Nicolae Danila, BNR: Exista "un grad important de exagerare din partea bancilor" in privinta dobanzilor

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 12 octombrie 2010 31 afişări

Desi BNR a redus rata dobanzii de politica monetara pana la 6,25%, sectorul bancar s-a decuplat de la semnalul dat de banca centrala, mentinand sau chiar majorand atat dobanzile, atat cele la credite, cat si cele la depozite, peste nivelul justificat de riscurile din economie, apreciaza Nicolae Danila, membru al Consiliului de Administratie al BNR.

"Este adevarat ca bancile au invocat incertitudinile persistente din economie prin lipsa unui mix adecvat de politici (cea fiscala si uneori si cea monetara), aceasta inducand riscuri. Exista insa si un grad important de exagerare din partea bancilor", sustine Danila, intr-o prezentare pentru Zilele portilor deschise pentru studentii economisti, care au avut loc in aceasta perioada la Sibiu si Alba Iulia.

"Prin rata dobanzii de politica monetara, BNR stabileste pretul creditului, dar numai atunci cand semnalul ei este preluat la nivelul bancilor comerciale", adauga Danila, precizand ca rata dobanzii de politica monetara este singurul instrument al bancii centrale de a lupta cu inflatia, in conditiile in care stabilitatea preturilor, prin tintirea inflatiei, reprezinta obiectivul BNR.

In privinta ratarii din 2005 incoace a tintei de inflatie (inclusiv anul acesta, cand majorarea TVA a dat peste cap estimarile, fata de tinta initiala de 3,5% plus/minus 1% ajungandu-se la o estimare de 7,8% pentru sfarsitul lui 2010), Danila apreciaza ca "esential nu este sa se atinga tinta fixata, ci sa se fixeze asteptarile populatiei cu privire la nivelul viitor al preturilor". Iar aceasta nu depinde numai de politica monetara: "atunci cand o cincime din rata inflatiei este rezultanta deciziilor cu privire la unele preturi administrate, este dificil sa ancorezi asteptarile cu privire la nivelul generalizat al preturilor".

Celalalt obiectiv al BNR, despre care Danila spera ca va fi inclus in viitorul apropiat in statutul bancilor centrale, este stabilitatea financiara, atat prin impiedicarea contagiunii in cazul aparitiei unor riscuri la o institutie de credit, cat si prin masuri luate din timp atunci cand apar posibile surse de risc de contagiune, legate de modul de alocare a resurselor financiare intre sectoarele economice. "Aceasta nu este o abandonare a obiectivului preturilor, ci largirea definitiei stabilitatii financiare inspre includerea de elemente precum crearea de locuri de munca."

CURS DE SCHIMB CONTRA SOMAJ

Nu ne putem permite luxul persistentei unor astfel de riscuri fara sa realizam necesitatea unei atitudini proactive din partea guvernului si a bancii centrale, afirma Nicolae Danila. "Trebuie sa evitam situatia cand banca centrala subestimeaza posibilitatea cresterii economice rapide fara ca acest lucru sa conduca neaparat la cresterea inflatiei, sau situatia cand nu se tine cont de somajul in continua crestere, fara programe de sprijinire a reducerii acestuia, avand consecinte imediate in adancirea recesiunii si deflatie", afirma Nicolae Danila.

In ce priveste situatia actuala a Romaniei, aceasta este departe de cea recomandata de apartenenta la zona euro, constata Danila. "Mai mult, ne apropiem cu pasi repezi de o decuplare a Romaniei de grupul tarilor membre UE din Europa Centrala si de Est, majoritatea acestora avand realizari ce probeaza un trend in directia dezideratelor UE, pe cind noi inca ne zbatem la nivel neadecvat, dind semnalele unui trend in sens periculos."

Totusi, o modificare a tintei initiale de aderare la zona euro in 2015 nu ar aduce niciun avantaj, considera bancherul, pentru ca de fapt fixarea acestui obiectiv reprezinta un reper dupa care se pot ghida deciziile pe termen scurt: "Nu trebuie sa asteptam revenirea economiei mondiale ca solutie pentru iesirea tarii din criza si aderarea la zona euro, mai ales in contextul mondial actual cind fiecare tara cauta sa-si apere interesul national si sa-si consolideze suveranitatea".

Romania indeplinea anul trecut un singur criteriu de convergenta nominala cu zona euro, dintre cele cinci fixate prin Tratatul de la Maastricht:

- Inflatia era de 5,6% (fata de obiectivul de cel mult 1,5% peste media celor mai performanti membri ai UE, adica 1,6%)

- Ratele dobanzilor pe termen lung erau de 9,7% (fata de obiectivul de cel mult 1,5% peste media celor mai performanti membri ai UE, adica 5,3%)

- Cursul de schimb leu/euro fluctuase cu 15,1% (fata de marja permisa de 15%)

- Deficitul bugetului consolidat era de 8,3% din PIB, fata de limita admisa de 3%

- Datoria publica era de 23,7% din PIB, fata de plafonul permis de 60%.

La toti cei cinci indicatori, cu exceptia datoriei publice si fluctuatiei cursului de schimb, Romania statea mai prost sau mult mai prost decat vecinii din Est - Bulgaria, Ungaria, Cehia, Ungaria si Polonia.

In context, din punctul de vedere al BNR, independenta politicii monetare reprezinta un mare atu in momente in care este necesara ajustarea economica, asa cum a fost de la inceputul crizei. "Daca ajustarea nu s-ar face prin curs, alternativa ar fi cea a locurilor de munca", sustine Danila.

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/nicolae-danila-bnr-exista-un-grad-important-de-exagerare-din-partea-bancilor-in-privinta-dobanzilor-7470638
7470638
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.