Antreprenorii români descoperă miza participării la târguri: „În businessul modern, contactul internaţional este obligatoriu"

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 05 mai 2015 761 afişări

La cel mai mare târg de produse alimentare, Anuga, numărul firmelor româneşti care vor participa anul acesta se apropie de 80. La ediţia anterioară, în 2013, au fost 67, iar în urmă cu 12 ani doar trei. Este numai un exemplu, dar tendinţa este clară. La astfel de evenimente internaţionale numărul firmelor româneşti care participă creşte rapid, pentru că acolo iau pulsul pieţei, se evaluează în raport cu concurenţa, caută noi parteneri de afaceri.

"În 2013 au fost prezente 67 de firme româneşti la Anuga, iar pentru ediţia din acest an s-au înscris, până acum, 75. Probabil că vom ajunge la 80 de firme“, spune Roberta Straub, reprezentant în România şi Republica Moldova al Koelnmesse, unul dintre cele mai importante spaţii de târguri din întreaga lume. „Încet, dar sigur, ieşim din categoria B a ţărilor cu «apetit» în ce priveşte participarea la târguri şi intrăm în categoria A, din care fac parte Italia, Franţa, Olanda, Spania, Polonia“, spune Roberta Straub. Tot ea completează că, în măsura în care participările la expoziţii reprezintă oglinda exporturilor unei ţări, „vedem astfel că şi exporturile româneşti sunt tot mai importante şi în creştere“. Pentru ediţia din 2016 a târgului de mobilă de la Köln sunt contractaţi deja peste 1.000 mp din partea României, iar la târgul alimentar Anuga din acest an suprafaţa închiriată se apropie de 1.000 mp. Şi acestea sunt doar două dintre cele peste 40 de târguri din portofoliul Koelnmesse. Centrul expoziţional de la Köln este însă doar unul din polii către care se îndreaptă firmele româneşti.

Şi asta pentru că „în businessul modern, contactul internaţional este obligatoriu. În domeniul vinurilor, participarea la târguri internaţionale este una din puţinele ocazii în care avem acces direct la produse din toate zonele viticole“, spune Mihaela Tyrel de Poix, proprietara SERVE. Ea enumeră în rândul beneficiilor concrete de pe urma participării la târguri şi forumuri internaţionale obţinerea de contacte comerciale sau dobândirea de informaţii despre pieţele de export şi despre gusturile consumatorilor. „Participarea la astfel de târguri reprezintă un efort financiar considerabil, iar bugetele variază foarte mult, între 3.000 de euro pentru un târg pe plan local şi până la 7.000 de euro pentru un târg în străinătate“, arată Mihaela Tyrel de Poix. De regulă, bugetul de participare la un târg este influenţat în primul rând de suprafaţa închiriată şi de costurile de transport.

La Köln, pentru un stand de minimum 12 mp costurile ajung la aproximativ 4.000 de euro pentru chirie şi construcţia lui şi pot ajunge până la 30.000 de euro pentru o suprafaţă de aproximativ 100 mp, spune Roberta Straub. Cu cât standul este mai personalizat, cu atât cresc şi costurile. „O participare la târg se pregăteşte cu mult timp înainte, prin rezervarea spaţiului şi prin informarea clienţilor existenţi sau potenţiali.“ Bugetul participării poate fi păstrat la un nivel relativ scăzut dacă înscrierea se face din timp, organizatorii oferind de multe ori discounturi la chiria de stand în cazul înscrierilor timpu-rii. În plus, costurile cu transportul şi cazarea cresc extrem de mult dacă rezervările nu se fac cu cel puţin 6-8 luni înainte de începerea târgului. „Am întâlnit din păcate cazuri în care costurile de cazare le-au depăşit pe cele de închiriere şi con-strucţie a standului. O planificare proastă atrage cu sine costuri mari şi, de multe ori, neatingerea scopurilor participării. Putem spune acum că 80% din clienţii noştri din România se înscriu din timp şi îşi planifică manifestările cu un an îna-inte“, afirmă Roberta Straub.

Participarea la astfel de manifestări este absolut necesară pentru companiile care pun accent pe activităţile de export, spun chiar reprezentanţii acestora. 40% din cifra de afaceri a SERVE se datorează exporturilor, iar antreprenoarea are ca ţintă să listeze vinurile în mai multe restaurante clasificate cu stele Michelin, cu precădere în Franţa; vinurile SERVE se află deja în oferta a două restaurante cu stele Michelin din Belgia. Cu toate acestea, din punctul de vedere al rentabilităţii, exporturile nu sunt în mod neapărat de preferat, dar Mihaela Tyrel de Poix consideră că vânzările pe piaţa locală şi externă se completează, în acelaşi mod în care vinurile unei companii trebuie să se regăsească deopotrivă în retail şi în horeca, chiar dacă fiecare canal are, adeseori, game dedicate.

Şi în opinia Rucsandrei Hurezeanu, antreprenoarea care a dezvoltat afacerea Ivatherm, participarea la târguri interna-ţionale este extrem utilă producătorilor români: le dă ocazia să întâlnească parteneri şi distribuitori din alte ţări, să compare produsele lor cu cele ale competitorilor, să afle care sunt tendinţele, inovaţiile în domeniul lor de activitate, să găsească furnizori sau distribuitori noi pentru produsele lor. „Expunerea produselor tale «faţă în faţă» cu ale celorlalţi este şi un exerciţiu de sinceritate, foarte necesar“, spune antreprenoarea.

Ea spune că a participat în ultimul an la târguri internaţionale de cosmetice în zonele de interes pentru Ivatherm, adică îndeosebi Asia şi Orientul Mijlociu, pieţe emergente cu potenţial de creştere şi cu mai puţine bariere la intrare. „Am găsit de fiecare dată mulţi parteneri de discuţie. Sigur, nu toate discuţiile se concretizează în contracte. Nu vrem să vindem cu orice preţ, pe orice piaţă, în orice tip de magazin. Astfel, internaţionaliza-rea înseamnă timp şi resurse“, arată fondatoarea Ivatherm. De la finalul anului trecut, Rucsandra Hurezeanu se preocupă de participarea companiilor de cosmetice româneşti la târguri internaţionale cu sprijinul Ministerului Economiei, în calitate de preşedinte al Patronatului Industriei Cosmetice din România. Prima participare a asociaţiei va fi în luna mai la DubaiBeauty-World, cu opt companii româneşti care vor expune în pavilionul românesc.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/antreprenorii-romani-descopera-miza-participarii-la-targuri-in-businessul-modern-contactul-international-este-obligatoriu-14205371
14205371
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.