Studiaţi gratis la Stanford

Autor: Daniela Stoican Postat la 03 septembrie 2011 45 afişări

Un curs online gratuit oferit de Universitatea Stanford din California pe tema inteligenţei artificiale, care va fi predat în toamnă de doi experţi din Silicon Valley, a atras peste 58.000 de doritori din lumea întreagă - de aproape patru ori mai mult decât numărul total de studenţi de la Stanford, scrie International Herald Tribune.

Cursanţii online nu vor primi note sau credite care să conteze ca diplomă universitară, dar va exista un clasament comparativ între cursanţi, care vor primi un certificat de competenţă.

Pentru cursul de inteligenţă artificială, participanţii ar trebui să aibă unele noţiuni de matematici superioare, precum algebră liniară sau teoria probabilităţilor, dar nu există restricţii pentru participarea la cursurile online. Cei înscrişi până în prezent din peste 175 de ţări sunt de toate vârstele, de la liceeni până la pensionari. Instructorii sunt Sebastian Thrun (foto şi Peter Norvig, doi dintre cei mai cunoscuţi specialişti în inteligenţă artificială.

Platforma de predare este bazată pe sistemul de cloud computing de la Amazon, iar cursanţii vor folosi serviciul Google Moderator, ce le permite să voteze pentru cele mai bune întrebări la care profesorii trebuie să răspundă în sesiunile de chat sau videoconferinţă. "Ţările în curs de dezvoltare au necesităţi educaţionale imense. Suntem interesaţi să oferim restului lumii resursele de la Stanford", a spus Thrun, ignorând astfel temerile că nişte cursuri gratuite vor dilua prestigiul Stanford, universitate cu taxe de studiu foarte mari.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/panorama/studiati-gratis-la-stanford-8692363
8692363
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.