Cum se simte în ţara noastră unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri străini şi ce părere are el despre angajaţii români şi despre România

Autor: Andra Stroe Postat la 08 noiembrie 2022 3824 afişări

Pentru Javier Garcia del Valle, CEO şi, de un an, şi proprietar al agenţiei de turism Happy Tour, România a devenit, în 2008, al doilea loc căruia îi spune „acasă”. Deşi îi lipsesc tapasurile spaniole savurate alături de prietenii din ţara natală pe malul mării, nici experienţele din România nu se lasă mai prejos, oferindu-i doze memorabile de adrenalină când străbate Transfăgărăşanul şi Transalpina pe motocicletă. Cât de provocatoare a fost plecarea în „cealaltă parte a continentului” şi cum se vede, prin ochii săi, evoluţia pieţei locale în ultimul deceniu şi jumătate?

„Primul meu contact cu România a fost în 2007, când GED mi-a propus să intru în boardul Happy Tour. Da, auzisem de România, dar nu fusesem niciodată, iar poveştile pe care le auzisem nu erau cele mai frumoase. Însă odată ajuns aici, mi-am schimbat opinia total”, spune Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar al agenţiei de turism Happy Tour, un business prezent în România, Bulgaria şi Turcia, ţări în care operează cu echipă de circa 80 de angajaţi şi vânzări de aproximativ 18 milioane de euro, estimările pentru acest an vizând o dublare, ba chiar şi mai mult. Executivul a preluat anul trecut compania de la GED Capital.

Aici a ajuns să se simtă ca acasă – termenul cu care şi descrie România într-un cuvânt, spunând, de asemenea, că este o ţară extraodinară, care are atât de multe lucruri de oferit, de la natură şi locurile unice de pe aceste meleaguri, la oamenii „frumoşi”. „Îmi plac foarte mult românii, sunt nişte oameni ospitalieri, vorbesc engleza, sunt similari nouă, spaniolilor, sunt deschişi şi nu te fac să te simţi ca un străin. Din punct de vedere profesional, sunt muncitori, excelează în anumite domenii şi sunt profesionişti.” Când i-a fost propus rolul actual, povesteşte că primul său gând a fost că este o provocare să meargă în Europa de Est. „Pentru mine, ca spaniol, România este poziţionată la capătul celălalt al continentului şi reprezenta o mutare în partea cealaltă a Europei. Dar cum nu am refuzat niciodată o provocare, nu mi-a trebuit mult să o accept. Am primit propunerea la finalul lui decembrie (2007 - n. red.) şi pe 1 februarie, anul care urma, m-am relocat în România.”


„Un business, oricare ar fi acela, va avea momente de răscruce şi, dacă la primul impediment renunţi, dacă te împotmoleşti la primul hop, nu ai cum să mergi mai departe, să creşti, să te dezvolţi. Şi hopuri vor fi multiple. Dacă ne raportăm la industria noastră, turismul, doar în ultimul an am avut pandemie, război, Blue Air, zboruri anulate, overbooking. Dacă nu perseverăm, nu reuşim să le depăşim şi să mergem mai departe, businessul nu va fi pe drumul cel bun.”

 Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar, Happy Tour


Cu bune şi cu rele. În opinia lui, în ultimii 15 ani România s-a dezvoltat foarte mult din toate punctele de vedere, inclusiv pe partea de infrastructură rutieră, „de care ne plângem cu toţii şi care încă are nevoie de dezvoltare”. Bucureştiul, spune executivul, este foarte cosmopolit comparativ cu 2007 şi poate fi comparat cu orice altă capitală europeană. „Spre deosebire de ce era în 2007, acum a devenit un hub regional de business. Mai toate multinaţionalele sunt prezente în România. Iar engleza nu a fost niciodată o problemă, lucru care a ajutat comunitatea de expaţi.” Este însă de părere că sunt în continuare multe lucruri de îmbunătăţit în România, ca, de altfel, în orice altă ţară. Aici consideră că e nevoie, cu certitudine, de un mai bun trafic management şi mai multe drumuri. „Infrastructura rutieră este o problemă vizibilă şi care, cumva, ţine în loc şi dezvoltarea ţării. De asemenea, stabilitatea şi credibilitatea în mediul politic şi de business este ceva la care orice ţară trebuie să fie atentă. Aş mai adăuga şi o supraveghere mai atentă a companiilor care nu respectă legea.”

Între Spania şi România spune că sunt multe diferenţe, „de la felul în care acţionăm în business, până la felul în care manageriem businessul”. Cea mai mare provocare pe care o vede în România sunt taxele pe angajaţi, mari comparativ cu Spania, şi faptul că există companii care sunt „inventive” pentru a scăpa de ele. Despre beneficiile pe care le ai ca expat, el subliniază că fiecare contract pentru fiecare expat e diferit, dar lucrurile de bază spune că sunt similare pentru toţi, însă „fiecare îşi negociază contractele. Unele oferă chiria, altele plătesc pentru educaţia copiilor, altele oferă un buget de călătorie şi tot aşa. Beneficiile sunt diferite”.


Carte de vizită Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar, Happy Tour

1. Are o experienţă internaţională de peste trei decenii în industria turismului, în poziţii de top management, formată pe pieţe din SUA, Europa şi China;

2. Din 2008 face parte din echipa Happy Tour, companie al cărei proprietar a devenit în urmă cu un an;

3. Primul său vis a fost să îşi construiască o carieră în aviaţia militară;

4. A studiat economia, dar pentru că nu i-a plăcut suficient, a renunţat la cursuri şi s-a înscris la o altă facultate, specializându-se pe managementul ospitalităţii;

5. Este pasionat de sport, în special golf şi motociclism.


Printre lucrurile din ţara natală cărora le duce dorul spune că iarna îi lipsesc familia şi prietenii, aperitivele de la unu după-amiaza – bere cu tapas, servite alături de prieteni, privind marea, dar şi clima din Spania. „M-am obişnuit, dar uneori când este foarte frig, aşa tare aş vrea să fug la căldură!” Un alt lucru care îi lipseşte este să trăiască şi să petreacă mult timp afară. Acum însă reuşeşte să ajungă acasă mai des decât în pandemie. „În trecut mergeam de cel puţin 4-5 ori pe an, în pandemie am mers de vreo două ori, dar anul acesta pare că lucrurile se aşează şi pot ajunge acasă mai des.” Aici, mâncarea sa preferată este ciolanul de porc şi zacusca, iar ca destinaţie de vacanţă îi place foarte mult Transilvania şi Delta Dunării şi, când prinde ocazia, străbate ţara pe două roţi. „Am motocicletă şi ador să merg pe Transfăgărăşan sau Transalpina.” Despre personalităţile româneşti pe care le admiră cel mai mult, spune că îi este foarte greu să nominalizeze doar o singură persoană. „Sunt sportivi care excelează şi sunt de admirat, precum Nadia Comăneci, Năstase, Halep, Virgil Stănescu, Hagi, mari compozitori precum Enescu, scriitori mari, Eminescu, Cioran şi alte personalităţi precum Henri Coandă, aproape de domeniul meu de activitate, şi mulţi alţii. În zona de business, i-am urmărit şi îi admir pe fraţii Pavăl.”

Tot răul spre bine. Deşi a reuşit să îşi construiască un parcurs de succes în turism, primul vis al lui del Valle, încă din copilărie, a fost să aibă o carieră aviatică. S-a înscris ca voluntar în Forţele Aeriene Spaniole, „pentru că, dacă veneai din interior, aveai nişte avantaje în momentul în care te înscriai la Academia Militară”, însă când a venit vremea înscrierilor, câteva puncte în minus l-au trecut pe lista de respinşi. A aplicat apoi către Academia de Forţe Aeriene, dar din cauza unei probleme de sănătate, nu a fost admis nici acolo. A urmat apoi un program susţinut de operatorul aerian naţional al Spaniei, Iberia, pentru a deveni pilot însă, cu toate că fusese selectat, momentul a coincis cu o grevă în urma căreia s-au oferit mai puţine posturi, aşa că nu a mai avut ocazia să obţină un job. „Pentru acest motiv, m-am gândit că Dumnezeu nu vrea ca eu să fiu la manşa avionului, aşa că am decis să mă reorientez. Cum tatăl meu avea o agenţie de turism, m-am orientat către turism, şi astfel am ajuns aici. Am studiat economia, dar nu mi-am terminat studiile, pentru că nu mi-a plăcut. Am renunţat la această facultate şi m-am orientat către managementul ospitalităţii, facultate pe care am terminat-o şi iată-mă aici.” La capitolul work-life balance, executivul spune că ţine tare mult să păstreze balanţa viaţă personală - viaţă profesională, deşi recunoaşte că au  fost momente în care a fost greu şi balanţa s-a înclinat către viaţa profesională, dar în acelaşi timp, pandemia, în felul ei, „ne-a făcut pe toţi să privim către viaţa personală.” În timpul liber petrece mult timp cu familia, prietenii, îi place să joace golf şi alocă timp acestei pasiuni. Ziua sa începe dimineaţa devreme, şi de cele mai multe ori alege să facă sport înainte de a pleca spre birou, unde, în majoritatea cazurilor, are agenda plină, fie cu call-uri, fie cu meetinguri în afara biroului.  „Rar se întâmplă să plec de la birou mai devreme de 18:30-19:00, şi atunci când o fac, merg către un eveniment.”


„Pentru mine, ca spaniol, România este poziţionată la capătul celălalt al continentului şi reprezenta o mutare în partea cealaltă a Europei. Dar cum nu am refuzat niciodată o provocare, nu mi-a trebuit mult să o accept.”

 Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar, Happy Tour


Perseverenţa, esenţa leadershipului? În opinia lui Javier Garcia del Valle, o trăsătură esenţială pentru un lider este perseverenţa. „Un business, oricare ar fi acela, va avea momente de răscruce şi dacă la primul impediment renunţi, dacă te împotmoleşti la primul hop, nu ai cum să mergi mai departe, să creşti, să te dezvolţi. Şi hopuri vor fi multiple. Dacă ne raportăm la industria noastră, turismul, doar în ultimul an am avut pandemie, război, Blue Air, zboruri anulate, overbooking. Dacă nu perseverăm, nu reuşim să le depăşim şi să mergem mai departe, businessul nu va fi pe drumul cel bun. Şi acesta este doar un exemplu. În istoria unei companii, momentele tensionate vor fi multe. Nu există altfel.” Deşi nu pretinde că a avut o carieră fără cusur, Garcia e de părere că a greşi e omeneşte şi că problema nu e să faci o greşeală, ci să o faci şi să nu o corectezi, să nu înveţi din ea. „Eu continui să învăţ din greşelile mele.” La angajaţii din echipă caută, în primul rând, onestitatea, „crucială” în ceea ce-l priveşte. „Apoi, în funcţie de poziţia pe care au, sunt calităţi relaţionate postului – munca în echipă, angajament, etică etc. Nu voi tolera miniciunile şi tot ce ţine de asta.” Tinerilor aflaţi la începutul carierei le recomandă două lucruri. „Primul lucru este să fii cu ochii în patru, să te trezeşti dacă vrei să-ţi vezi visul cu ochii (M.J. Powell). Şi al doilea este ca atunci când vrei să faci un lucru, să-l priveşti din toate unghiurile.” În încheiere recomandă şi o carte, pe care a citit-o recent: The Ride of Lifetime, de Robert Iger (fost CEO al Walt Disney).   

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.