Povestea evenimentului din Alpii francezi, unde mergeau mii de români. Cum va fi organizat iarna aceasta, după doi ani de pauză

Autor: Cristina Roşca Postat la 29 octombrie 2021 1241 afişări

Anual, până în pandemie, timp de două săptămâni consecutive, circa 5.000 de mii de români luau cu asalt două staţiuni montane din Franţa. Astfel, Val Thorens şi Les 2 Alpes deveneau enclave româneşti în Hexagon, fiind ocupate de schiorii şi de snowboarderii autohtoni care mergeau la Snow Fest, eveniment organizat de antreprenorul Lucian Preotu. Pandemia de COVID-19 a blocat temporar evenimentul care aducea în Alpii Francezi, pe lângă iubitori de sporturi de iarnă, şi DJ, formaţii, fotografi sau videografi. După circa doi ani de pauză, Snow Fest revine. Ce se schimbă? Ce rămâne la fel?

Povestea Snow Fest a început în 2009, cu un zbor charter operat între Cluj-Napoca şi Alpii francezi. Această cursă a fost de fapt precursoarea Snow Fest, eveniment care a prins contur în forma actuală în 2011, după cum povesteşte antreprenorul Lucian Preotu, proprietarul agenţiei de turism Sfara Tours.

„Am descoperit Franţa încă din copilărie. Am şi locuit nişte ani, în adolescenţă, în această ţară de care am rămas apoi legat”, îşi aminteşte el.

Astfel, s-a lăsat astfel cucerit de Alpii francezi, care se înalţă până la aproape 5.000 de metri, cu vârful Mont Blanc ca fanion, denumit „acoperişul Europei”.

„Românii ştiu şi ştiau încă de acum mai bine de un deceniu despre Austria ca destinaţie de schi. Dar Franţa are munţi mai înalţi şi o structură mai bună de organizare a turismului montan”, explică Preotu.

Acestea au fost motivele pentru care în urmă cu 12 ani a decis să organizeze, iarna, o cursă charter către Hexagon şi nu către Austria. A contat în decizie şi faptul că el vorbeşte franceza, şi nu germana. A umplut avionul atunci, dar a decis apoi să nu continue pe acest model, ci să mizeze mai degrabă pe un eveniment de mari dimensiuni care să aducă în acelaşi loc câteva mii de români. Aşa a luat naştere Snow Fest.

„La o cursă charter trebuie să urmăreşti în permanenţă gradul de umplere al avionului şi să te coordonezi simultan cu cazările.” Iar în ceea ce priveşte această coordonare pot apărea probleme dacă avionul se umple pe final, când nu mai sunt locuri de cazare, ori dacă o cursă are loc într-o perioadă aglomerată pentru zona respectivă.

Acum, el organizează un eveniment care adună într-o singură săptămână suficient de mulţi oameni pentru a umple circa zece curse charter. „E ca şi când ai opera cu un avion zece plecări săptămânale.”

Snow Fest a început în 2011, cu o săptămână la schi sau snowboard în Franţa, în staţiunea Les 2 Alpes. Datorită cererii masive, evenimentul s-a extins în 2019 cu o a doua săptămână (evenimentele sunt consecutive) într-o altă localitate montantă – Val Thorens. Lucian Preotu spune că ar fi imposibil să fie simultane aceste evenimente, pentru că el ar trebui să se cloneze.

„Organizăm Snow Fest în perioada de după vacanţa francezilor, pentru că atunci, în februarie, ei vin la schi şi staţiunile sunt pline. Astfel, obţinem şi preţuri foarte bune.” Anul acesta spre exemplu, între 19 şi 26 martie va avea loc evenimentul din Les 2 Alpes, pentru ca în perioada 26 martie –

2 aprilie să îşi dea întâlnire iubitorii de distracţie şi sporturi de iarnă în Val Thorens.

„Am negociat preţuri foarte bune pentru că am gândit încă de la început proiectul ca fiind unul pe termen lung. Am pornit la drum cu 100 de oameni, dar partenerii din Franţa au avut încredere în mine că voi reuşi să cresc.”

Snow Fest a pornit cu ideea de a fi un loc de întâlnire pentru cei care se iau la întrecere cu pârtiile, însă conceptul a crescut şi s-a dezvoltat pentru a include concerte, petreceri cu DJ, concursuri, unele sponsorizate de parteneri francezi.

„Am crescut de-a lungul anilor, astfel încât în 2019, la cea de-a noua ediţie a noastră, am avut 3.500 de oameni în prima săptămână şi am adăugat o a doua destinaţie în Franţa pentru alţi 1.500 de oameni.”

În 2020, spre exemplu, ar fi fost 5.500 de români la Snow Fest, asta dacă nu venea pandemia. „A trebuit să anulez totul cu o săptămână înainte.” Evenimentul nu s-a ţinut nici anul trecut pentru că Franţa, ca de altfel mai multe ţări din lume, a avut închise pârtiile în sezon din cauza numărului mare de îmbolnăviri.

Pentru a testa apele (de fapt pârtiile) înainte de evenimentul oficial Snow Fest din 2022, antreprenorul va organiza o ieşire experimentală în perioada 27 noiembrie-4 decembrie 2021


„Am avut înţelegere din partea clienţilor, astfel că circa jumătate dintre ei au lăsat banii la noi pentru a merge sezonul acesta, adică în martie-aprilie 2022.”

În contextul actual, marcat încă de pandemia de COVID-19, Lucian Preotu spune că se aşteaptă ca în cele două săptămâni din 2022 să aibă circa 4.000 de participanţi, lumea fiind încă puţin reticentă. „S-ar putea totuşi să am surprize plăcute.”

În Franţa, 89% din populaţie e vaccinată cu o doză, iar 86% cu schema completă. Mai mult, incidenţa era la început de octombrie de 48 de bolnavi la 100.000 de locuitori, adică de 0,48 la mie. Pentru călătorii vaccinaţi nu sunt restricţii de călătorie, fiind necesară doar dovada vaccinării şi completarea unui chestionar. Pentru nevaccinaţi există diferite restricţii în funcţie de ţara din care vin şi de incidenţa cazurilor la momentul respectiv. Cetăţenii din ţările de pe lista verde (cu număr mic de cazuri de COVID-19) pot intra cu un test PCR sau antigen, realizate cu cel mult 72 sau respectiv 48 de ore înainte de sosirea în Franţa. Declaraţia trebuie completată şi în acest caz. Pentru persoanele de peste 12 ani, este necesar certificatul verde (Covid Health Pass) pentru a intra oriunde în Franţa, de la restaurante şi muzee, la piscine şi hoteluri.

Anul acesta, preţul pentru Snow Fest începe de la 350 de euro (dacă te înscrii printre primii), însă media e undeva la 450 de euro, sumă ce include o săptămână de cazare şi schi pass, plus participarea la evenimentele organizate.

„În mod normal, doar schi passul pentru Les 2 Alpes este 275 de euro pentru o săptămână”, explică Lucian Preotu. El adaugă că nu ştie încă ce evenimente şi activităţi adiacente se vor putea organiza, acestea depinzând de evoluţia crizei sanitare.

„În anii anteriori aveam două scene afară zilnic, plus acces seara în şase cluburi. La ediţia actuală încă nu ştim ce va fi.”

De transport se ocupă individual participanţii, deşi organizatorii pot face rezervări la cerere. Ei fac însă transferurile de pe şase aeroporturi din apropierea staţiunilor – trei aeroporturi din Milano, unul din Torino, un altul din Lyon şi cel din Geneva.

Pentru a testa apele (de fapt pârtiile) înainte de evenimentul oficial Snow Fest din 2022, antreprenorul va organiza o ieşire experimentală în perioada 27 noiembrie-4 decembrie 2021. Deja s-au înscris 70 de persoane şi pentru această ediţie, şi deşi ţinta iniţială era de 300 de participanţi, estimările actuale arată că vor fi circa 500 de oameni care vor merge.

„Noi nu am promis petreceri, ci doar cazare şi schi. Dacă vom putea însă, vom organiza ceva de ziua României în Les 2 Alpes.”


LUCIAN PREOTU, PROPRIETAR, SFARA TOURS „SNOW FEST VA MERGE MAI DEPARTE. DEJA FIUL MEU, CARE ARE 22 DE ANI, SE IMPLICA ÎN ORGANIZARE. EL E DE LA 17 ANI IMPLICAT ŞI VREAU SĂ-I CEDEZ CÂT MAI MULTE RESPONSABILITĂŢI.”


Zona Les 2 Alpes are 200 de kiometri de pârtii, dintre care 70% la peste 2.000 de metri altitudine, pe gheţar schiindu-se tot timpul anului. Staţiunea se află la 1.650 de metri, dar pârtiile urcă până la 3.600 de metri. În plus, în următorii trei ani, în zonă vor fi investite 120-150 mil. euro în modernizare şi dezvoltare, conform unei prezentări recente a Atout France, agenţia de promovare şi dezvoltare a turismului în Franţa.

Val Thorens, votată timp de şapte ani ca cea mai bună staţiune de schi din lume, este parte din regiunea franceză Les 3 Vallées, care adună 600 de kilometri de pârtii de schi înconjurate de şase gheţari. Circa 99% din toată zona de schi se află la peste 2.000 de metri altitudine. Din întreaga regiune, Val Thorens este situată la cea mai mare altitudine, fiind de altfel staţiunea situată cel mai sus din Europa, conform aceleiaşi surse.

Spre comparaţie, în România se poate schia în prezent pe circa 120 kilometri de pârtii din 17 judeţe, domeniul schiabil fiind cât o staţiune din Austria sau Franţa. Acesta este de altfel şi motivul pentru care românii merg în număr atât de la mare la schi în străinătate. Reprezentanţii Atout France spun că sunt 2,5 milioane de schiori în România (cifre valabile înainte de pandemie), iar potenţialul urcă spre 4 milioane. E vorba de acei oameni care pot învăţa şi şi-ar permite să practice acest sport.

„Francezii au fost surprinşi de cum a ieşit Snow Fest de-a lungul anilor. Ei aveau ca referinţă studenţii englezi, iar la noi e vorba de un public mai aşezat, cu o medie de vârstă de 28-30 de ani.” Sunt puţine familiile cu copii care se alătură evenimentului, iar un factor care contează este faptul că nu e perioadă de vacanţă.

De aceea, pentru copii, Lucian Preotu a făcut un eveniment special – Snow Fest Kids. El nu se va ţine în 2022, din cauza incertitudinii legate de pandemie, însă în mod normal se organiza în Italia, în prima săptămână de după Revelion. La fel ca şi în cazul evenimentului principal pentru adulţi, şi aici se organizau o serie de activităţi, doar că adaptate vârstei participanţilor.

„Anul acesta am luat o pauză, mai ales că şi Revelionul pică aiurea, în weekend.”

Totuşi, pentru a compensa, între 8 şi 15 ianuarie are loc un Snow Fest, pentru adulţi, dar în Italia, la Livigno.

La un preţ mediu de 450-500 de euro, Lucian Preotu spune că doar din Snow Fest agenţia Sfara Tours avea în mod normal încasări de peste 2 milioane de euro. De altfel, acesta este principalul proiect al agenţiei.

Agenţia Sfara Tours a avut anul trecut – când nu s-a organizat Snow Fest – afaceri de circa 4,3 milioane de lei (900.000 de euro), prin compania Sfara 1999, în scădere cu 67% comparativ cu 2019, arată calculele BM făcute pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe.

„E o muncă uriaşă să organizezi Snow Fest. În permanenţă sunt cinci oameni care lucrează la asta.” Cu trei săptămâni înainte de eveniment se mai adaugă încă cinci, iar pe durata Snow Fest sunt în total circa 100.

„Am colegi care lucrează în turism şi care ne sunt parteneri pe partea de check-in. Avem artişti care vin, oameni din zona de festivaluri care se ocupă de ei, există o echipă de voluntari pentru semnalizare, marketing şi pentru a asigura vizibilitatea sponsorilor.” Lor li se adaugă 15 oameni pentru servicii foto-video.

Antreprenorul discută el însuşi cu reprezentanţii cazărilor, îşi selectează opţiunile şi plăteşte avansul. Mai departe, agenţia sa se ocupă de a vinde produsul final. Doi oameni fac doar social media.

În afară de Snow Fest, Lucian Preotu obişnuia înainte de pandemie să organizeze şi o serie de tururi pe care le ghida chiar el. E vorba de grupuri de maximum 15 oameni.

„Sunt tururi pe care le fac mai mult ca hobby, din plăcerea de a călători. De multe ori am destinaţii pe care le descopăr şi eu odată cu cei care mă însoţesc.”

În pandemie el a mai organizat un singur astfel de tur, în Brazilia, însă în 2022 are pe listă Etiopia, Peru şi Japonia. În Etiopia e prima dată când merge, pe când în celelalte două destinaţii a mai fost.

„Am făcut în Brazilia un astfel de tur în august. E o ţară mare, ruptă de exterior.” Antreprenorul se gândeşte astfel să parieze pe turism aici, dar nu vrea un hotel sau o agenţie, ci mai degrabă ar investi într-o atracţie de tip muzeu unde să se poată intra cu bilet. Această idee e momentan la statutul de plan.

„Snow Fest va merge mai departe în continuare. Deja fiul meu care are 22 de ani se implică în organizare. El e de la 17 ani implicat şi vreau să-i cedez cât mai multe responsabilităţi.”

Ce va face apoi cu timpul? Va călători în jurul lumii, spune Lucian Preotu.

El povestea anterior că toată copilăria a visat să călătorească, ştia pe de rost cărţile lui Jules Verne. Revoluţia l-a prins la 15 ani şi odată cu deschiderea graniţelor a avut norocul de a se stabili alături de mama şi fratele său (antreprenorul Cristian Preotu, cu afaceri în gastronomie fină) în Franţa. Astfel, a reuşit să viziteze până la 22 ani o mare parte a Europei.

Apoi s-a căsătorit, i s-a născut un fiu şi, după cum spunea chiar el, s-a gândit că trebuie să fie mai responsabil, să facă un business.

„Şi cum mă descurcasem foarte bine cu călătoriile mele, am zis: Oare ce ar fi să-i descurc şi pe alţii. Astfel că, la 24 de ani, în 1999 am deschis agenţia de turism“, povestea el anterior.

Cum a ajuns la Snow Fest? El însuşi a fost pus pe schiuri de la patru ani, iar trei ierni (în adolescenţă) le-a petrecut la Grenoble, oraş pe care-l numeşte capitala turismului de schi a Europei. Iar mai departe, totul e istorie.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.