Poveşti despre pandemie, privite în pandemie. Cronică de film: To the lake

Postat la 10 iulie 2021 40 afişări

După aproape un an şi jumătate de pandemie, poveştile apocaliptice din cinematografie nu mai par atât de nerealiste ca în trecut. Cum arată însă o astfel de producţie în versiune rusească? Răspunsul se află în „To the lake”.


To the lake

Regie: Pavel Kostomarov

Distribuţie: Kirill Käro, Maryana Spivak, Eldar Kalimulin, Natalya Zemtsova, Viktoriya Isakova

Data lansării: 14 noiembrie 2019


Inspirat din best-sellerul scriitoarei şi scenaristei ruse Yana Vagner, „Vongozero”, lansat în 2011 şi tradus în 11 limbi, „To the lake” (Spre lac sau, în varianta originală, Epidemic), prezintă lupta pentru supravieţuire a unui mic grup, în momentul în care Moscova este lovită de un virus mortal, pentru care se găseşte o singură soluţie: eliminarea celor infectaţi. Seria de 8 episoade a fost cumpărată ulterior lansării de către Netflix, pentru suma de 1,5 milioane de dolari, potrivit publicaţiei ruse Kommersant. Este curios cum serialul a fost lansat în noiembrie 2019, cu puţin timp înainte ca populaţia globală să fie decimată de pandemia de COVID-19 şi, privit la acea vreme, ar fi părut, pentru mulţi, o pură fantezie. Carantinarea oraşelor, punctele de control, stocurile epuizate pentru produse esenţiale şi transmiterea virusului cu o viteză fulgerătoare de la om la om nu mai sunt însă noţiuni străine nimănui la momentul actual.

„To the lake” înfăţişează dezumanizarea pe care ameninţarea iminentă a morţii o poate stârni la scară largă, chiar şi împotriva celor mai neajutorate fiinţe, fie ele străini sau proprii părinţi. Este înfăţişat, în scene sângeroase, modul în care, la un moment dat ajungi, pentru a supravieţui, să fii nevoit să lupţi, nu cu virusul, ci cu cei din jur. Ritmul alert în care se desfăşoară acţiunea şi suspansul în crescendo sunt completate de atmosfera fatalistă şi autenticitatea oferită de limba rusă şi de coloana sonoră care este, însă, în câteva episoade, repetitivă în mod supărător. Ce am apreciat la această serie este un element pe care l-am întâlnit în special în producţiile norvegiene sau ale altor popoare nordice: contopirea personajelor cu cenuşiul peisajelor din jur şi apropierea acestora de normal, asemănarea cu oamenii obişnuiţi, pe care îi vedem zi de zi în jurul nostru. Acestea nu ies în evidenţă prin detalii stridente sau printr-o frumuseţe ieşită din comun, cum întâlnim adesea în filmele holywoodiene. Sunt, însă, personaje puternic conturate prin prisma personalităţii, pe care actorii din „To the lake” şi-au însuşit-o, în mare parte, excelent. Pe Maryana Spivak, care o joacă pe Irina, unul dintre personajele principale, o vedem şi în filmul Loveless (2017), care a câştigat o serie de premii la mai multe festivaluri, printre care „Cel mai bun film” la London Film Festival.

În „To the lake” vom regăsi nenumărate elemente din cultura ţării de origine, de la viciile binecunoscute şi caracterul neşlefuit, ba chiar brutal în unele cazuri, al oamenilor, la elementele religioase care ne vor aminti de o Rusie ortodoxă şi de credinţa la care chiar şi cei mai înverşunaţi apelează când nu mai văd nicio ieşire spre liman. Întâlnim, de-a lungul secvenţelor celor opt episoade, şi un număr destul de mare de scene macabre, cu un nivel de violenţă ridicat, care ne vor aminti de cruzimea din vremurile naziste. Sexualitatea este înfăţişată fără perdea, sub aspectul unor descătuşări emoţionale, menite să elibereze protagoniştii de curiozităţi, frustrări, vinovăţie sau angoasă.

Ritmul alert iese însă din tiparele cinematografiei ruseşti, cum a fost definite de la Tarkovski până în urmă cu ceva ani. Spre exemplu, diferenţele sunt evidente atunci când comparăm „To the lake” cu una dintre ultimele producţii ruseşti de succes, „Leviathan”. Acesta din urmă se inspiră clar din numele mari ale industriei de film ruseşti, abuzând de cadrele lungi, statice, care îndeamnă mai curând la contemplare decât la acţiune. 

Producţia nu este lipsită de defecte, printre care se numără o serie de clişee şi scene improbabile, precum salvări miraculoase de ultim moment, însă, spre deosebire de alte filme sau seriale apocaliptice, nu sunt folosite efecte speciale şi se păstrează o doză de plauzibilitate până la final.

Serialul se termină în plin suspans, lăsând privitorii să aştepte cu nerăbdare lansarea următorului sezon.

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Cine sunt cei mai mari proprietari de terenuri Agricole din România

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.