Profil de investitor. Pe bursă din a doua încercare

Autor: Tibi Oprea Postat la 21 iunie 2022 657 afişări

Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate în seria de materiale „Profil de investitor” găzduită de Business Magazin.

Pentru unii investiţiile la bursă sunt o modalitate de a-şi suplimenta veniturile, în timp ce pentru alţii sunt un mijloc de îmbogăţire. Sunt persoane care investesc strict din pasiune, iar motivul altora este să-şi asigure un alt (fel de) fond de pensie. Nicoleta Bărbătescu a avut primul contact cu bursa în 2006, dar la scurt timp a ieşit din piaţă, odată cu apariţia primului copil. Nişte acţiuni uitate prin portofoliu au făcut-o să reintre însă în ringul bursier zece ani mai târziu, iar astăzi spune că investiţiile reprezintă jobul care îi peRmite să petreacă mai mult timp cu familia.

Să investesc la Bursă este un loc de muncă cu normă întreagă care mi-a oferit posibilitatea să-mi fac programul aşa cum am nevoie şi să pot acorda mai multă atenţie copiilor. Pentru mine asta a fost foarte important”, spune Nicoleta Bărbătescu, în vârstă de 44 de ani. Absolventă a Facultăţii de Contabilitate şi informatică de gestiune din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, pe Nicoleta a atras-o ideea investiţiilor citind în presa financiară despre companii listate la Bursă. În 2006 şi-a deschis primul cont de tranzacţionare. „Când am început să investesc nu aveam un plan sau o strategie, făceam mai mult trading şi foloseam banii pentru diverse achiziţii mai mari. A fost perioada în care am experimentat cele mai multe biasuri cognitive (erori de gândire n.r.) – FOMO (fear of missing out - n.r.), efect de turmă etc. – dar de fapt nici nu ştiam ce sunt”, mărturiseşte investitoarea. Primele „cumpărături” au fost acţiuni la Banca Transilvania, la Albalact şi la unele din cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri) prezente la Bursa locală.

Nu-şi mai aduce aminte exact cu câţi bani a intrat în piaţă, dar ştie că a fost o sumă modică pentru că nu avea economii mari. Prezenţa ei activă la Bursă nu a durat însă mult. „În 2007, când am născut şi primul copil, priorităţile mi s-au schimbat şi am vândut mare parte din portofoliu. Am rămas în piaţă, dar cu o sumă mică ce a fost «măturată» oricum de criza din 2008”, continuă Nicoleta Bărbătescu. Au urmat câţiva ani în care a stat departe de Bursă, dar cum în viaţă nimic nu este întâmplător, în cont îi rămasese un pachet de acţiuni primite gratuit de la Banca Transilvania de care uitase complet. Aşa a început să investească din nou în 2016-2017, când a reuşit şi să-şi contureze o strategie proprie.


PROFIL DE INVESTITOR

NUME: Nicoleta Bărbătescu

VÂRSTĂ: 44 de ani

PROFESIE: economist

OCUPAŢIE: investitor

INVESTEŞTE: full-time


„Am înţeles puterea dobânzii compuse şi mi-am făcut un plan pe termen lung. Strategia pe mare parte din portofoliu este buy and hold (cumpărare şi menţinere n.r.) atât timp cât fundamental nu au loc schimbări majore în companie sau în domeniul în care aceasta activează. Cu 15% din portofoliu fac trading”, spune ea. La Bursa de Valori Bucureşti, unde are cele mai mari plasamente, investitoarea are un portofoliu concentrat în proporţie de 60% pe piaţa principală, în timp ce 40% din investiţii sunt pe piaţa AeRO. Sectoarele predominante sunt cel medical (24%), IT (19%), financiar-bancar (22%) şi energie (11%). „Chiar dacă este o piaţă emergentă şi are un risc mai mare faţă de pieţele dezvoltate, consider că am un avantaj – cunosc piaţa, jucătorii, folosesc produsele companiilor în care investesc. Aş vrea ca mai multe companii să profite de avantajele pe care le oferă listarea la Bursă”, afirmă investitoarea, care şi-ar dori să vadă listate companii precum Dedeman şi Farmacia Tei, dar şi altele din IT şi agricultură.

Cele mai mari deţineri ale sale sunt la MedLife (24%), Banca Transilvania (12%), OMV Petrom (11%), Norofert (9,7%) şi Simtel Team (7,9%). MedLife este şi compania pe care o are în portofoliu de la listarea din 2016 şi despre care spune că i-a confirmat spusele investitorului american Warren Buffet, că „pe termen scurt piaţa este o maşină de vot, iar pe termen lung este un cântar”. „MedLife mi-a adus şi cel mai mare câştig în 2021. Anul trecut a fost însă unul deosebit, cu randamente mari, nu trebuie luat ca reper. Obiectivul meu este să am un randament constant de două cifre”, adaugă Nicoleta Bărbătescu. Deşi cea mai mare parte a investiţiilor ei este în acţiuni listate la Bursa românească, Nicoleta a început recent să-şi construiască şi un portofoliu format din ETF-uri (fonduri tranzacţionabile) cu expunere pe indicele american S&P 500 şi pe alte pieţe. De asemenea, are şi o alocare de 3% pe criptomonede, investiţii care prezintă un grad de risc ridicat. Totuşi, spune ea, sunt bani pe care şi-a asumat că-i poate pierde.

Mai întâi, investiţii în educaţie

„Modul în care este privită Bursa este o problemă. Românii încă mai au amintiri despre Caritas sau Safi şi mulţi au rămas cu frica de a-şi pierde economiile şi mai ales cu ideea greşită că Bursa este un joc de noroc. Pentru mulţi este mai la îndemână să rişte bani la pariuri – dovadă stau casele de pariuri pe care le găseşti la tot pasul – decât să investească la Bursă pentru un potenţial câştig. Suntem deficitari la capitolul educaţie financiară”, consideră Nicoleta Bărbătescu. În urmă cu 10-15 ani, campaniile de educaţie financiară pentru populaţie erau aproape inexistente, iar promovarea investiţiilor la Bursă se făcea mai mult din gură-n gură.

Dacă atunci nu erau atât de numeroase locurile de informare ale investitorilor şi nici înlesnită socializarea între aceştia, astăzi este esenţial ca ei să poată separa zgomotul de informaţie şi să navigheze prin multitudinea de surse pentru a alege ştirile de calitate. Ei bine, ceea ce stă la baza acestui filtru este în primul rând educaţia financiară. „Pentru cineva care vrea să devină investitor, sfatul meu este să investească mai întâi în educaţie. Ca în orice alt domeniu, riscul în investiţii apare atunci când nu ştii ce faci. Riscul naşte speranţa, iar când speri ceva, înseamnă că nu te-ai pregătit destul de bine sau nu ai luat o decizie bună. Riscul apare atunci când nu cunoşti regulile de circulaţie, dar eşti la volan. Apare când vrei să investeşti şi nu te educi înainte de toate”, afirmă investitoarea.

Nicoleta Bărbătescu îşi doreşte ca românii să înceapă să înţeleagă cum funcţionează Bursa şi cum pot profita de oportunităţile pe care aceasta le oferă. Pieţei noastre de capital îi lipseşte lichiditatea şi avem nevoie de mai multe companii la bursă, dar în mai mare măsură ne lipseşte nouă educaţia financiară, spune ea. „Atata vreme cât nu înţelegem că bursa este despre investiţii şi nu este un joc de noroc, că «investim la Bursă» şi nu «jucăm la Bursă», va fi destul de greu.

Tocmai din acest motiv am creat un grup de Facebook, ABC-ul Investiţiilor, în care discutăm subiecte de educaţie financiară şi investiţii pornind de la noţiunile de bază, care din punctul meu de vedere ar trebui să fie aprofundate încă din adolescenţă şi care sunt esenţiale în educaţia unui adult.” Nicoleta Bărbătescu mai spune că un investitor începător ar trebui să cumpere treptat şi cu sume mici, să înveţe din greşeli şi apoi să facă investiţii din ce în ce mai mari. În ceea ce priveşte momentul potrivit în care în care să începi să investeşti, ea spune că a fost ieri, dar dacă l-ai ratat, un moment la fel de potrivit este şi astăzi. „Când acţiunile sunt ieftine este cel mai bine să investeşti, însă nu poţi nimeri momentul perfect. Ar însemna să stai cu o sumă mare de bani economisită mai mulţi ani şi să aştepţi momentul perfect de intrare, care de cele mai multe ori este atunci când piaţa este jos şi dominată de panică. Îţi trebuie un psihic foarte tare să-ţi investeşti economiile când toată lumea vinde în panică şi toţi strigă «criză»”, conchide Nicoleta Bărbătescu.


Dicţionarul investitorului:

Dobândă compusă (sau efectul compus) este acea dobândă pe care o primim astăzi pentru banii pe care i-am primit în trecut ca dobândă şi pe care i-am reinvestit. Putem spune altfel că este dobânda la dobânda reinvestită. Aceasta se aplică în cazul unui credit, într-un business, dar şi în cazul investiţiilor în piaţa de capital. Investitorii la Bursă văd dobânda compusă ca pe un randament investiţional reinvestit. Aceştia beneficiază de efectul compus atunci când reinvestesc dividendele pe care le primesc de la companiile sau ETF-urile din portofoliu. Efectul se vede mai accentuat în timp, cu cât perioada de investiţie este mai mare, cu atât dobânda compusă îşi arată mai mult puterea.


Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bursa,
Profil de investitor,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.