Lectia lui Warren Buffett pentru tinerii jurnalisti

Postat la 10 iulie 2006 31 afişări

Se spune ca marile averi se cladesc cu greu, dolar cu dolar. Si se mai spune ca multi dintre cei care si-au cladit afacerile de miliarde dolar cu dolar duc o viata simpla, ba chiar analizeaza pana si felul in care pot fi reduse costurile cu iluminatul birourilor sau cu hartia de scris. La fel s-a spus si despre Warren Buffett - locuieste in aceeasi casa ca acum 40 de ani, se imbraca in costume ieftine, detine un Lincoln banal din 1999 pe ale carui placute de inmatriculare scrie, culmea, Thrifty (in traducere libera zgarcit). Au scris si redactorii TARGET despre obiceiurile de economisire \"compulsiva\" ale lui Buffett si ale lui Ingvar Kamprad de la Ikea si despre cat de modeste sunt proprietatile si garderoba lor. Sau despre felul in care aceste obiceiuri pot deveni o afectiune obsesiva studiata de psihanalisti.Buffett a ajuns al doilea cel mai bogat om din lume investind acolo unde nimeni nu s-ar fi asteptat sa obtina profit si facand lucruri la care rivalii sai nici nu s-ar fi gandit. Omul a inceput sa faca bani de la 6 ani, cumparand 5 sticle de Coca-Cola de la bacania bunicului sau cu 25 de centi si vanzandu-le ulterior cu un profit de 5 centi la fiecare sticla. Cateva zeci de ani mai tarziu, ca o ironie, a ajuns unul dintre cei mai importanti actionari ai companiei ale carei produse i-au deschis drumul in business.

Si tot ca o ironie, la putin timp dupa inchiderea editiei pe care ati inceput deja sa o cititi, \"zgarcitul\" a anuntat ca va dona 37 din cele 44 de miliarde de dolari pe care le detine pentru operele de caritate ale fundatiei conduse de bunul sau prieten, Bill Gates, fondatorul Microsoft. Lectia servita, in cazul in care manevra nu intra sub incidenta legilor care reglementeaza manipularea Bursei (actiunile Berkshire Hathaway, compania pe care a fondat-o, au scazut brusc dupa anunt) - ceea ce este extrem de putin probabil - arata conditia necesara pentru un business de succes. Pasul inainte, intr-o directie pe care n-a intuit-o nimeni altcineva, a facut diferenta dintre Buffett si restul investitorilor. Mai mult, una din zicalele sale devenite celebre este \"du-te acolo unde va fi pucul, nu unde acesta se afla acum\", facand referire la sportul sau favorit, hocheiul pe gheata. Dar care a fost resortul care l-a determinat pe cel care spunea despre sine ca este 15% Fisher si 85% Graham (Benjamin Graham si Phillip Fisher, mentorii sai, doi economisti conservatori inraiti) sa renunte la aproape tot ceea ce a acumulat de-a lungul a mai bine de 5 decenii? A fost oare dorinta arzatoare de a echilibra cumva balanta inegalitatii economice mondiale? A fost cumva unul din invatamintele celor doi mentori ai sai? Sau blazarea cauzata de sentimentul de a fi ajuns in varf?Oricare ar fi fost, lectia lui Buffett trebuie asumata atat de tinerii jurnalisti, cat si de oamenii de afaceri autohtoni. Istoria ne-a demonstrat - cine a fost cu un pas inaintea grupului a avut succes. Prima companie care a intrat pe piata retailului de electrocasnice, Altex in 1992, este liderul pietei in momentul de fata dupa vanzari (Flanco, numarul doi, a luat fiinta doi ani mai tarziu). Desi nu este o regula, iar business-ul romanesc este profund atipic, exemplele pot continua cu cei care au infiintat in 1996 filiala locala a brokerului imobiliar Colliers, lider de piata, in conditiile in care numarul doi pe piata, Eurisko, a fost infiintat abia un an mai tarziu. Acum, la mai mult de un deceniu de la momentul infiintarii primelor start-up-uri ce au reusit sa se strecoare prin sita globalizarii, au inceput sa apara si rezultatele. A inceput sa se vada in filozofia de viata si in felul in care traiesc cei ce au avut succes. O arata si statisticile referitoare la structura consumului de bunuri de lux. Oricum ar fi, eu inca il caut pe primul Warren Buffett al Romaniei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Lectia,
lui,
Warren,
Buffett,
pentru,
tinerii,
jurnalisti
/arta-si-societate/lifestyle/lectia-lui-warren-buffett-pentru-tinerii-jurnalisti-4073155
4073155
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.