Wizz Air mută temporar operaţiunile din Timişoara la Arad

Autor: Razvan Muresan Postat la 23 iulie 2013 285 afişări

Compania aeriană Wizz Air, cel mai mare transportator din România după numărul de pasageri, a anunţat că va reloca operaţiunile de la Aeroportul din Timişoara pe cel din Arad, în perioada 24 august, ora 8:00 şi 1 septembrie, ora 17:00, din cauza lucrărilor de mentenanţă efectuate la Aeroportul din Timişoara.

Wizz Air mută temporar operaţiunile din Timişoara la Arad

În această perioadă toate zborurile vor fi operate de pe Aeroportul din Arad. Toţi pasagerii au fost contactaţi referitor la această relocare.

Wizz Air sfătuieşte pasagerii să-şi verifice detaliile zborurilor pe wizzair.com şi să sosească la Aeroportul din Arad cu 2 ore înainte de ora programată de zbor, pentru a finaliza toate formalităţile în timp util.

Wizz Air a transportat anul trecut 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creştere cu 2,2% faţă de 2011 şi sub estimările de 3 milioane de euro anunţate în octombrie. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piaţa locală. Compania maghiară Wizz Air are ca investitor principal fondul american de private equity Indigo Partners.

Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
timisoara,
arad,
operatiuni,
wizz air,
aeroport
/actualitate/wizz-air-muta-temporar-operatiunile-din-timisoara-la-arad-11143675
11143675
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.