscutul alien tronează pe carcasă. Materialele de construcţie sunt bune, în special carcasa (fibră de carbon şi aluminiu) şi tastatura. Tastatura este foarte moale şi este o absolută plăcere să tastezi pe acest laptop. Touchpad‑ul nu este rău, dar mai e loc de îmbunătăţire, iar durata de viaţă a bateriei este de trei-patru ore pentru activitate obişnuită (browsing, muzică, Office) şi până la o oră de gaming.

Cum era de aşteptat, laptopul vine cu programe specifice Alienware, cum ar fi AlienAutopsy (monitorizarea sistemului), AlienBackup (recuperarea datelor) sau AlienFusion (economisire energie), dar şi AlienFX, cu ajutorul căruia poţi ajusta luminozitatea tastaturii şi poţi alege dintre cele 20 de culori disponibile. Asta dacă eşti fanul programelor preinstalate.

Revenind la performanţa produsului, de fiecare dată când am încercat un joc video am rămas din ce în ce mai dezamăgit deoarece nu am găsit niciun joc mai nou de 2013 care putea rula în condiţii optime pe acest laptop, care este şi foarte scump, fapt care mi-a revenit în minte de fiecare dată când Alienware 13 se poticnea. O altă problemă a fost că nu am putut edita în niciun fel materialele video (am încercat cu trei programe şi niciunul nu a reuşit să-mi ofere o experienţă de utilizare fluidă; am fost nevoit să apelez la bătrânul meu desktop pentru această sarcină). În plus, se şi încinge foarte repede şi este imposibil să-l foloseşti mai mult de 30 de minute pe picioare pe canapea. Pe de altă parte, sunetul realizat în parteneriat cu SoundBlaster X-FI are o calitate destul de bună având în vedere mărimea produsului. Un alt lucru plăcut este faptul că laptopul nu e greu (2 kg) şi poate fi cărat cu uşurinţă.

Totuşi, marea problemă cu acest produs de gaming este faptul că-ţi oferă o performanţă în jocuri cel mult mediocră la un preţ extrem de mare. Într-un final, m-am tot gândit cui i-aş putea recomanda Alienware 13 şi la momentul scrierii acestui articol încă nu am găsit un răspuns. Vă anunţ dacă găsesc ceva.

CASETĂ TEHNICĂ:

Display: 13 inchi - Full HD  LCD LED (1.920x1.080 IPS)

Sistem de operare: Windows 8 - Windows 10

Placă video: GeForce GTX 860M 2GB

Procesor: Intel i5-4210M 2,60 GHz

Memorie: 8 GB RAM

Hard Disk: 1 TB,

5.400 rpm

Greutate: 2 kg

Baterie: Li-Ion 4 celule

Porturi: HDMI, audio, microfon, 3xUSB 3.0

Produsul a fost dat pentru testare de către eMAG.

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/gadget-review-alienware-13-sau-cum-sa-nu-ti-cheltuiesti-banii-foto-video-15520483
15520483
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.