XTB: Companiile de social media şi-au majorat veniturile cu până la 125% în T2

Autor: Mediafax Postat la 04 august 2021 42 afişări

XTB: Companiile de social media şi-au majorat veniturile cu până la 125% în T2

Dintre companiile de social media componente ale indicelui S&P 500 care şi-au prezentat deja performanţele, 88% au raportat câştiguri mai bune decât se prognoza. Dacă tendinţa continuă, ar fi cea mai mare creştere din 2008, arată Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj XTB. 

Înainte de începutul perioadei de raportări financiare a companiilor din SUA, reprezentanţii firmelor au încercat să le sugereze analiştilor că rezultatele vor fi mai puternice decât prognozele acestora, în ideea în care îşi vor revizui estimările deja ridicate. Având în vedere că preţurile acţiunilor s-au tranzacţionat aproape de maximele istorice, observăm un val masiv de optimism pentru câştigurile viitoare, fapt care a fost inclus deja în preţuri.

Dintre companiile componente indicelui S&P 500 care şi-au prezentat deja performanţele, 88% au raportat câştiguri mai bune decât se prognoza. În cazul în care tendinţa continuă, ar fi cel mai ridicat ritm procentual de când FactSet a început să înregistreze aceste date în 2008.

Până în acest moment, companiile de Social Media au impresionat în ceea ce priveşte rezultatele pentru al doilea trimestru încheiat la 30 iunie. Veniturile totale ale Facebook pentru trimestrul respectiv au crescut cu 56% de la an la an, la 29,08 miliarde de dolari, înregistrând cea mai rapidă creştere din 2016.

În comparaţie, veniturile Pinterest s-au îmbunătăţit cu 125% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut la 613,21 milioane dolari. Veniturile Twitter au crescut cu 74% de la an la an în trimestrul respectiv la 1,19 miliarde, faţă de 1,07 miliarde dolari. În ceea ce priveşte firma Snap (care deţine Snapchat), veniturile au depăşit, de asemenea, estimările analiştilor, în creştere cu 116,2% de la an la an.

De asemenea, Pinterest a furnizat o estimare a creşterii veniturilor din al treilea trimestru „de peste 40%”, de la an la an. Aceasta a fost în conformitate cu aşteptările Refinitiv de creştere a veniturilor de 42,8% de la an la an pentru trimestrul următor.

Rivalii mai mici ai Facebook, Snap şi Twitter, au uimit Wall Street cu câştiguri care au depăşit cu mult aşteptările. Ambele seturi de rezultate indică o recuperare a activităţii de publicitate mai puternică decât era de aşteptat pentru mass-media online - ceva ce analiştii Bank of America au avertizat că ar putea pune presiune pe acţiunile Facebook după raportarea câştigurilor în cazul în care firma nu se ridică la înălţimea colegilor săi. Aşteptările faţă de Facebook au fost prea ridicate, acţiunile companiei suferind de o sincronizare nepotrivită, venind după rezultatele explozive ale Twitter şi Snap, precum şi cele ale giganţilor de tehnologie precum Microsoft şi Apple. Dacă Facebook ar fi început sezonul cu astfel de numere situaţia ar fi fost considerată pozitivă, deşi performanţele nu sunt la fel de impresionante precum ale colegilor săi.

Cifrele prezentate de Snap şi Twitter au semnalat că piaţa publicităţii online înregistrează o recuperare puternică faţă de minimul atins în timpul pandemiei, astfel preţul acţiunilor companiilor de publicitate online au avansat. Raportarea Snap de pe 24 iulie a fost adevăratul punct de vedere, întrucât compania a depăşit aşteptările de venituri cu mai mult de 100 de milioane de dolari, iar acţiunile sale au beneficiat de un imbold puternic, crescând cu 23,9% până la un nivel de închidere record de 78,02 USD. În aceeaşi sesiune, Twitter a câştigat 3,1%, până la 71,69 USD.

Majoritatea jucătorilor de pe piaţa Social Media au întâmpinat dificultăţi în atingerea prognozelor privind creşterea utilizatorilor. Astfel, Twitter a dezamăgit uşor în ceea ce priveşte utilizatorii zilnici activi monetizabili (MAU). Facebook a reuşit să respecte previziunile privind utilizatorii zilnici activi (DAU), în timp ce s-a plasat uşor sub aşteptările referitoare la indicatorul MAU. Cu toate acestea, Snap a reuşit să depăşească aşteptările privind DAU.

Ritmul mai rapid de creştere al Snap indică faptul că sunt în joc mai mult decât doar tendinţele macro, deoarece analiştii au lăudat mişcările strategice inteligente care au condus impulsul recent al companiei mamă a Snapchat. Cu câţiva ani în urmă, existau îndoieli că Snap va reuşi să obţină o afacere profitabilă din platformă, dar aceasta are în momentul de faţă o evaluare de piaţă de două ori mai mai mare decât Twitter şi compania se apropie de totalul veniturilor Twitter.

În ceea ce priveşte îndrumările pentru a doua jumătate a anului, Facebook a spus că se aşteaptă ca „ratele de creştere a veniturilor totale de la an la an să scadă semnificativ pe o bază secvenţială pe măsură ce parcurgem perioade de creştere din ce în ce mai puternică”. Acest comentariu este neschimbat faţă de recomandările publicate cu trei luni mai devreme. Analiştii chestionaţi de Refinitiv se aşteptau la venituri de 28,22 miliarde de dolari pentru al treilea trimestru, ceea ce implică o creştere de 31%.

Raportul a subliniat planurile Facebook de a-şi reduce dependenţa de veniturile din publicitate, menţionând eforturile extinse ale companiei de a atrage şi sprijini creatorii de conţinut şi, în special, planurile sale de comerţ electronic. „Vrem ca platformele noastre să fie cel mai bun loc pentru creatori pentru a-şi câştiga existenţa”, a spus Zuckerberg, adăugând că firma intenţionează să genereze instrumente pentru creatori începând cu 2023. Pentru a-şi construi succesul, compania de socializare investeşte puternic în realitatea virtuală (VR) şi în realitatea augmentată (AR) pentru a crea noi lumi digitale pe care mai mulţi oameni le pot locui simultan. Facebook numeşte acest proiect „metaversul”. Aceste noi tehnologii ar putea atrage noi utilizatori şi ar putea impulsiona rata de creştere a bazei de utilizatori globali a Facebook. Totuşi, în ciuda unui trimestru puternic, Facebook avertizează asupra schimbărilor viitoare - şi anume impactul asupra activităţii sale masive de publicitate, care a generat 28,5 miliarde de dolari din cei 29 de miliarde de dolari ai companiei în acest trimestru.

O altă temă a raportărilor companiilor din acest domeniu a fost impactul eforturilor Apple de a permite utilizatorilor să decidă dacă doresc să permită urmărirea activităţii lor online în scopuri de marketing printr-un identificator publicitar sau IDFA. Această iniţiativă recentă a fost semnalată de jucătorii de social media drept un potenţial factor de risc în cadrul sezonului anterior de raportări. Snap a indicat de data aceasta că nu a înregistrat un impact negativ atât de mare, aşa cum se anticipase iniţial, în timp ce directorul financiar Twitter, Ned Segal, s-a declarat „mulţumit” de ceea ce a observat compania până în prezent.

În acest context, sectorul tehnologic cu focus pe social media continuă să rămână în centrul atenţiei, într-o perioadă în care persistă un val de indecizie şi nesiguranţă întrucât presiunile inflaţioniste din SUA continuă să crească şi Rezerva Federală are tot mai puţin spaţiu de manevră în privinţa menţinerii unor condiţii relaxate de politică monetară.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.