Dolce&Fetis

Postat la 28 mai 2007 7 afişări

Designerii italieni Dolce & Gabbana au un loc aparte in garderoba starurilor si in topul caselor de moda, iar cifrele o confirma - un imperiu evaluat la 1,6 miliarde de euro si peste 2.000 de angajati. Prin urmare, isi permit sa forteze limitele, fie ca e vorba despre o campanie publicitara altfel sau un fashion show nonconformist. Cui nu-i place, sa nu cumpere...

Pe scena modei internationale se joaca piese extreme, experimentale si... fetisiste. Britanicul Gareth Pugh a trimis pe podium cyber freaks imbracati in pelerine transparente din PVC, iar Alexander McQueen a ales ca locatie pentru prezentarea unei colectii "agresive" teritoriul lui Jack Spintecatorul, Spitalfields Market din Londra (locul unde a fost gasita una dintre victimele criminalului in serie).

La randul lor, creatorii de moda italieni Domenico Dolce si Stefano Gabbana au testat limitele imaginatiei publicului anul acesta printr-un spectacol provocator si o campanie de publicitate cu imagini mai putin ortodoxe ce a starnit controverse inflacarate. Colectia Dolce & Gabbana pentru sezonul primavara-vara 2007/2008 de la Milano a fost declarata socanta. Pe soaptele "Erotica" ale Madonnei s-au succedat pe podium dominatoare parca iesite din camere de tortura. Rochii din latex, bustiere metalice, masti din metal si ca accesorii...

biciuri. Dintotdeauna, lumea modei si cultura pop s-a jucat cu fanteziile erotice, iar cei doi designeri au incercat un facelift al acestui trend, utilizand, alaturi de cunoscutul imprimeu de leopard care-i reprezinta, materiale futuriste si tehnici noi de realizare a costumatiilor. Casa de moda a fost de la inceputuri recunoscuta pentru excentricitatea creatiilor, dar si pentru campaniile de publicitate nonconformiste.

Un barbat tintuieste la pamant o femeie, semiimbracata in costum de baie si sandale cu toc si alti patru urmaresc scena.

Asa arata in cateva cuvinte ultimul ad al casei de moda D & G. Despre campanie s-a scris in reviste si ziare si a fost indelung discutata si pe forumuri "E revoltator si ofensiv pentru femei", spun gruparile feministe. "E doar lumea modei!", spun cei din industrie. "Se poarta din nou jeansii scurti?!?", se intreaba imperturbabile victimele modei, carora le pasa doar de modelul denim purtat de unul dintre barbatii din imagine. Este reclama instigatoare la agresiune impotriva femeii sau doar o fantezie? Imaginile provocatoare au fost dintodeauna marca Dolce & Gabbana, insa de data aceasta imaginea folosita pare sa fi avut un impact vizual negativ, in special in Spania, unde violenta impotriva femeilor se prezinta ca o problema actuala. Ca urmare cei doi designeri au fost nevoiti sa retraga print-ul din Spania la inceputul lunii martie.

"The fantasy rape campaign", cum a fost denumita in strainatate, este a doua interpretare negativa a incercarilor artistice ale celor doi designeri de a-si promova creatiile. Prima a avut loc in Marea Britanie, anul trecut, cand Dolce si Gabbana au fost nevoiti sa retraga din publicatiile britanice poze ce infatisau femei fluturand in aer cutite. Totusi, si imaginile folosite in trecut de designerii italieni pentru campaniile de publicitate sunt la fel de nonconformiste.

Pentru colectia primavara-vara 2006 Dolce & Gabbana Uomo, s-au folosit poze cel putin la fel de socante, infatisand patru barbati in costum ce inconjoara provocator un barbat dezbracat. Iar intr-un ad pentru campania D & G toamna-iarna 2007, doua femei lupta pentru suprematia asupra unui barbat.

Celor doi italieni le place sa socheze, dar au afirmat in mai multe randuri ca respecta femeile (care constituie 60% din clientela marcii).

Pentru a potoli scandalul, tot insiderii din lumea modei au lansat o alta interpretare, mult mai benigna, a asa-numitei "Fantasy rape campaign": de fapt cei cinci barbati sunt metrosexuali convinsi si incearca doar sa o convinga pe femeia din imagine sa le dezvaluie de unde si-a cumparat pantofii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Dolce&Fetis
/arta-si-societate/lifestyle/dolce-fetis-4073815
4073815
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.