Investitii pe umeras

Postat la 02 iulie 2007 33 afişări

De la Audrey Hepburn si memorabila sa aparitie din filmul "Mic dejun la Tiffany's", lumea nu a mai fost la fel. Judecand dupa fascinatia exercitata timp de decenii asupra unei lumi intregi de "micuta rochie neagra", pretul record de 700.000 de euro pentru care aceasta a fost adjudecata anul trecut la o licitatie nu este atat de surprinzator. Insa pentru pasionatii de investitii in domeniul modei vintage, eticheta de pret a rochiei care a facut istorie anunta momente de glorie pentru acest tip de plasamente.

In moda are loc un paradox interesant care confirma teoria relativitatii a lui Einstein: ticaitul ceasului se aude de doua ori mai tare si este de cel putin de doua ori mai grabit decat pentru restul lumii. De aceea, cand vine momentul sa investesti in garderoba personala, nici macar nu ai timp sa te dezmeticesti ca ceea ce era considerat in voga este deja passe. Insa ultimii ani au demonstrat ca, atunci cand vine vorba despre investitiile in haine, pariul cu trecutul se dovedeste cel mai adesea mult mai profitabil decat cel cu trendurile viitoare.

Sa fie nostalgia dupa vremurile de aur ale Hollywoodului, dorinta de a purta o tinuta cu istorie si o poveste de spus sau doar o noua moda in lumea colectionarilor? Cert este ca licitatiile de imbracaminte vintage atrag un numar tot mai mare de cumparatori, iar pe masura ce concurenta se intensifica preturile ating praguri ametitoare.

Cand monsieur Lapierre, proprietarul rochiei-simbol purtata de Audrey Hepburn in rolul lui Holly Golightly in clasicul film din 1961 "Mic dejun la Tiffany's", s-a hotarat sa o scoata la licitatie pentru a aduna fonduri destinate populatiei sarace din India se astepta, conform estimarilor casei de licitatii Christie's, sa adune in jur de 100.000 de euro. Insa interesul starnit de aceasta licitatie in randul cunoscatorilor a fost atat de mare, incat pretul a depasit cu mult asteptarile tuturor, rochia fiind adjudecata intr-un final de un cumparator anonim in schimbul a 700.000 de euro.

Pretul record stabilit astfel a depasit de sase ori recordul anterior inregistrat in mai 2001, atunci cand William Doyle Galleries a vandut o rochie din anul 1888 realizata de primul couturier din lume, Charles Frederick Worth, pentru 101.500 de dolari.


Varsta Frumoasei adormite
Pentru colectionari in general, termenul "vintage" este echivalent cu o buna investitie pe termen lung. Daca la inceput acesta era utilizat cu referire la anul in care un anumit vin sau ulei era imbuteliat, pe masura ce obiecte din tot mai multe domenii au inceput sa devina piese de colectie, semnificatia termenului s-a largit. Astazi definitia termenului vintage in moda este mai ambigua ca niciodata, si desi in mod curent acesta este folosit pentru a descrie hainele care au o vechime de cel putin 25 de ani, nu de putine ori tinute din anii '90 sunt vandute la asemenea licitatii pe sume mult mai mari decat cele mai vechi.

Cu toate ca marea majoritate a pieselor sunt atat de fragile si delicate incat locul lor pare a fi intr-un muzeu, tot mai multe cliente ale marilor case de moda incep sa viziteze licitatiile de piese vintage atunci cand cauta ceva care sa le scoata din multime. In lumea mondena garderoba vintage a devenit chiar o moda in sine, paralela cu universul modei propriu-zise, care face ca preturile sa creasca neincetat.

"Elita newyorkeza a ajuns sa faca din purtarea hainelor vintage un titlu de onoare", spune Tiffany Dubin, cea care a deschis in 1997 departamentul de moda la Sotheby's si co-autoarea cartii "Stilul Vintage: Cum se cumpara si cum se poarta hainele vintage". "Este mult mai important astazi sa porti ceva scump, insa nu atat de usor de recunoscut ca o tinuta din ultima prezentare Prada." Iar atunci cand purtatul achizitiilor iese din discutie, iar cumparatorii vad in aceste haine simple obiecte de colectie, tot numele atarna cel mai greu. La zeci de ani dupa ce au fost vandute prima oara, tinute sub etichete ca Chanel, Pucci, Courr?ges sau Hermes vor valora in continuare mult mai mult decat piese similare din colectiile sezonului curent, ne asigura cunoscatorii.


Second-hand exclusivist
Trendul ascendent al preturilor este alimentat in permanenta de aparitiile vedetelor, care au descoperit in hainele vintage formula perfecta pentru a iesi din anonimat la evenimentele mondene cu staif, dar si de expozitiile retrospective organizate de muzeele prestigioase ca Victoria and Albert Museum din Londra sau Muzeul de Arta din Philadelphia. Insa casele de licitatii sunt de parere ca si mediul economic este o influenta puternica pentru interesul in crestere fata de acest tip de investitii. In perioadele mai putin profitabile economic, ideea de chilipir devine si mai atragatoare in ochii investitorilor.

Insa inainte de a fi o investitie, couture-ul vintage a facut parte mai intai din povestea Cenusaresei. "In anii '80, am organizat o licitatie vintage in New York si o doamna din elita newyorkeza mi-a spus: 'Draguta, imi pot permite fara probleme sa cumpar haine din colectiile noi ale designerilor. De ce as vrea sa cumpar vintage?'", isi aduce aminte Kerry Taylor, directoarea departamentului de moda si textile a casei de licitatii Sotheby's din Londra. "Apoi, in anii '90, lucrurile s-au relaxat din nou in moda, iar cand fashion icon-uri ca Kate Moss au inceput sa poarte vintage, asta a insemnat sfarsitul somnului in care fusesera afundate rochiile de seara superbe din deceniile de aur ale secolului XX."

Christie's si Sotheby's, care odata isi concentrau atentia exclusiv asupra costumelor antice, rochiilor de bal din secolele trecute, pe care le vindeau unui grup restrans de cunoscatori, au descoperit astfel potentialul acestui tip de investitii si au construit o piata solida de-a lungul a doua decenii. Un factor decisiv l-a constituit si boom-ul preturilor din anii '90, care i-a convins definitiv pe investitori sa se implice. Astfel, un costum Chanel din anii '60, cumparat cu 800 de dolari in 1993, a ajuns sa fie revandut in 1999 cu peste 3.000 de dolari, inregistrand o crestere de peste 300% in doar sase ani, iar o rochie de seara creata de Charles James s-a apreciat de la 29.000 de dolari la aproape 50.000 de dolari in doar doi ani.

Insa apetitul acestor investitii le este rezervat in general doamnelor, deoarece pentru acestea beneficiile unui asemenea plasament nu se rezuma la considerentele financiare. Kerry Taylor explica de ce doamnele din inalta societate sunt atat de interesate de licitatiile organizate de ei. "La o licitatie poti cumpara un costum original Dior, confectionat de maestrul insusi, scotand din buzunar intre 1.000 si 20.000. Iar atata vreme cat nu ii alterezi conditia, il poti purta si apoi vinde din nou peste cativa ani atunci cand si mai putine asemenea costume vor fi pe piata, inregistrand un profit semnificativ. Ceea ce din pacate nu este valabil in ceea ce priveste couture-ul contemporan care, asemenea unei masini noi, valoreaza a doua zi dupa achizitie doar o fractiune din pretul platit pentru ea."


Batalia pe couture
Fost "loc de joaca" al colectionarilor privati, muzeelor si designerilor, licitatiile de couture vintage au astazi portile larg deschise pentru toti cei interesati. Pe masura ce aceasta piata creste si interesul tot mai multor investitori se indreapta catre hainele vintage, casele de licitatii incurajeaza tot mai multe cumparatoare de couture sa se imbrace de la licitatiile lor si nu de la prezentarile de moda din sezonul curent.

"Preturile au crescut extrem de mult", spune Tiffany Dubin. "Insa secretul modei vintage este acela ca ofera cel mai bun echilibru calitate-pret posibil." Iar, in plus, piesele vintage valoroase prezinta o garantie nescrisa, valabila decenii intregi, ca se vor abate de la legile modei. Nu se vor demoda vreodata si vor deveni mai pretioase odata cu trecerea timpului, reprezentand o oportunitate fantastica de investitii.

"Christie's si Sotheby's au scos in ultimii ani in lumina reflectoarelor unele dintre cele mai bune piese vintage", spune Zandra Rhodes, unul dintre designerii care au tinut capul de afis in anii '60 si '70 si fondatoare a Muzeului Modei si Textilelor din Londra. "Ca urmare, piesele mele sunt astazi atat de cautate la licitatii, incat eu nu-mi mai pot permite sa le cumpar la preturile la care au ajuns."

Si alti colectionari de couture, cum ar fi Hamish Bowles, editor al editiei europene a revistei Vogue si curatorul expozitiei "Jacqueline Kennedy: anii Casei Albe" gazduita de Muzeul Metropolitan de Arta din New York in 2001, se plang de intensificarea competitiei la asemenea licitatii care le dauneaza colectiilor personale. "Aceasta piata a devenit fara indoiala mult mai sofisticata in ultimii ani", spune Bowles, a carui istorie cu casa de licitatii Christie's incepe din anii '70, cand, inca elev de liceu, chiulea de la cursuri pentru a asista la licitatiile de moda organizate de aceasta. "Nu este o piata cu adevarat mare, insa este foarte activa atunci cand se tranzactioneaza piese valoroase. Astfel incat daca un anumit obiect de imbracaminte iti atrage atentia, poti sa fii sigur ca va trebui sa te lupti pentru el."

Printre "piesele speciale" pentru care Bowles s-a luptat in ultimii ani la licitatiile organizate de Sotheby's se numara cateva piese sub semnatura Dior, Jacques Fath si Givenchy, precum si un lot de 14 palarii din fetru si satin create de Balenciaga in 1960 si care au apartinut printesei Lilian de Belgia. Bowles spune ca in general colectionarii care prefera piesele contemporane se orienteaza catre John Galliano, Rei Kawakubo, Thierry Mugler sau Azzedine Alaia, care este la randul sau unul dintre cei mai mari colectionari de moda vintage.


Examen de istoria modei
Chiar daca site-urile de licitatii ca eBay sau Yoox ofera in mod constant haine vintage, majoritatea colectionarilor se abtin de la tranzactiile online, preferand sa analizeze piesele de aproape, sa cerceteze cusaturile si sa pipaie materialele si uneori, in ciuda etichetei, sa le probeze.

"Sunt intr-adevar unele piese pe care cumparatorii au voie sa le probeze, insa eu sunt destul de rezervata in general in aceasta privinta", spune Taylor, care nu de putine ori a privit cu sufletul la gura sotii de milionari sau contese italiene care probau rochii de doua-trei ori mai in varsta ca ele. "Este destul de problematic daca o femeie cu o constitutie ceva mai masiva vrea cu tot dinadinsul sa probeze un sacou cambrat realizat de Yves Saint Laurent. Din fericire, personalul nostru este obisnuit cu asemenea situatii si stie sa le faca fata."

Desi licitatiile de imbracaminte vintage nu se ridica decat la o mica parte din vanzarile generate de picturi sau mobila, oficialii caselor de licitatie spun ca vizibilitatea pe care asemenea licitatii le-o asigura este inestimabila. Iar pentru clienti vanatoarea este thrill. "La licitatii imi pot permite ceea ce nu pot cumpara la prezentarile de moda", spune Cecilia Matteucci, una dintre cele mai mari colectionare de vintage din Italia. "Unde mai pui ca in loc sa se devalorizeze de la prima purtare, acestea devin mai scumpe pe an ce trece?"

Cand vine vorba de investitii in vintage, o mica incursiune in istorie este primul pas. Pentru a stii ceea ce cumperi, specialistii recomanda o specializare pe o anumita epoca sau pe un anumit designer si apoi achizitionarea celor mai bune piese care le caracterizeaza. Celebritatea este o alta cheie care deschide usile caselor de licitatii. Atunci cand intreaga garderoba a Oliviei de Havilland a fost scoasa la licitatie, rochia neagra de cocktail realizata de Yves Saint Laurent pentru prima sa colectie la casa Dior in 1958 a fost adjudecata pentru 9.775 de lire sterline. Insa o alta rochie sub semnatura lui Saint Laurent din anul 1979 a ramas nevanduta la un pret de pornire de doar 220 de lire sterline, iar un costum Chanel de la sfarsitul carierei lui Coco a fost vandut pentru doar 250 de lire sterline.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Investitii,
pe,
umeras
/arta-si-societate/lifestyle/investitii-pe-umeras-4073843
4073843
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.