Wizz Air anunţă redeschiderea din toamnă a trei rute din România

Autor: Mediafax Postat la 29 august 2022 332 afişări

Wizz Air anunţă redeschiderea din toamnă a trei rute din România

Compania Wizz Air a anunţat luni că din această toamnă va redeschide trei rute din România spre Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Spania.

Potrivit unui comunicat al companiei, primul zbor va fi reluat din Cluj-Napoca către Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Ruta de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj va fi repornită în data de 29 septembrie, iar zborurile vor decola, în prima lună, în fiecare zi de joi.

În plus, Wizz Air va zbura din nou din Bucureşti către Aqaba, Iordania, şi Gran Canaria, în Insulele Canare, Spania. Aceste două rute de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti vor reîncepe în data de 1 noiembrie şi, respectiv, 5 noiembrie, cu operaţiuni în fiecare marţi şi sâmbătă pentru Aqaba şi în zilele de sâmbătă pentru Gran Canaria.

„Suntem încântaţi să anunţăm redeschiderea a trei rute din România, oferind diverse destinaţii de călătorie pentru toate ocaziile, fie că este vorba de călătorii de afaceri sau de petrecere a timpului liber. Cu cele mai noi rute ce urmează a fi redeschise din Cluj-Napoca şi Bucureşti către frumoasele oraşe Abu Dhabi şi Aqaba, dar şi către minunata insulă Gran Canaria, vrem să le oferim românilor mai multe destinaţii însorite în sezonul de iarnă”, a declarat Daria Sergeeva, Corporate Communications Manager la Wizz Air.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
wizzair,
redeschidere,
rute,
wizz air,
romania,
anunt

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.