Film: Hair-stylist-ul asasin: Zohan

Postat la 04 august 2008 50 afişări

Daca ti-a placut "I Now Pronounce You Chuck and Larry" (comedia in care Adam Sandler se casatoreste cu grasunul Kevin James), sunt mari sanse sa-ti placa si "Nu te pune cu Zohan".

Premisele sunt asemanatoare, caci, ca de obicei, Sandler ia un subiect incomod si-l ambaleaza in glumele sale fizice. Acum a venit randul conflictului israeliano-palestinian, cu Sandler in rolul lui Zohan, cel mai meserias agent al Israelului, sastisit de atatea asasinate si doritor sa se reinventeze ca hair-stylist intr-un salon de cosmetica din New York.

Detaliile sunt aproape irelevante. Nu conteaza nici ca Zohan isi insceneaza moartea, nici ca ulterior este descoperit (si deci vanat) la New York de periculosul Fantoma (John Turturro), un terorist aflat in capul listei de tinte a Mossad-ului. La filmele lui Sandler conteaza mai mult ca actorul este prezent in aproape fiecare cadru pentru a-si executa deloc finele acrobatii comice, care implica de fiece data picioare nespalate, miscari sugestiv sexuale, exagerari neverosimile ale calitatilor fizice (Zohan mai ca se inscrie in seria de super-eroi a verii) si-asa mai departe, reusind cu toate acestea sa umple de fiecare data salile de cinema. Ce dezamageste la "Nu te pune cu Zohan" nu este cantitatea de gaguri (cat se poate de generoasa), ci un aspect de care sufera, iata, si parodia "Get Smart": corectitudinea politica face de multa vreme ravagii la Hollywood, unde filmele nu trebuie sa jigneasca pe nimeni. Cu un astfel de subiect, cat se poate de ofertant la capitolul incorectitudine politica, Sandler se mentine caldut, cu aluzii firave si neconvingatoare, ascunse foarte bine in spatele tagline-ului "Spala. Clateste. Salveaza lumea!".

Ca si "Va declar sot si... sotie", unde Sandler milita in stilul caracteristic pentru casatoriile gay (avand grija sa stranga tare in palme si sanii Jessicai Biel), mesajul lui "Nu te pune cu Zohan" este asemanator: lumea-i mare si putem trai cu totii in pace, spune Sandler, al carui Zohan, intre "spala" si "clateste" (si "seduce clientele tale septuagenare", am adauga noi), are timp sa se indragosteasca si de frumoasa lui sefa, desigur de origine palestiniana. Pana la "Inselat de Sarah Marshall", produs de fostul coleg de camera al lui Sandler, Judd Apatow, nicio alta comedie nu se poate pune cu vajnicul Zohan.

You don't mess with the Zohan / Nu te pune cu Zohan

R: Nicholas Stoller

D: Adam Sandler, John Turturro, Emmanuelle Chriqui, Rob Schneider, Nick Swardson

din 1 august

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Film:,
Hair-stylist-ul,
asasin:,
Zohan
/arta-si-societate/lifestyle/film-hair-stylist-ul-asasin-zohan-4074331
4074331
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.