100 Cele mai puternice femei din business. Camelia Naciadi, Chief Commercial Officer, DR. MAX România
„Nu obişnuiesc să mă opresc când am obosit, mă opresc doar atunci când consider că am terminat. Acest principiu, alături de libertatea de a explora idei noi şi susţinerea pe care o primesc din partea companiei, mă motivează să dau tot ce am mai bun. Rezultatele obţinute alături de echipă îmi dau energia să merg mai departe.”
BIO
Cu o experienţă de peste 20 de ani în FMCG şi pharma, Camelia a ocupat roluri în diverse departamente: vânzări, operaţional, comercial şi marketing, fiind un profesionist care înţelege şi ştie cum se operează un business end to end. Camelia este o fire empatică, se ghidează după valori şi principii sănătoase, moştenite din familie, unde a învăţat să îşi exploreze creativitatea şi gândirea pragmatică, atât în profesie, cât şi în viaţa personală. Ca manager este orientată către client, motivată de construirea de echipe performante şi rezultate. Atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională, şi-a dorit întotdeauna să găsească soluţii diferite, să privească lucrurile şi din alte unghiuri, să fie printre cei care iniţiază schimbarea urmată de progres şi rezultate. Consideră că perseverenţa, comunicarea, învăţarea constantă şi pasiunea pentru ceea ce faci sunt ingredientele care te pot ajuta să reuşeşti.
„Nu trebuie să uităm nici o clipă că nu contează doar talentul, ci şi modul în care îl cultivi, pentru că munca grea bate talentul, dacă talentul nu munceşte.” Pe vision board-ul său, imaginea centrală este una clară: îşi doreşte să rămână un om integru, cu principii, care face lucrurile cu pasiune, fără să caute neapărat calea uşoară. Crede în pragmatism, creativitate şi autenticitate şi îşi doreşte ca, indiferent unde viaţa o va purta, să aibă tăria să spună ceea ce gândeşte fără teamă şi să rămână un profesionist care îşi cultivă empatia şi nu uită niciodată de unde a plecat. Pentru următorii ani, unul dintre cele mai importante obiective de business este să continue să creeze un impact vizibil şi pozitiv în organizaţia Dr. Max, prin acţiunile şi proiectele în care este implicată. Îşi doreşte să rămână conectată şi pasionată de business, să se dezvolte, să îmbunătăţească colaborarea interdepartamentală şi să consolideze strategia comercială astfel încât Dr. Max să devină prima alegere a românilor când se gândesc la grijă şi sănătate. Un obiectiv personal extrem de important, care este pe viaţă, nu doar pentru următorii cinci ani, îl reprezintă educarea şi susţinerea fiicei sale. „Îmi doresc să o ajut să devină o persoană de succes cu principii şi valori sănătoase, să fie onestă şi să nu uite că modestia şi respectul sunt esenţiale.” Atunci când ia decizii importante, spune Camelia, se inspiră din impactul pozitiv pe care munca ei îl poate avea în societate: „Este o responsabilitate pe care noi, echipa Dr. Max, o avem faţă de toţi pacienţii care ne vizitează şi, în special, faţă de cei peste 5 milioane de pacienţi şi clienţi fideli brandului.” Complexitatea business-ului Dr. Max, singurul retailer farmaceutic din România care operează omnichannel şi multichannel, este o sursă permanentă de provocări şi inspiraţie. Stilul său de leadership este rezultatul a peste 20 de ani de experienţă în retail, influenţat de oameni şi culturi diverse. „Le sunt recunoscătoare tuturor celor care mi-au influenţat parcursul profesional, m-au susţinut şi au crezut în mine.” Camelia se implică activ în proiecte cu impact social, precum colaborarea cu Asociaţia Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor şi campania de strângere de fonduri pentru Campusul Pediatric Marie Curie, alături de Asociaţia Dăruieşte Viaţă. Sprijină constant dezvoltarea profesională a femeilor din echipele pe care le coordonează, prin coaching, mentoring şi implicare în proiecte transversale. „Cea mai mare satisfacţie ca manager este atunci când îţi vezi echipa crescând şi colegi care promovează în roluri importante.” Dincolo de cariera profesională, Camelia spune că cea mai mare realizare este familia, în special fiica sa, care o inspiră şi o motivează să fie o persoană mai bună, mai răbdătoare, să construiască un exemplu sănătos pentru viitorul acesteia. Valorile care îi ghidează permanent deciziile şi comportamentul sunt onestitatea, transparenţa, respectul şi empatia. A pornit la drum cu aceste principii, ghidată de pasiune şi dorinţa de a demonstra că poate construi prin propriile forţe, corect şi cu respect faţă de ceilalţi.Călătoriile sunt hobby-ul care o relaxează şi o încarcă cu energie. Le asociază cu timpul de calitate petrecut în familie, dar şi cu dorinţa de a descoperi locuri, oameni şi culturi noi. Marea este locul care o inspiră cel mai mult: „Ador să îmi beau cafeaua dis de dimineaţă şi să privesc răsăritul. Încerc să ajung în fiecare weekend de vară la malul Mării Negre, loc în care m-am născut şi am copilărit.” Printre filmele de care îşi aminteşte cu plăcere, Jerry Maguire, o poveste despre autenticitate, loialitate şi valori. Dacă ar învăţa o abilitate nouă, ar fi designul interior sau vestimentar – domenii care îi reflectă dragostea pentru estetică şi armonie. Când vine vorba despre excelenţă, Camelia afirmă că o motivează pasiunea, ambiţia şi dorinţa de a fi mereu mai bună. Se simte recunoscătoare pentru educaţia primită, pentru aprecierea din cadrul companiei şi pentru energia pe care o primeşte din interacţiunile zilnice cu echipa.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













