E ceva in neregula cu lumea muzicala. Candva exista o demarcatie clara intre trupele “adevarate” si cele “fabricate”. Era usor sa-ti dai seama de partea carei tabere erai menit sa te afli. Daca nu erai de sex feminin la varsta la care inca mai purtai codite prinse aproape de crestetul capului, stiai ca popul fabricat nu ti se potrivea. Oricui era macar vag interesat de muzica trebuia sa-i placa muzicienii care 1) isi compuneau singuri cantecele; 2) adoptau o atitudine vag impotriva sistemului, chiar daca manifestata numai prin includerea de cuvinte vulgare in piesele lor si 3) aveau un aspect serios si/sau nefericit studiat. The Smiths, care tocmai au lansat o noua compilatie de tip Best Of (“The Sound Of The Smiths”) reprezinta doar unul dintre exemplele de grupuri carora li se aplica toate cele trei puncte. Trupa este una care li se adreseaza barbatilor adulti (barbatii sunt, inevitabil, cei mai obsedati fani ai muzicii), cu preocupari de adulti.

 

S-au schimbat lucrurile in ultimii douazeci de ani. Topurile nu mai seamana a campuri de batalie, iar daca totusi aduc a asa ceva, atunci granitele s-au retrasat de-a binelea. Astazi, tocmai trupele serioase de chitaristi au acelasi termen de valabilitate ca o cutie de lapte proaspat. Astazi, tocmai trupele indie sunt cele care pot fi acuzate ca sunt “minuni de un hit”, pentru ca vin si trec cu o regularitate de maree oceanica. Cel mai surprinzator lucru din toate este ca “popul de plastic”, cel presupus fals, este de fapt cel care rezista cel mai mult.

 

Formatia Girls Aloud e un exemplu graitor in acest sens. Au cele mai necredibile recomandari posibile, caci, la urma urmei, s-au format in urma unei emisiuni TV de descoperire de talente (Popstars: The Rivals). S-ar putea sa va surprinda sa va amintiti ca asta s-a intamplat in 2002. 2002! Cate trupe indie din acel an mai exista azi? In 2002 ascultam artisti ca Badly Drawn Boy. Cine? Exact. Nu la fel stau lucrurile sase ani mai tarziu in cazul Girls Aloud, cand cele cinci fete nu numai ca inca mai sunt impreuna (ce soc!), dar au si lansat un uluitor numar de cinci albume de studio. Putina lume cunoaste faptul ca anii in pop sunt cam la fel ca anii unui caine, in sensul ca un an in muzica pop e echivalentul a sapte ani pentru un om. Ceea ce le face pe Girls Aloud egalele membrilor de la The Rolling Stones...

 

Daca aceasta informatie nu era suficient de socanta, si mai socant este faptul ca ultimul lor LP, intitulat “Out Of Control”, este fantastic. Cu adevarat fantastic. Cand le asculti pe fetele de la Girls Aloud, cele mai serioase trupe de chitaristi iti par conservatoare si plictisitoare.

 

Albumul anterior al celor de la Girls Aloud m-a entuziasmat la fel de tare si nu-mi cer scuze pentru ca le sustin cauza inca o data. Cel mai mare merit il are echipa de productie din spatele trupei, Xenomania, care le-a compus capodopere pop de trei minute inca de la lansare. Eclectismul e cuvantul de ordine al LP-ului, ceea ce nu e surprinzator, dat fiind sensul denumirii de Xenomania, presupus a fi opusul lui Xenophobia - “o dragoste de tot, de toate culturile”, conform producatorului lor principal, Brian Higgins.

 

“Out Of Control” contine niste combinatii improbabile. Coruri gregoriene, chitare country and western, electro surd, drum and bass, disco post-ABBA, pop stil “Wall of Sound” al lui Phil Spector... de toate. Nu m-ar surprinde prea tare daca Girls Aloud ar avea un cantec care sa combine manelele cu happy hardcore si tehno minimalist. Multe dintre piesele trupei sunt ca niste prelegeri de istorie a muzicii create special pentru copiii cu deficit de atentie / tulburare hiperkinetica. Se pare ca ma aflu intr-o companie selecta, caci Franz Ferdinand si Arctic Monkeys sunt doar unii dintre fanii con­firmati ai formatiei. Fiindca tot veni vorba, tocmai trebuie sa iasa DVD-ul “Arctic Mon­keys At The Apollo” al uneia dintre - se spune - cele mai bune trupe de chitaristi ale momentului. Nu stiu ce parere aveti dum­neavoatra, dar eu unul, daca as putea lua acasa numai un singur produs muzical nou-lansat si as avea de ales intre The Arctic Monkeys si Girls Aloud, stiu pe care l-as alege.