LIVE: ZF Real Estate by Storia – Sunt locuinţele din România prea scumpe sau preţurile mai au loc să crească?

Alertă la Olimp, după semnalarea unei drone. Zona a fost izolată pe o rază de 500 de metri

Autor: Alexandra-Valentina Dumitru Postat la 26 august 2026 3 afişări

Alertă la Olimp, după semnalarea unei drone. Zona a fost izolată pe o rază de 500 de metri

UPDATE 2

„Am văzut de dimineaţa, am fost informat azi dimineaţa când au găsit-o. Este o procedură clasică care se declanşează împreună cu SRI, autorităţile de acolo, din plan local. Nu mai ştiu care este acum situaţia, că nu am urmărit”, a declarat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, pentru MEDIAFAX.

Cu privire la procedura de detonare a dronei, ministrul interimar a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu a primit o notificare. „N-am primit o notificare cum că s-ar fi întâmplat.Echipa pirotehnică de la SRI e la faţa locului. Asta înseamnă fie că n-am primit, fie că n-a fost detonată”, a spus Miruţă.

UPDATE

„Situaţia este sub control, informările oficiale vor veni curând. Nu avem încă toate detaliile de la echipele din teren. Cert este că procedura este una standard, iar dacă deja sapă pe lângă ea, este clar că este în desfăşurare. Vom reveni cu informaţii concrete”, a transmis ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Autorităţile au intervenit miercuri dimineaţă, în staţiunea Olimp, judeţul Constanţa, după semnalarea unei drone.

Perimetrul a fost încercuit şi izolat pe o rază de aproximativ 500 de metri, pentru ca verificările să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, potrivit ZiuadeConstanta.

Autorităţile efectuează verificări pentru a stabili circumstanţele în care a fost semnalată drona.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dronă,
alertă,
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.