Cu spaga la halatele albe: episodul "Farmacistii"

Autor: Razvan Muresan Postat la 14 noiembrie 2010 282 afişări

Mereu in criza de bani si asteptand cu lunile decontarile pentru medicamente compensate, farmacistii au marit in cele din urma adaosurile comerciale pentru produsele eliberate fara reteta. Asa au ajuns doctoriile sa fie vandute ca orice alt produs, in functie de cat de rentabile sunt pentru farmacie.

"Carnatarii care au intrat in afacerile cu farmacii au ajuns sa vanda medicamentele ca pe cuie sau sosete. Nimeni nu se mai uita la ce vinde, ci numai la profit." Afirmatia taioasa vine din partea Clarei Popescu, vicepresedintele Colegiului Farmacistilor, si face referire la lipsa de moralitate care ar fi cuprins un intreg sistem, dupa parerea ei. Explicatia e ca legea nu impune ca doar farmacistii sa poata fi proprietarii acestor unitati, astfel incat intregul model de afacere tinde sa se bazeze strict pe urmarirea profitului, ca intr-un magazin obisnuit.

Dupa ce BUSINESS Magazin a analizat valoarea platilor informale care merg catre medici din partea companiilor farmaceutice, a venit timpul sa privim inspre o alta componenta importanta in acest joc: farmacistii. Anul 2010 a adus elemente noi in activitatea lor. Dincolo de aspectul decontarii de retete gratuite si compensate, pentru care Casa de Asigurari trimite bani dupa cel putin sase luni, criza a modificat si sistemul de compensare a doctoriilor. Pe scurt, se compenseaza cel mai ieftin produs dintr-o arie terapeutica, iar pacientul plateste din buzunar daca doreste tratament mai scump. Cu lichiditatile in pom, farmaciile au reactionat si au marit adaosurile comerciale la produsele care nu se elibereaza pe baza de reteta (pentru cele cu prescriptie medicala, marjele sunt fixe si stabilite prin lege). De aceea, pentru un Algocalmin sau Nurofen, de exemplu, adaosul a crescut de la 25-30% cat era in trecut, la circa 40%, dupa cum precizeaza surse din industrie care au dorit sa isi pastreze anonimatul din motive lesne de inteles.

In plus, a crescut si tentatia de a vinde cu precadere astfel de produse, intrucat ele sunt platite pe loc, iar orice leu strans in casieria farmacistului poate face diferenta intre supravietuire sau faliment. "E cat se poate de simplu. Farmacistii care respecta intru totul codurile etic si deontologic nu mai exista", sustine franc vicepresedintele Colegiului Farmacistilor. Pe acelasi ton vehement, Ioana Cacovean, presedintele Patronatului Farmacistilor, afirma ca piata e tot mai dificil de reglementat, iar paharul s-a umplut picatura cu picatura: "Practic, si statul trebuie sa te lase sa functionezi, dar daca banii iti vin dupa aproape un an si tu tot vrei sa fii si onest, mori!"

Chestionati despre evolutia adaosurilor comerciale, oficialii Sensiblu, cel mai mare lant de farmacii din Romania, sustin contrariul, precizand ca marjele de profit pe zona produselor fara prescriptie medicala s-au redus. "Odata cu scaderea puterii de cumparare a populatiei, care se reflecta direct in vanzari, am recurs la diminuarea adaosurilor comerciale, am lansat tot mai multe oferte promotionale si am adaugat in portofoliu produse mai ieftine sau marca proprie cu preturi foarte mici, astfel incat sa venim in intampinarea nevoilor pacientilor", spune Robert Popescu, CEO al A&D Pharma, grup care detine si reteaua de circa 220 de farmacii Sensiblu.

El adauga ca este "regretabil" insa ca, prin modificarea normelor contractului-cadru al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate pe 2010, s-a permis medicului sa prescrie produsul (brandul) si nu substanta activa a medicamentului, ceea ce in anii anteriori se intampla doar in cazuri exceptionale. Astfel, influenta medicului asupra pacientului creste, iar pacientul va alege de multe ori produse mai scumpe, pentru ca ii este prescris brandul, desi pe piata sunt disponibile si produse mai ieftine care contin aceeasi substanta activa.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/cu-spaga-la-halatele-albe-episodul-farmacistii-7711590
7711590
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.