Povestea tânărului care a construit unul dintre cele mai impresionante locuri de distracţie din ţara noastră, pe care vrea să îl transforme într-un „Disneyland românesc”, după 20 de ani de muncă şi aproape 50 de milioane de euro investiţi
De la un copil pasionat de calculatoare şi afaceri pe cont propriu, la construirea unuia dintre cele mai ambiţioase complexe turistice din România – povestea lui Darius Mârza e, în sine, o lecţie de adaptare, viziune pe termen lung şi, poate, puţin perfecţionism. Wonderland, complexul turistic pe care l-a construit în apropiere de Cluj-Napoca, este rezultatul a peste 20 de ani de muncă, 49,85 milioane de euro investiţi şi o motivaţie profund personală: „Să creez un loc în care poţi evada chiar din oraşul tău”.
Darius Mârza îşi aminteşte cu umor despre primii paşi pe care i-a făcut în antreprenoriat: nu a fost nimic planificat, dar a existat mereu un impuls de a construi ceva, de a vinde, de a testa piaţa. „Am primit primul calculator de la tata, când şi-a dizolvat o firmă. Erau clasele primare. Din clasa aV-a făceam cărţi de vizită, referate, aveam aparat de spiralat. În clasa a IX-a scriam CD-uri, apoi făceam calculatoare din piese şi le vindeam în rate.
Am fost printre primii care au vândut calculatoare în rate”, îşi aminteşte Darius Mârza, cu naturaleţea cuiva care n-a făcut niciodată lucrurile „după manual”. Dar concurenţa cu giganţii retail – Flanco, Altex, Domo – a venit rapid, iar Darius a înţeles una dintre primele lecţii dure ale antreprenoriatului: „Când au început să vândă produse doar cu buletinul, în două ore îţi luai ce vrei, nu mai avea niciun sens ce făceam eu.
” După liceul de informatică şi participări la olimpiade, părea firesc să continue în IT.
A aplicat la toate companiile mari de software din Cluj şi din afara ţării. Fără rezultat. „Am scris celor de la Oracle, Microsoft, toate firmele mari. Am zis: „Nu vreau bani. Testaţi-mă, vă fac proiecte gratuite.” Până azi nu mi-a răspuns nimeni. Niciunul.” S-a angajat totuşi ca programator .NET la o firmă de software de top din Cluj. Experienţa i-a arătat însă o altă faţă a industriei: „Mi-am dat seama că dacă vrei să faci outsourcing, trebuie să ai relaţie directă cu clientul din afară – şi aia e, de fapt, o chestiune de noroc maxim. Unu la un milion. E ca şi cum ai aştepta să câştigi la loto”.
Tot în perioada liceului a descoperit evenimentele, mai exact fotografia şi prelucrarea digitală, un domeniu în care a intuit rapid potenţialul. „În 2004 am luat 50.000 de euro împrumut şi am deschis prima sală de evenimente. Era între blocuri. Am avut reclamaţii nonstop. Şi cea mai vocală vecină? Sora primarului. Am intrat în panică: aveam datorii, eram tânăr, stăteam acasă şi toată lumea mă certa. Aşa că am fugit de acolo. Am zis: trebuie să găsesc un loc fără vecini, în natură.” A început să cumpere teren în 2005, iar opt ani mai târziu, în decembrie 2012, a primit prima autorizaţie de construire pentru ce avea să devină Wonderland – un complex de evenimente, recreere şi cazare care astăzi include restaurante, săli de evenimente, hoteluri de patru şi cinci stele, piscină, telescaun, centru de echitaţie şi trasee în pădure.
Locul unde poţi să evadezi fără să pleci
1. Complexul turistic Wonderland este situat la doar 10 minute de centrul Clujului, dar oferă senzaţia unui retreat montan. Are trei laturi înconjurate de pădure şi o privelişte panoramică asupra oraşului. Accesibil cu taxiul sau autobuzul, complexul este gândit ca o destinaţie completă pentru relaxare, evenimente şi turism de familie.
2. Darius Mârza visează să transforme locul într-un – un spaţiu în care să te reconectezi cu natura fără să părăseşti oraşul.

Cum au pus caii primele cărămizi în visul Wonderland. Pasiunea pentru natură şi cai a fost una dintre scânteile care au modelat direcţia complexului Wonderland, chiar înainte ca proiectul să prindă contur. „Aveam visul acesta dintotdeauna – să fiu în mijlocul naturii, să nu am vecini, să pot dezvolta, să am privelişte. Şi să am cai”, povesteşte Darius Mârza. Primele animale au ajuns în proiect înaintea autorizaţiilor. Un ponei a fost adus cu maşina personală direct acasă, iar primii doi cai, cumpăraţi din Olanda, erau ţinuţi la socri: „Era complicat, trebuia să mă duc în fiecare zi acolo. Aşa că am început cu ei. Am făcut un fel de amenajare, un grajd improvizat – şi de acolo a pornit totul”. În decembrie 2012, după primirea primei autorizaţii, începe lucrările propriu-zise, iar primele clădiri finalizate sunt două săli de evenimente – una destinată petrecerilor private, alta cu zonă mixtă – şi, în paralel, se pun bazele centrului de echitaţie. „A fost primul obiectiv din proiectul Wonderland. Era un nucleu care îmi aducea bucurie şi sens. Caii au rămas, până azi, una dintre cele mai iubite componente ale locului”, spune el. Tot atunci încep să prindă formă şi alte funcţiuni complementare – unităţi de cazare, restaurant, o zonă de gaming cu biliard, darts şi air hockey. Însă centrul de echitaţie rămâne punctul de pornire. „Îmi doream un spaţiu fără constrângeri, unde să pot crea şi inova. Aşa am ales locul – să fie linişte, verdeaţă şi libertate de dezvoltare.”

Dezvoltarea nu s-a oprit niciodată complet, dar antreprenorul recunoaşte că, după ani de investiţii constante şi extindere rapidă, a fost nevoie de o perioadă de respiro. „În ultimii doi ani am investit foarte mult, inclusiv pentru a răscumpăra părţile unor parteneri. Anul acesta e despre stabilizare. Multe dintre facilităţi sunt gata – Hexagonul, piscina, telescaunul – dar încă nu şi-au atins potenţialul. Le-am inaugurat, a venit iarna şi acum aştept să pornească totul cu adevărat.” Publicul de evenimente cunoaşte deja brandul – dar partea de activităţi, spune el, are nevoie de timp. „Clujenii mă ştiu pentru evenimente. Pentru ei, Wonderland este un loc de nuntă, de botez. Nu se gândesc: hai să mergem să ne distrăm cu copiii, cu familia. Dar asta vreau să schimb – să vină pentru experienţă, nu doar pentru un eveniment.”
De profesie IT-ist, de vocaţie antreprenor
1. Darius Eneea Mârza este un antreprenor român care şi-a început cariera în HoReCa la doar 18 ani, când a deschis primul său restaurant, Talisman, în Cluj-Napoca. De atunci şi până azi, a organizat şi coordonat peste 14.000 de evenimente şi a dezvoltat unele dintre cele mai ambiţioase proiecte turistice din România, fără să fi înregistrat vreun faliment în companiile administrate.
2. Este fondatorul şi administratorul Wonderland Resort, un complex unic aflat în comuna Feleacu, lângă Cluj-Napoca, în care a investit peste 49 de milioane de euro şi pe care îl vede drept un potenţial „Disneyland românesc” – un spaţiu de evadare şi reconectare cu natura, chiar la marginea oraşului.
3. A absolvit Facultatea de Matematică şi Informatică, secţia în limba engleză, la Universitatea Babeş-Bolyai, şi a lucrat în paralel, mai bine de un deceniu, ca programator pentru companii IT din Cluj, înainte de a se dedica exclusiv antreprenoriatului în 2013.
5. Este căsătorit din 2009 cu Maria Ioana, cu care are patru copii, şi este cunoscut pentru determinarea sa, capacitatea de a construi afaceri sustenabile şi respectul constant faţă de angajaţi, parteneri şi clienţi.

La 10 minute de oraş, dar cu aer de vacanţă la munte. Pe parcursul a două decenii, Darius Mârza a construit treptat fiecare parte din complex. Nu a avut investitori externi. A reinvestit constant fiecare profit. „În decembrie 2023 aveam investiţi 49,85 milioane de euro. 30 de milioane erau profit reinvestit, 15,5 milioane datorii în credite. Restul – bani din vânzarea altor proprietăţi personale. Inclusiv casa mea.” În 2023, peste 260.000 de persoane au trecut pragul complexului, majoritatea pentru evenimente. Acum, Darius vrea să schimbe percepţia celor care ajung pe „terenul minune” de lângă Cluj-Napoca: Wonderland nu e doar pentru nunţi şi botezuri. Vrea să atragă turişti, familii, clujeni care caută relaxare aproape de casă. „Clujenii mă văd ca locaţie de evenimente. Nu se gândesc că pot face un city break chiar la ei în oraş. Să vină cu copiii, cu familia. Aşa că am început un festival de familie. Vreau ca lumea să înţeleagă: Wonderland e mai mult decât evenimente.”
Una dintre cele mai mari provocări pentru Darius Mârza nu este dezvoltarea în sine a resortului Wonderland, ci schimbarea percepţiei clujenilor. Deşi locul este la doar 10 minute de centrul oraşului, accesibil cu taxiul, autobuzul sau bicicleta, mulţi încă nu îl asociază cu ideea de relaxare sau city break, ci exclusiv cu ideea de evenimente private, care l-a consacrat. „Noi suntem ultima proprietate din Cluj, la graniţă cu pădurea, cu trei laturi împădurite şi o latură cu view către oraş. Practic, simţi că ai ieşit la 150 de kilometri distanţă, dar tu eşti tot în Cluj”, spune antreprenorul. Zona are piste de bicicletă, trasee de hiking, locuri de joacă, spaţii pentru picnic, maratoane în pădure şi zone de relaxare – toate integrate într-o experienţă completă, uşor accesibilă şi lipsită de stresul traficului sau al drumurilor lungi.

Miza lui Mârza e clară: să convingă localnicii să devină turişti în propriul oraş. „Poţi testa totul într-o după-amiază – nu rişti să-ţi strici o sărbătoare dacă nu-ţi place. Dar dacă-ţi place, o să revii. Să-ţi faci un city break la tine acasă e o experienţă în sine.” În timp ce în Europa oamenii se cazează la hoteluri din propriul oraş pentru o evadare de rutină, în România, ideea pare încă străină. „Noi avem o reticenţă care ţine mai degrabă de orgoliu. Să mergem în altă parte, să ne audă lumea pe Instagram. Dar serviciile nu sunt întotdeauna mai bune acolo. Şi timpul pierdut pe drum e enorm. Aici, la Wonderland, e la îndemână – şi e special.” Ţinta? „500.000 de vizitatori anul acesta şi 1 milion în următorii doi ani.” Unităţile de cazare ale complexului turistic sunt gândite ca experienţe în sine. Camerele de patru stele pornesc de la 90 de euro pe noapte, cu mic dejun, acces la SPA, salină, sală de fitness şi zona de gaming incluse. Camerele de cinci stele – între 135 şi 200 de euro. Lecţia antreprenoriatului? Rezilienţă şi respect pentru client, reiese din discuţia cu Darius Mârza. „Am fost descurajat de toată lumea. Când am început, mi-au zis: te mănâncă industria, n-ai nicio şansă. Dar eu am crezut. Şi mai ales, am înţeles un lucru esenţial: clientul e stăpânul tău. Dacă munceşti corect, cu implicare şi gând bun, succesul vine. Nu imediat, dar vine.”
Ţinta pentru Wonderland Resort?
„500.000 de vizitatori anul acesta şi 1 milion în următorii doi ani.” Unităţile de cazare ale complexului turistic sunt gândite ca experienţe în sine. Camerele de patru stele pornesc de la 90 de euro pe noapte, cu mic dejun, acces la SPA, salină, sală de fitness şi zona de gaming incluse.

Să fii în slujba clientului - lecţia esenţială pentru ospitalitatea românească. Pentru Darius Mârza, industria ospitalităţii din România e într-o perioadă de transformare accelerată – cu o calitate a serviciilor tot mai apropiată de standardele vest-europene, dar şi cu o presiune constantă din partea unei categorii de clienţi tot mai critici. „Noi, ca popor, suntem ospitalieri din fire. Dar am învăţat în ani de muncă, uneori pe pielea mea, că succesul în industria asta înseamnă să fii real în slujba clientului. Să nu ai ultimul cuvânt, ci să-l laşi pe client să-l aibă – altfel, nu rezişti”, spune antreprenorul. Din această convingere a crescut şi cultura organizaţională pe care a transmis-o colaboratorilor şi partenerilor săi. Standardele, spune el, sunt deja ridicate. În multe cazuri, mai ridicate decât în oraşe europene cu renume. „Am fost la cafeneaua aceea celebră din Budapesta – intri doar cu programare, stai la coadă şi dai o grămadă de bani pentru o cafea execrabilă. La noi, găseşti produse de calitate, curăţenie impecabilă şi o grijă reală faţă de client, chiar şi în locuri mai puţin mediatizate.” Cu toate acestea, una dintre provocările majore rămâne cultura feedback-ului online. „Am văzut oameni care dau o stea doar pentru că n-au primit răspuns la telefon sau pentru că nu le-a plăcut un ospătar. Nu contează că tot restul experienţei a fost impecabil. E o lipsă de educaţie a consumatorului în a evalua corect – în funcţie de mâncare, atmosferă, curăţenie, servicii.” Mârza propune chiar o reformulare a sistemului de recenzii – „o metodă prin care notele să fie acordate pe criterii clare, nu după impuls sau stare de spirit”. El vede în acest fenomen una dintre puţinele frâne într-o industrie altfel extrem de competitivă şi dedicată: „Lucrurile evoluează galopant. Se întrec unii cu alţii să ofere experienţe mai bune, să ridice ştacheta. Dar da, uneori, o recenzie incorectă te poate dărâma.” Concluzia sa rămâne optimistă: România stă foarte bine în materie de ospitalitate – dar e nevoie de mai multă înţelegere, empatie şi educaţie din partea publicului. „Noi tindem spre perfecţiune. Dar oamenii trebuie să înţeleagă că nu e vorba doar de un produs sau de o locaţie. În spatele fiecărei experienţe sunt zeci sau sute de oameni care trag, zi de zi, pentru ca totul să iasă bine.” În acelaşi ton direct, vorbeşte şi despre cât de instabil a devenit contextul economic şi politic. „Numai dintr-o instabilitate într-alta am trecut. Pandemia, războiul, crizele politice... E greu să recomanzi un domeniu (pentru un tânăr antreprenor n.red.). Dar un lucru e clar: dacă eşti corect, implicat şi pui clientul pe primul loc, poţi reuşi în orice. Inclusiv în HoReCa.”

Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













