Câştigul la loto, noroc sau blestem? Acest om a ajuns de la milionar la asistat social

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 15 mai 2017 4435 afişări

Povestea lui William "Bud" Post începe în 1988, atunci când şi-a amanetat un inel pentru 40 de dolari şi a trimis-o, apoi, pe prietena sa pentru a cumpăra 40 de bilete la loteria de stat.

Câştigul la loto, noroc sau blestem? Acest om a ajuns de la milionar la asistat social

Unul dintre aceste bilete s-a dovedit a fi câştigător şi i-a adus nu mai puţin de 16 milioane de dolari, jumătate din marele premiu de 32 de milioane, al doilea cel mai mare din istoria loteriei din Pennsylania. În primele două săptămâni, el a făcut cadouri şi investiţii de peste 300.000 de dolari, printre care o franciză de restaurant din Florida sau un avion cu două motoare.

În 1989, relaţia dintre Bud Post şi rudele sale devenise extrem de rece; astfel, fratele acestuia a angajat un asasin pentru a-l ucide pe Post, sperând că va moşteni banii. Asasinatul a eşuat, iar fratele a fost arestat.

Tot în 1989, prietena lui Bud Post l-a dat în judecată, susţinând că are dreptul la o treime din câştiguri în urma unei înţelegeri verbale cu Post. Judecătorul i-a dat dreptate, dar Post a refuzat să plătească, aşa că toate câştigurile i-au fost îngheţate.

Au urmat câţiva ani în care omul s-a îngropat în datorii, iar în 1998 el a ajuns chiar să fie arestat pentru că a împuşcat angajatul unei firme care colecta debite.

De-a lungul vieţii, Bud Post a fost căsătorit de 7 ori; el a avut 9 copii din cea de-a doua căsnicie.

După ce a terminat toţi banii câştigaţi la loto, Post a mai adunat datorii de aproape 1 milion de dolari. El şi-a petrecut ultimii ani trăind cu un ajutor social de 450 de dolari pe lună. "Eram mult mai fericit atunci când eram falit", a declarat el unei publicaţii americane.

Bud Post a murit în ianuarie 2006, la vârsta de 66 de ani.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.