Cu viteza sunetului

Postat la 02 iulie 2007 11 afişări

Pe aerodromul Le Bourget, gazda celui mai mare air show parizian din acest an, vizitatorii bronzati si imbracati la patru ace se plimba printre avioanele Falcon, Gulfstream sau Bombardier precum cumparatorii dintr-un boutique Louis Vuitton. Cozile de la intrarea noului model Falcon 7X au fost printre primele formate, cochetul avion in valoare de 41 de milioane de dolari fiind cel mai nou venit in clubul jet-urilor business superlarge. Dassault Falcon are deja 160 de comenzi pentru acest model.

Firma americana de consultanta in domeniul aerospatial Teal Group estimeaza ca producatorii vor vinde anul acesta 999 de jet-uri business, in valoare de 16,4 miliarde de dolari. Cifrele reprezinta dublul productiei din 2003, atunci cand vanzarile au inceput sa scada dupa ultimul boom de pe aceasta piata. In urmatorii 10 ani Teal estimeaza ca principalii producatori vor vinde 12.000 de jet-uri business, in valoare totala de aproximativ 173,2 miliarde de dolari.

Cu ceva timp in urma un produs de ultra-nisa, avioanele business au prins de cativa ani un curent de aer favorabil care le-a transformat in segmentul cu cea mai rapida crestere din industria aerospatiala globala. Iar pe masura ce numarul comenzilor creste, limitele a ceea ce reprezinta standardul in aceasta lume continua sa fie impinse tot mai departe. Airbus a confirmat de curand ca a primit o comanda din partea unei persoane private pentru unul dintre avioanele sale A380 superjumbo. Cumparatorul, care nu este nici din Statele Unite, nici din Europa, a platit 300 de milioane de dolari pentru acest avion care in mod normal transporta pana la 525 de calatori.

Cand vine vorba despre limite si business jet-uri, Robert M. Bass este omul care are cele mai multe de spus. Daca cel mai recent proiect al sau, care poarta numele de Aerion, va vedea lumina zilei, Bass nu va mai ajunge vreodata la destinatie in urma sunetului. "Cu acest avion supersonic", spune el, "poti lua micul dejun in New York, apoi zbura la Londra unde poti sta 4 ore si inca te poti intoarce in New York la timp pentru cina", spune Bass, care deocamdata se descurca cum poate cu un jet privat Falcon care zboara sub viteza sunetului - adica mult prea incet pentru a putea prinde rezervarea la cina din Manhattan. Chiar la un pret de incepere de 80 de milioane de dolari Bass spune ca avionul sau atrage suficient interes din partea cumparatorilor, iar acest interes vorbeste de la sine despre exuberanta in floare de pe piata aeronavelor private.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Cu,
viteza,
sunetului
/arta-si-societate/lifestyle/cu-viteza-sunetului-4073832
4073832
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.