OZN-ul din peisaj

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 17 februarie 2018 92 afişări

Cu toate că locuinţa din Ekely, de lângă Oslo, în care cunoscutul artist norvegian Edvard Munch şi-a petrecut ultimii aproape 30 de ani din viaţă a fost de mult demolată, pe locul ei înfiinţându-se o colonie de artişti, se mai păstrează atelierul său de iarnă din acel loc şi mare parte din peisaj, care atrage mulţi turişti care vor să vadă locurile în care Munch şi-a pictat mare parte din tablouri.

OZN-ul din peisaj

Peisajul s-ar putea însă să nu mai rămână multă vreme la fel, dacă un artist norvegian contemporan, Bjiarne Melgaard, va reuşi să-şi ducă la îndeplinire planul de a-şi construi pe un mic deal din apropiere o locuinţă în care să rămână până la moarte, scrie New York Times.

Acesta, împreună cu o firmă de arhitectură, Snohetta, a proiectat o casă care seamănă a OZN cocoţat pe nişte piloni în formă de animale, prezentat drept o îmbinare unică de artă şi arhitectură care nu afectează în niciun fel peisajul pe care Munch l-a reprodus în picturile sale, mai ales că, şi pe vremea când acesta trăia, în locul propus pentru noua casă exista deja o clădire.

Criticii proiectului, printre care artiştii din colonie, alţi artişti ori jurnalişti, susţin însă că noua clădire ar afecta iremediabil ce a mai rămas din peisajul care l-a inspirat pe celebrul pictor, autorităţile urmând a decide dacă vor permite construcţia sau nu.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.