ZF Gen Z. Cum sună motto-ul tânărului antreprenor: „Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să pierdem toţi banii. Avem vârsta necesară să îi facem din nou? Da. Then why not do it?“
Să te arunci cu capul înainte într-un proiect în care crezi cu adevărat poate să fie riscant, dar la 20-25 de ani curajul se simte altfel şi le dă aripi multor tineri care simt că antreprenoriatul este drumul lor.
♦ Christine şi Andrei Tufan, doi tineri care s-au întors din străinătate de la studii, au ales să îşi transforme visul de a avea o cafenea în realitate. Cu banii de la nunta lor au deschis, în toamna anului trecut, Cremma Specialty Café, o cafenea de specialitate în zona Mântuleasa din Bucureşti.
Să te arunci cu capul înainte într-un proiect în care crezi cu adevărat poate să fie riscant, dar la 20-25 de ani curajul se simte altfel şi le dă aripi multor tineri care simt că antreprenoriatul este drumul lor.
Aşa a fost şi în cazul lui Christine şi Andrei Tufan, care, cu banii de la nunta lor, au decis să îşi transforme visul de a avea o cafenea în realitate. Aşa a luat naştere Cremma Specialty Café în toamna anului trecut.
„Cred că încă există teama că am putea pierde banii. Niciodată nu ştii ce te aşteaptă, niciodată nu ştii când va mai veni o pandemie sau o criză economică. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să pierdem toţi banii. Avem vârsta necesară să îi facem din nou? Da. Then why not do it? De aceea am şi decis să facem pasul acesta acum, cât suntem tineri. Îngrijorarea există, dar e cumva reprimată de entuziasmul nostru“, spune Christine în cadrul ZF Gen Z, cel mai recent proiect video al Ziarului Financiar, susţinut de Banca Transilvania.
Investiţia de pornire pentru cafeneaua celor doi tineri, situată în zona Mântuleasa din Bucureşti, s-a ridicat la 60.000 de euro, după cum spun ei, iar banii de la nuntă au reprezentat circa jumătate din această sumă.
Andrei şi Christine Tufan nu sunt la primul lor proiect antreprenorial. Ei mai au un alt business în zona de design, care a asigurat o parte din banii pentru investiţia iniţială în cafenea.
„Dorinţa de a avea o cafenea era a amândurora. Ştiam că, la un moment dat în viaţă, vrem să facem acest pas şi am zis că, dacă nu o facem acum, poate mai târziu ori nu o vom mai face, ori nu ne vom bucura la fel de mult de experienţa aceasta. Timingul a fost excepţional“, spune şi Andrei.
Să începi de tânăr un astfel de proiect, mai adaugă el, vine la pachet atât cu avantaje, cât şi cu dezavantaje.
Însă, consideră antreprenorul, balanţa înclină mai mult către avantaje. „Când eşti tânăr, ai mai multă energie, mai multă creativitate. Lipsa de experienţă de viaţă, pe de altă parte, îşi spune cuvântul în anumite momente şi suntem conştienţi că încă avem multe de învăţat“, completează el.
Cremma Specialty Café este un loc în care, odată ce ai intrat, simţi imediat că nu e doar despre cafea. E despre atmosferă, despre oameni, despre un vibe cald, descriu cei doi. Cafeneaua din centrul Bucureştiului e un spaţiu volatil, care creează o comunitate, afirmă ei, un loc în care poţi găsi atât cafea de specialitate, cât şi preparate de brunch, produse de patiserie şi deserturi.
„Ne-am dorit un loc potrivit pentru mai multe tipuri de activităţi, dar nu pentru hipstereala care deja există în Bucureşti în toate cafenelele de specialitate. Ne-am dorit o cafenea pe modul vechi“, detaliază Christine.
Un espresso costă la Cremma 10 lei, iar un cappuccino 16 lei. Majoritatea clienţilor, adaugă cei doi, cumpără un desert şi o cafea. Ei şi-au dorit să se încadreze la un bon de sub 50 de lei pentru un client.
„Am observat în ultima vreme reticenţa oamenilor de a ieşi la restaurant. Experienţa unui restaurant a devenit destul de costisitoare, astfel că «hai să ne vedem» a început să coste chiar şi 200 de lei. Cred că acest «hai să ne vedem» la o cafea poate să coste şi 50 de lei şi asta ne dorim să oferim“, a mai adăugat tânăra.
Cei doi tineri antreprenori vor să dezvolte în continuare micul lor proiect antreprenorial. Îşi doresc, după cum spune Christine, cel puţin încă o cafenea, tot în centrul Bucureştiului, pe care speră să o deschidă anul acesta sau în 2027.
Christine şi Andrei Tufan fac parte dintr-o generaţie de tineri antreprenori care au pornit devreme pe cont propriu. Au deschis cafeneaua la 25, respectiv 27 de ani însă interesul pentru business a apărut cu mult înainte.
Pentru Christine, gândul de a avea ceva al ei s-a conturat încă din liceu. „Pe la 17 ani, când eram în liceu şi aveam, categoric, certuri constante cu părinţii mei, iar pedeapsa supremă era, printre altele, tăierea fondurilor. Deci trebuia cumva să găsesc o variantă de a face bani. Şi atunci
m-am gândit să pornesc ArtingSo Design, care, la început, a fost un business de vânzare de tablouri“, povesteşte ea. Între timp, acest business a devenit un proiect de design care funcţionează şi astăzi. Mai târziu, în perioada studiilor din Marea Britanie, lucrul într-o cafenea i-a reaprins interesul pentru zona de cafea şi ospitalitate şi a ştiut că, la un moment dat, va avea propria ei cafenea.
Andrei a intrat în antreprenoriat alături de Christine, prin businessul de design, însă spune că direcţia i-a fost familiară încă de la început, amândoi venind din familii de antreprenori.
Pe el l-a atras în mod special partea socială a unui business din HoReCa, pe care a descoperit-o şi mai bine în perioada petrecută în Australia, unde a studiat timp de un an cu bursă.
Din experienţa familiilor lor, cei doi spun că au învăţat lecţii care îi ajută şi astăzi. Pentru Andrei, esenţială este „lecţia responsabilităţii“: un proiect nu se încheie când semnezi un contract, ci trebuie dus până la capăt. Christine vorbeşte despre importanţa calmului, a educaţiei continue şi a capacităţii de a înţelege oamenii. „Niciodată nu e prea târziu şi nu e sfârşitul lumii când dai de greu.“
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













