Antreprenoriat cu picanterii. Un român produce sosuri iuţi într-un mic atelier din Sighişoara

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 09 aprilie 2021 156 afişări

În Sighişoara, într-un atelier special amenajat, trei sortimente de sosuri de ardei iuţi condimentează fiecare zi de business din viaţa lui Adrian Ştefănescu. Cocheta cu ideea de a pune pe piaţă un astfel de produs încă din 2016, dar a avut nevoie de timp şi practică până când a găsit formula perfectă.

Pe atunci (în 2016 – n. red.), produsul era altul şi totodată pentru altă arie de clienţi. Pentru că ne place mâncarea picantă, am vrut să vedem dacă reuşim să ne facem, iniţial pentru noi, sosuri picante dintr-o plantaţie mică de ardei iuţi. Rezultatele, sincer, ne-au uimit, am zis că e musai să le împărtăşim şi cu alţi iubitori de iute. Am început cu trei soiuri de ardei iuţi, iar azi avem peste 30. Din aceste soiuri de ardei iute pe care le-am îmbogăţit cu elemente autohtone şi exotice au ieşit 3 sosuri”, povesteşte Adrian Ştefănescu. Printre cele 30 de soiuri de sucit minţile şi papilele gustative, se numără Trinidad Scorpion, Habanero, Jalapeno, Scorpion, Fatali, Thai, Aji, Big Black Mamba şi Carolina Reaper. În atelierul din inima Transilvaniei, ele prind viaţă sub numele Dip into Trouble (Jalapeno, Cayenne şi Thai, împreună cu ardei kapia verde, ceapă, usturoi şi suc natural de mere), The Exotic Affair (Trinidad, Scorpion Yellow şi Habanero Orange, alături de mango şi ghimbir) şi Scare the Bear (Carolina Reaper cu ardei kapia şi suc de mere). Preţurile sunt cuprinse între 30 şi 40 de lei bucata, în funcţie de tip şi de cantitate. În Onza Flavours, numele pe care l-a căpătat businessul său, pe Adrian Ştefănescu l-au ajutat foarte mult experienţa în vânzări pe care a dobândit-o în timp, dar şi studiile urmate la Facultatea de Management Financiar. Evident, pasiunea pentru „picanterii” a avut şi ea un cuvânt de spus. „Investiţia iniţială a fost de aproximativ 5.000 de euro. Profitul şi cifra de afaceri, în momentul de faţă, nu sunt relevante şi asta pentru că businessul a fost lansat în luna decembrie 2020. Ce putem spune este că începutul a fost foarte promiţător şi îmbucurător. Suntem mulţumiţi de rezultate şi de impactul avut.”

Clienţii Onza Flavours sunt diverşi, începând de la persoane casnice şi ajungând până la oameni de specialitate, chefi şi personalul din restaurante. Sosurile picante Onza Flavours sunt produse la Sighişoara, iar vânzarea lor momentan se face în mediul online. În perioada următoare însă, antreprenorul vrea să ducă brandul şi în câteva puncte de vânzare fixe. „În acest an, ne-am propus multe lucruri şi suntem aproape siguri că le vom atinge pe toate încetul cu încetul. Ne dorim bineînţeles să ajungem la cât mai mulţi oameni, ne dorim ca tot mai mulţi oameni să guste din nebuniile astea de sosuri. Totodată ne dorim ca anul acesta să venim cu produse noi pentru toţi iubitorii de picant. Momentan suntem în curs de semnare a unor contracte cu băcănii, unde produsele noastre vor fi prezente.”

Pe lista de „to-do” a Onza Flavours în 2021 se mai regăseşte şi deschiderea unui punct de procesare cu ajutorul accesării de fonduri europene. În plus, antreprenorul are în vedere organizarea, în luna august, a primului festival de tip street food în Cetatea Sighişoara. Atunci şi acolo ar urma să aibă loc şi un concurs mai aparte: o competiţie de mâncat ardei iuţi. Totul depinde însă de contextul economic şi sanitar în care se va afla România în următoarele luni, anul trecut nefiind unul fericit din aceste puncte de vedere. „Businessul nostru a fost lansat la finalul anului 2020, în luna decembrie, în plină pandemie, aşadar nu putem vorbi despre un an întreg (de activitate – n. red.). Ce putem să spunem este că pandemia pentru noi a fost o oportunitate. Totul se întâmplă în online acum, ne doream o schimbare, aşa a apărut shopul nostru online unde comercializăm sosurile noastre picante «cu personalitate», cum ne place să le numim.”

Preţurile sunt cuprinse între 30 şi 40 de lei bucata, în funcţie de tip şi de cantitate.



 

Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Valea celor Doisprezece – sat de vacanţă (jud. Neamţ)

Fondatori: Mihaela şi Ionuţ Buta

Investiţie iniţială: 500.000 de euro

Prezenţă: jud. Neamţ


Florile Cezarei – atelier de aranjamente florale (Bucureşti)

Fondatoare: Cezara Negoescu

Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 120.000 de euro

Prezenţă: Bucureşti


Artisan Gourmet – brand de preparate din carne fără aditivi (Buftea)

Fondator: Titi Aur

Investiţie iniţială: 1 mil. euro

Prezenţă: online şi două carmangerii în Bucureşti


MagiCake – atelier de torturi (Bucureşti)

Fondatoare: Oana Ţepelin

Investiţie iniţială: 20.000 de euro

Prezenţă: zona Timpuri Noi din Capitală


GomboClub – activităţi educative pentru copii (Cluj-Napoca)

Fondatoare: Iulia Nabulssi şi Alina Arvinte

Investiţie iniţială: câteva sute de lei

Prezenţă: online


ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Ponderea contractelor de muncă plătite cu salariul minim a crescut de la 7,5% în 2011 la 31,5% în 2019. O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.