VREMEA va deveni instabilă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Postat la 09 septembrie 2015 241 afişări

Joi, vremea va deveni în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua, ziua pe arii extinse în sud-vest şi local în zona montană, iar seara şi noaptea, aria precipitaţiilor va fi în extindere şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Excepţie vor face regiunile estice şi sud-estice, unde înnorările vor fi temporare şi numai izolat vor fi ploi de scurtă durată.

ÎN ŢARĂ

Vor fi mai ales averse, trecător vor fi posibile descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse 25...30 l/mp, îndeosebi în Oltenia, Banat şi zonele montane aferente. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în jumătatea de sud şi în zonele de munte, viteze mai mari, în jurul a 60 km/h, urmând a se înregistra în sudul Banatului. Temperaturile maxime, în general mai scăzute decât în ziua precedentă, vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, iar cele minime se vor situa între 5...7 grade în depresiuni şi 18...19 grade pe litoral.

LA BUCUREŞTI:

Cerul va prezenta înnorări, mai accentuate noaptea, când trecător va ploua. Vântul se va intensifica treptat şi va atinge viteze la rafală în jur de 50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 15...16 grade. 

VINERI

ÎN ŢARĂ:

Vineri, vremea va fi predominant închisă, iar valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă a anului în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări şi va ploua în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în zonele de munte, unde şi cantităţile de apă vor fi însemnate, izolat peste 25...30 l/mp. În celelalte regiuni ploile se vor semnala local. Vor fi mai ales averse, trecător însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va continua să prezinte intensificări în sudul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele de munte, în timp ce în celelalte regiuni acestea vor fi pe spaţii mai mici şi la cote mai reduse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 15 şi 24 de grade, iar cele minime se vor încadra între 7 grade în depresiuni şi 19...20 de grade grade pe litoral.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vremea,
anm,
starea vremii,
prognoza meteo
/actualitate/vremea-va-deveni-instabila-prognoza-meteo-pentru-joi-si-vineri-14706251
14706251
comments powered by Disqus

Aleph Story. De ce sunt mici salariile atât de mici în România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.