Vă mai amintiţi de maşina de cusut Singer? Povestea începută în urmă cu 160 de ani continuă

Autor: Ioana Mihai Postat la 01 august 2012 645 afişări

Piaţa de electrocasnice mici a scăzut în ultimii ani cu peste 20%, dar filiala locală a Singer şi-a crescut vânzările continuu, din 2007, cu procente de câte două cifre. Vedeta firmei înfiinţată în urmă cu 160 de ani şi care a fost prima multinaţională din lume rămâne maşina de cusut, care a şi consacrat-o.

"Dacă aşezi toate bucăţile de la puzzle, vezi limpede că drumul României se îndreaptă în direcţia bună", spune Laskaris Tsakoumankis, director general al Singer România, companie cu activităţi în domeniul electrocasnicelor mici. Firma, prezentă de cinci ani pe piaţă, are în portofoliu peste 100 de produse, de la maşini de cusut, aspiratoare până la cele pentru îngrijire personală şi pentru confortul casei. Grecul vorbeşte româna fluent şi mărturiseşte că de la venirea sa în ţară, în urmă cu 20 de ani, a avut "numai surprize plăcute".

Ajuns în România la studii, în 1992, a obţinut apoi licenţa la ASE; tot aici şi-a construit în timp întreaga carieră, lucrând, după absolvirea stagiului militar obligatoriu, în Grecia, în cadrul unei filiale a OTE.

Tsakoumankis enumeră o întreagă serie de avantaje pe care le-a văzut, în timp, în România. "Ţara are indicatori macroeconomici atât de buni, încât poate produce orice în afară de îngrijorare", declară reprezentantul Singer. Ponderea ridicată a exporturilor, industria, suprafaţa agricolă, relieful şi aşezarea ţării sunt avantaje de necontestat pe care grecul le evidenţiază.

"Sunt convins că România are posibilităţi enorme, nu face doar export de portocale şi măsline", spune cu tâlc reprezentantul Singer, care insistă să creadă că industria are un rol important în dezvoltarea ţării. Infrastructura, arată el - de la şinele de tren care ajung până în depozitele fabricilor, nivelul de educaţie al populaţiei, know-how-ul, întreaga şcoală a meseriaşilor de pe aceste meleaguri sunt tot atâtea bile albe. Iar investiţiile unor companii precum Ford, Renault sau Bosch sunt exemplele pe care le aduce în sprijinul acestei idei. "Ar trebui să ne uităm mai mult la investitorii care vin, nu numai la cei care pleacă."

Iar ţara nu are cum, cel puţin deocamdată, să fie ferită de turbulenţe, de vreme ce în prezent totul este "interconectat şi nimeni nu poate rămâne izolat".Pe de altă parte însă, tocmai situaţia dificilă a favorizat evoluţia vânzărilor Singer pe piaţa românească, unde compania şi-a înfiinţat filială în 2007. "Când am preluat conducerea firmei, tocmai începea criza", spune Laskaris Tsakoumankis, care a preluat mandatul de conducere la sfârşitul lui 2008, an în care cifra de afaceri a companiei a ajuns la 3 milioane de euro. În 2009 vânzările s-au menţinut la un nivel similar, iar în anii care au urmat creşterile au fost vizibile: aproape 4 milioane de euro în 2010 şi 5,5 milioane de euro în 2011.

Pentru anul în curs, cifra de afaceri ar urma să depăşească 6 milioane de euro, conform aşteptărilor lui Tsakoumankis. Evoluţia este cu atât mai neaşteptată cu cât piaţa electronicelor şi electrocasnicelor a scăzut abrupt în ultimii ani, cu circa 60%. "Vânzările de electrocasnice mici au scăzut însă cu circa 20-25% din cauza preţurilor", spune grecul. Altfel spus, e mai probabil ca un cumpărător să cumpere o cafetieră sau un fier de călcat decât o combină frigorifică sau o plasmă, argumentează reprezentantul Singer, companie care a fost înfiinţată în urmă cu peste 160 de ani şi s-a consacrat graţie maşinilor de cusut. Sistemul folosit iniţial la aceste aparate se menţine şi în prezent, iar compania, înfiinţată în SUA, a deschis în 1855 la Paris primul birou extern de reprezentare comercială, devenind prima companie internaţională din lume.

Evoluţia încasărilor Singer de pe piaţa românească mai are un motiv: competitorii au suferit drastic de pe urma crizei, iar locul rămas liber în piaţă a fost ocupat rapid. Directorul general al companiei spune că produsele ieftine nu mai au căutare, "calitatea ambiguă nu mai atrage, iar cumpărătorii s-au reorientat către produse din segmentele superioare de preţ". Cu atât mai mult cu cât puterea de cumpărare, şi aşa redusă faţă de alte ţări europene, a scăzut. În vreme ce polonezii cheltuiesc 130 de euro per capita pe electrocasnice, românii scot anual din buzunar doar 50 de euro pentru aceleaşi produse.

"Cerere există, nevoia e foarte mare mai ales în cazul electrocasnicelor mici, iar acest lucru se va vedea în viitor." Şi tocmai din pricina acestor decalaje ale puterii de cumpărare, Singer îşi vinde pe piaţa românească produsele la preţuri mai mici comparativ cu alte pieţe europene. O maşină de cusut, de pildă, se vinde în Grecia sau Franţa la 220 de euro, în vreme ce aici preţul este de circa 140 de euro, susţine Tsakoumankis.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Singer,
masina de cusut,
electrocasnice
/analize/comert/va-mai-amintiti-de-masina-de-cusut-singer-povestea-inceputa-in-urma-cu-160-de-ani-continua-9909827
9909827
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.