E ceva in neregula cu lumea muzicala. Candva exista o demarcatie clara intre trupele “adevarate” si cele “fabricate”. Era usor sa-ti dai seama de partea carei tabere erai menit sa te afli. Daca nu erai de sex feminin la varsta la care inca mai purtai codite prinse aproape de crestetul capului, stiai ca popul fabricat nu ti se potrivea. Oricui era macar vag interesat de muzica trebuia sa-i placa muzicienii care 1) isi compuneau singuri cantecele; 2) adoptau o atitudine vag impotriva sistemului, chiar daca manifestata numai prin includerea de cuvinte vulgare in piesele lor si 3) aveau un aspect serios si/sau nefericit studiat. The Smiths, care tocmai au lansat o noua compilatie de tip Best Of (“The Sound Of The Smiths”) reprezinta doar unul dintre exemplele de grupuri carora li se aplica toate cele trei puncte. Trupa este una care li se adreseaza barbatilor adulti (barbatii sunt, inevitabil, cei mai obsedati fani ai muzicii), cu preocupari de adulti.

 

S-au schimbat lucrurile in ultimii douazeci de ani. Topurile nu mai seamana a campuri de batalie, iar daca totusi aduc a asa ceva, atunci granitele s-au retrasat de-a binelea. Astazi, tocmai trupele serioase de chitaristi au acelasi termen de valabilitate ca o cutie de lapte proaspat. Astazi, tocmai trupele indie sunt cele care pot fi acuzate ca sunt “minuni de un hit”, pentru ca vin si trec cu o regularitate de maree oceanica. Cel mai surprinzator lucru din toate este ca “popul de plastic”, cel presupus fals, este de fapt cel care rezista cel mai mult.