Google sarbatoreste 135 de ani de la nasterea lui Brancusi

Postat la 19 februarie 2011 64 afişări

Google a creat pentru ziua de 19 februarie un logo special, in care in loc de literele din denumirea motorului de cautare apar sapte dintre sculpturile celui mai mare sculptor roman, Constantin Brancusi, in cinstea aniversarii nasterii lui.

Cele sase sculpturi incluse in logo sunt, in aceasta ordine, "Prometeu", "Leda", "Nou-nascutul", "Muza adormita", "Domnisoara Pogany", "Pasarea in vazduh" si "Sarutul".

Constantin Brancusi s-a nascut la 19 februarie 1876 in Hobita, judetul Gorj, al cincilea copil al unei familii de tarani. Invata de mic sa ciopleasca din lemn obiecte casnice, iar in timpul studiilor se specializeaza in sculptura in lemn, mai intai la Scoala de Arte si Meserii din Craiova, apoi la Scoala Nationala de Arte Frumoase din Bucuresti. In 1905 este admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris si lucreaza mai intai in atelierul lui Antonin Mercie, apoi in cel al lui Auguste Rodin, de unde pleaca dupa doi ani, cu faimoasa replica "La umbra marilor copaci nu creste nimic".

Expune pentru prima data in 1906, la Société Nationale des Beaux-Arts si la Salon d'Automne din Paris, iar in 1907 inchiriaza un atelier in Rue de Montparnasse, un loc in care vor veni sa lucreze si artisti romani; in 1918 va schimba atelierul pentru cel din Impasse Ronsin, unde va ramane pana la sfarsitul vietii. Devine cunoscut in cercul avangardei artistice si literare pariziene, iar prima expozitie personala o deschide la New York, in 1913. In 1924 participa la prima expozitie internationala a gruparii "Contimporanul" cu lucrarile "Domnisoara Pogany", "Sarutul", "Pasarea Maiastra" si "Cap". Va reveni in Romania in 1935 pentru a incepe la Targu-Jiu tripticul monumental "Masa tacerii", "Poarta sarutului" si "Coloana fara sfarsit", inchinat eroilor din primul razboi mondial.

Ultimii ani ai vietii si-i va petrece tot la Paris, ingrijit de doi pictori romani. Devine cetatean francez in 1952, pentru a putea sa-i desemneze pe acestia mostenitori si pentru ca lucrarile sale sa poata intra in patrimoniul Muzeului National de Arta Moderna din Paris, avand in vedere ca regimul comunist, prin vocea unora dintre membrii Academiei, il criticase drept "artist oscilant intre realism si un formalism extrem". Prea tarziu, in 1956, cu cateva luni inainte de moartea sculptorului, se deschidea la Muzeul de Arta al Republicii din Bucuresti prima expozitie personala Brancusi. Mostenirea artistului era insa deja universala; Brancusi ramane printre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea si unul dintre marii innoitori ai limbajului plasticii contemporane.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/google-sarbatoreste-135-de-ani-de-la-nasterea-lui-brancusi-7996440
7996440
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.