Noul butoi cu pulbere al lumii

Autor: Dorin Oancea Postat la 01 mai 2016 480 afişări

Butoiul cu pulbere al Asiei“ de Robert D Kaplan se leagă direct de „Megatendinţele“ lui Mathew Burrows, pentru că ambele volume vorbesc despre viitor, aşa cum îl trasează prezentul.

Noul butoi cu pulbere al lumii

Teoria lui Kaplan este simplă: aşa cum Balcanii erau văzuţi, la începutul secolului XX, ca butoiul de pulbere al Europei (iar Europa era lumea atunci!), pentru că erau zona strategică în care se confruntau marile puteri politice ale lumii, dar şi marile religii, şi prin care treceau marile rute comerciale ale vremii, tot aşa Marea Chinei de Sud este acum o sursă de conflict.

O sursă de conflict cu mari rezerve energetice, cu dispute teritoriale, cu rute investiţionale în valoare de mii de miliarde de dolari şi cu rute de mărfuri în valoare de alte mii de miliarde, marea în cauză adună ambiţiile unor zone şi ale unor state care încep acum să îşi joace cărţile la masa geopoliticlui mondial: nu atât China, deja consfinţită drept mare putere, cât Vietnam, Malaiezia, Singapore sau Filipine. Kaplan a scris până acum 16 cărţi de politică externă şi călătorii şi a fost desemnat de Foreign Policy, în 2011, printre „primii 100 de gânditori ai lumii“; este editor al publicaţiei The Atlantic şi a fost analist politic al Stratfor, agenţia de informaţii înfiinţată de George Friedman.

„Butoiul de pulbere al Asiei“ nu este un simplu volum de politică internaţională, ci o lecţie de analiză geopolitică: fără partizanate, fără abordări de genul „asta nu se va întâmpla niciodată“, bazată pe cunoaştere şi realism. Nimic nu ilustrează mai bine dorinţa vietnamezilor de a juca un rol major în zonă decât achiziţionarea a şase submarine de ultimă generaţie, din clasa aKilo, de la ruşi.

Un expert occidental în apărare mi-a spus că trasnzacţia nu are sens. «Vietnamezii or să aibă şocul vieţii lor atunci când or să descopere cât costă submarinele astea numai ca să le menţii în stare de funcţionare». Mai mult decât atât, vietnamezii vor fi nevoiţi să antreneze tot atâtea echipaje pentru ele, ceea ce va dura o generaţie“ „Ca să contracareze submarinele chinezeşti, ar fi scăpat mai ieftin dacă se concentrau pe războiul antisubmarin şi pe apărarea de coastă. Evident, vietnamezii au cumpărat submarinele ca pe nişte mărci ale prestigiului, ca să demonstreze că «vorbim serios»“ un scurt citat despre ceea ce va să zică geopolitica actuală şi despre ce poate deveni întinderea de apă dintre Vietman, Filipine, China şi Malaiezia. De citit musai.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/carte/noul-butoi-cu-pulbere-al-lumii-15277935
15277935
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.