Povestea unei tinere care a renunţat la visul de a fi avocat pentru a lucra pentru unul dintre cele mai mari lanţuri hoteliere din lume. Care este motivul pentru care nu s-ar mai întoarce în ţara noastră

Postat la 08 iulie 2021 11287 afişări

Industria financiară, sectorul restaurantelor şi barurilor, iar apoi hotelăria. România, Marea Britanie, Maldive şi acum Emiratele Arabe Unite. Cam aşa s-ar putea rezuma pe foarte scurt cariera Gabrielei Petra, în prezent director asociat de vânzări pentru o serie de hoteluri din grupul Hilton în Emiratele Arabe Unite. Ce urmează?

Cu entuziasm şi visând să schimb lumea, mi-am început cariera în România în sistemul financiar”, povesteşte Gabriela Petra. În 2009, afectată de situaţia generală şi rămasă fără loc de muncă, ea a decis să plece în Jersey, o insulă din Canalul Mânecii, unde a început de la zero, chiar minus, pentru că datora 30 de euro. „Aşa a debutat marea aventură şi noua mea carieră. În Jersey am început să lucrez la o cafenea pe plajă, ca ospătăriţă.

Apoi, uşor-uşor, mutându-mă de la o companie la alta, un an mai târziu, m-am angajat ca recepţioner la Somerville Hotel unde am rămas în următorii doi ani şi jumătate.” A lucrat în acelaşi timp, doar peste weekend, ca barman în Kasbar, un cunoscut club pe insulă. În mare parte din cauza vremii, plus alte motive specifice vârstei de 20 de ani, Gabriela Petra a căutat apoi să plece către o destinaţie plină de soare şi a găsit un job în Maldive, la Anantara Dhigu – un resort din grupul Anantara, activ pe piaţa de lux.

„Am stat doar trei luni pentru că din păcate condiţiile erau insuportabile. Am avut noroc şi am găsit rapid un job în Dubai, la hotelul Meydan, unde am început în front office ca guest relations officer.”A urmat un an plin de aventuri şi peripeţii, de planificări şi de învăţat, an în care a decis ce vrea să facă mai departe. „Am pus la punct un plan cu ce urma să realizez în fiecare an şi cum voi reuşi să ajung la rezultatele dorite.” Şi aşa a început să lucreze în vânzări în turism.

Planul suna cam aşa: în 2014, de la administrator va promova în poziţia de coordonator al echipei de vânzări. În 2015, va trece de la acest nivel, la sales executive (în departamentul de vânzări pro-active). În anul următor va deveni manager, poziţie unde va rămâne cel puţin doi ani, iar apoi va ajunge senior sales manager. În 2019, cel târziu, urma să promoveze ca director asociat de vânzări şi va schimba compania. „Decisesem că voi lucra pentru un brand internaţional, voi avea achipa mea. Mai mult, setasem că voi fi director de vânzări până în 2022.”


O destinaţie puţin cunoscută

Un nou emirat caută să se dezvolte după modelul Dubai care a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri din lume. Este vorba de Ras Al Khaimah care mizează puternic în perioada următoare pe industria turismului. În România aceasta este o destinaţie puţin cunoscută, în 2020 Ras Al Khaimah fiind vizitat de doar 1.082 de călători locali, de câteva zeci de ori mai puţini ca în Dubai. Spre comparaţie, în 2019 au fost peste 1.500 de români în acest emirat, scăderea de anul trecut fiind pusă pe seama pandemiei de Covid-19. Totuşi, oficialii din emirat pariază pe o creştere puternică a numărului de turişti din România în următorii ani. Mai exact, e vorba de un plus 50% în 2021 şi de un avans de 250% în următorii cinci ani. Rezultatele vor depinde însă de restricţiile de circulaţie şi de coridoarele aeriene. Această destinaţie e deservită de aeroportul din Dubai.


Până în prezent, totul a fost punct ochit, punct lovit. Iar acum lucrează către targetul propus pentru 2022. Gabriela Petra este în prezent Cluster Assistant Director of Sales (director asociat de vânzări) pentru o serie de hoteluri din grupul Hilton în Emiratele Arabe Unite.

Este vorba de hotelurile DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island, DoubleTree by Hilton Ras Al Khaimah, DoubleTree by Hilton Ras Al Khaimah Corniche Hotel & Residences şi Hampton by Hilton Marjan island. Acesta din urmă urmează să se deschidă în acest an. DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island, deschis în 2014, numără 723 de camere, 14 restaurante şi baruri, opt piscine şi alte facilităţi. Este primul hotel din lume din gama DoubleTree by Hilton de 5 stele, cu plajă privată şi concept all-inclusive. De regulă, sub acest brand e vorba de hoteluri corporate, amplasate în oraşe şi clasificate la 4 stele. Hampton by Hilton Marjan Island, ce se va deschide în iulie 2021, va fi primul hotel din lume din gama Hampton de 4 stele. În general acestea sunt clasificate la 3 stele, sunt low budget şi sunt poziţionate în apropiere de aeroporturi. Cel din Marjan Island va avea plajă privată, 515 camere, şapte restaurante şi va opera tot sub conceptul all-inclusive.

Spre comparaţie, DoubleTree by Hilton Ras Al Khaimah se află în inima oraşului, în apropiere de centrul de expoziţii, de mall-uri şi vestitele soukuri (pieţe tradiţionale). Este un hotel boutique cu 154 de camere, potrivit pentru clienţii corporate. Celelalte sunt mai degrabă potrivite pentru familii. „Încă de când am ajuns în această ţară am fost uimită de cum arată turismul în general, de câte investiţii se fac, de cât se construieşte pentru această industrie. În afară de bine-cunoscutele hoteluri pe care le găsim în destinaţie, cu toate clasificările posibile, de la 3 stele lângă aeroport, până la vestitul Burj Al Arab de 7 stele, construit pe mare, Emiratele oferă o gamă variată de activităţi pentru turişti precum safari în deşert, parcuri de distracţie, tiroliană, tururi ale unor locuri unice în lume, precum Burj Khalifa - cea mai înaltă clădire din lume, moscheea Sheikh Zayed şi oraşul vechi în Dubai.”

Hotelurile de care se ocupă executivul sunt în emiratul Ras Al Khaimah, unul dintre cele şapte din Emiratele Arabe Unite, cele mai cunoscute fiind Dubai şi Abu Dhabi. Dubaiul este una dintre cele mai populare destinaţii din lume, fiind vizitat atât de turiştii care caută să meargă la plajă tot timpul anului (deşi vara e foarte cald), cât şi de cei care vor să facă shopping sau să descopere ceva din cultura arabă. Ras Al Khaimah mizează însă pe un turist cu un profil mai degrabă de aventurier sau care caută să viziteze natura locului. Totuşi, este în continuare o destinaţie de plajă, motiv pentru care agenţiile construiesc pachete turistice aici şi lansează chartere. „Localizat în partea nordică a ţării, emiratul oferă plaje curate, mangrove, deşert, oaze verzi şi privelişti uimitoare ale munţilor Hajar, inclusiv cel mai înalt vârf montan al ţării -Jebel Jais - unde temperaturile sunt cu aproximativ 10 grade mai mici decât la nivelul mării.” Ca director asociat de vânzări pentru segmentul de leisure, Gabriela Petra se ocupă de vânzările internaţionale, de contractele cu touroperatori, de operaţiunile tip charter, dar şi de pachetele de vacanţă pentru călătorii individuali. „Mă ocup de pieţele europene şi de America Latină. În general, călătoresc foarte mult, sunt prezentă la toate târgurile de turism şi alte activităţi asemănătoare.”

Iar dacă este în Dubai se întâlneşte zilnic cu clienţii ce se află aici. Ziua ei începe la 5:45 dimineaţa, cu exerciţii timp de 40 de minute, urmate de foarte multă cafea. „Mă pregătesc, iar la cel târziu 8:30 ies din casă. Am 2-3 întâlniri dimineaţa, mă opresc pentru o cafea şi câteva e-mailuri, iar apoi vin alte 2-3 întâlniri.” Termină până la 17:00, când se opreşte la încă o cafea şi foarte multe e-mail-uri. „Ziua de muncă se termină pe la 19:00-20:00 şi începe distracţia. Glumesc, de cele mai multe ori merg acasă şi sfârşesc prin a citi câteva pagini ori mă uit la un film.” De câteva ori pe săptămână, Gabriela Petra merge la volei, singurul obicei pe care l-a păstrat încă din copilărie, când juca pentru Constructorul IOR. Peste weekend se vede cu prietenii şi dacă are energie iese. „Ieşim pe undeva şi ne pierdem noaptea de vineri în oraşul ce nu doarme niciodată.” Uitându-se în urmă, spune că motivul pentru care a plecat din ţară a fost acela că şi-a pierdut locul de muncă în criza financiară anterioară şi nu a găsit altul în acelaşi domeniu ori într-un sector unde se plătea la fel. „Astrele s-au aliniat diferit.”

Despre România mai spune că nu s-ar întoarce, nu definitiv cel puţin. Sau nu acum. „Decizia depinde de foarte multe variabile. De ce sunt sigură este că voi lua în considerare orice oportunitate şi voi lua o decizie când şi dacă se iveşte.”

Viaţa ei s-a dovedit a fi foarte diferită de ce îşi planificase pe la 20 de ani. Visa să fie avocat, să îşi facă stagiatura alături de tatăl său, care practica la vremea respectivă. „Voiam să ne deschidem biroul nostru de servicii juridice. Totuşi, 15 ani mai târziu, sunt pe un alt continent şi lucrez în turism. Ce pot spune e că în viitorul apropiat nu planific o întoarcere.” Ultima vizită acasă a fost anul acesta în februarie.

În general, ajunge acasă o dată pe an şi speră ca acest obicei să continue. Spune că foarte multe s-au schimbat în ţară în ulimul deceniu, în special drumurile din Bucureşti. „Poate mulţi vor dori să mă contrazică, însă am realizat acest fapt în urmă cu patru ani când am avut o călătorie foarte plăcută de la aeroport până în Drumul Taberei. Îmi amintesc momentul în care încercam să gândesc dacă am luat vreo groapă şi nu puteam.” Gabriela Petra spune totodată că România este foarte avansată în ceea ce priveşte aplicaţiile şi serviciile oferite prin intermediul acestora, cel puţin comparativ cu vecinii săi. „Cred că este un lucru nemaipomenit să ai servicii bancare, livrări şi transport la îndemână. Viaţa devine mai simplă, mai uşoară.”

Totuşi, ca orice capitală din Europa, Bucureştiul este supra-aglomerat, cu un trafic îngrozitor la orele de vârf. „Nu este însă mai rău decât în Roma ori Berlin. E normalitatea metropolelor.” Când vine vorba de România, executivul român spune că îi e dor de natură şi de comunitate în general. La polul opus, nu îi e dor de birocraţie. „Însă am înţeles că s-a îmbunătăţit situaţia şi la acest capitol. Este foarte diferită viaţa pe meleaguri străine, cred că întotdeauna va fi. Oricât de mult iubesc ţara în care trăiesc, România va fi întotdeauna acasă.” Plus că, în ceea ce priveşte mâncarea, nimic în lume nu se compară cu cea de acasă şi nu crede că acest sentiment se va schimba vreodată. „Neîntrecute sunt ciorba de fasole la ţest, mămăliguţa cu brânză şi smântână, tochitura şi, bineînţeles, mâncărurile festive (sarmalele, mucenicii şi nu numai).” Gabriela Petra spune că i-ar plăcea să nu mai audă, atunci când vine în România, că „ţara e frumoasă, păcat că e mâncată de corupţie”. Recunoaşte însă că în ultimii 12 ani nu s-a lovit de nimic extraordinar de problematic şi pentru că nu a avut nevoie de nimic din România, la nivel de acte sau altceva. Şi speră să nu fie cazul!

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.