Casa cu totul. La ce soluţie au ajuns să apeleze cei care caută să cumpere o locuinţă pe fondul problemelor care afectează economia mondială

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 12 februarie 2023 260 afişări

Casa cu totul. La ce soluţie au ajuns să apeleze cei care caută să cumpere o locuinţă pe fondul problemelor care afectează economia mondială

Problemele de aprovizionare care afectează economia mondială îi afectează şi pe cei care caută să cumpere case sau apartamente, aceştia fiind nevoiţi să apeleze la o soluţie la care în trecut apelau doar cei care voiau o casă de vacanţă sau o locuinţă secundară, scrie Mansion Global.

Mai precis, până nu de mult se prefera pentru acestea din urmă achiziţionarea lor cu tot cu mobilierul din ele, cumpărătorii nedorind să-şi bată capul cu acest aspect aşa cum o făceau la locuinţele principale. Cum problemele de aprovizionare afectează şi industria mobilei, termenul de livrare depăşind în unele cazuri şi un an, multă lume preferă să ia casa sau apartamentul cu mobila din ea cu tot ca să nu stea cu locuinţa goală. Sumele plătite în aceste cazuri pentru mobilă pot ajunge la peste un milion de dolari, deoarece unii cumpărători sunt dispuşi să cheltuiască sume importante pentru a-i convinge pe vânzători să se despartă de ea. Mobilierul astfel achiziţionat este fie păstrat pe termen lung, fie doar până când sosesc piesele comandate ca să poată fi înlocuit.

Cererea afectează şi firmele care aranjează casele să arate cât mai frumos atunci când potenţialii cumpărători vin să le vadă. Acestea folosesc de multe ori mobila proprie, pe care după vânzare o duc în alte locuri unde au nevoie de ea, dar mai nou primesc solicitări de la cumpărătorii de locuinţe să le-o vândă lor. Pentru a nu rămâne nici ele fără mobilă, dat fiind termenul mare de livrare a comenzilor, aceste companii oferă opţiunea închirierii de piese de mobilier până le primeşte clientul pe cele comandate. În funcţie de client şi de stocurile de care dispun, companiile acceptă şi să vândă mobila de la vizionare, în unele cazuri clienţii dorind să cumpere inclusiv castroanele de pe blatul de bucătărie sau fructele de plastic decorative.  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.