Vrei să devii mai responsabil, dar eşti prins în rutină şi nu reuşeşti? Pleacă măcar un semestru cu Erasmus în altă ţară sau, de ce nu, pe un alt continent
Ţi se pare că responsabilitatea e ceva ce „vine cu vârsta”? Uneori, adevărul e că poate veni cu un bilet de avion şi o bursă Erasmus. Dacă ai senzaţia că eşti blocat în aceeaşi rutină între cursuri, poate un job part-time şi weekenduri în acelaşi oraş, o mobilitate Erasmus ar putea fi exact resetul de care ai nevoie.
„Erasmus aduce o transformare a studentului. Un student care pleacă cu Erasmus se întoarce, în primul rând, mai matur. Cel puţin după pandemie, programul Erasmus a însemnat metoda prin care tinerii au ieşit din zona de confort. De asemenea, tinerii se întorc mai responsabili financiar şi este o experienţă care îi ajută să îşi dezvolte partea de soft skills”, spune Teodora Monica Fulga – Head of ErasmusĂ Office, ASE.
Nu e doar un schimb academic – e o schimbare de perspectivă pentru tine. În urmă cu zece ani, doar 200 de studenţi de la ASE plecau cu Erasmus, iar astăzi, peste 1.000 aleg să-şi trăiască o parte din studenţie în alt colţ al lumii.
De asemenea, fondurile s-au triplat, iar programul s-a extins către destinaţii de studiu care trec de graniţele continentului. „Erasmus nu mai înseamnă doar Europa, ci lumea întreagă. Studenţii ajung în Chile, Indonezia sau Japonia”, a mai adăugat ea.
Pe lângă mobilităţile clasice de studii, există stagii de practică în companii, ONG-uri sau instituţii publice. Poţi pleca vara pentru două-trei luni sau chiar pentru câteva săptămâni în mobilităţi scurte, de la cinci până la 30 de zile.
Destinaţiile preferate, cel puţin în cazul studenţilor de la ASE? Germania, Portugalia, Polonia şi Turcia.
„Studenţii iau în considerare nivelul de trai din acea ţară în momentul în care îşi aleg destinaţia. Se uită la cursuri şi condiţii de cazare”, explică Teodora Monica Fulga.
Dacă ai ajuns până aici, înseamnă că eşti măcar 1% interesat de posibilitatea de a pleca cu Erasmus. E bine să ştii că pentru a fi eligibil pentru o astfel de bursă, trebuie să îndeplineşti câteva condiţii.
Pentru mobilitatea tradiţională de studii, ai nevoie de o medie peste 7 şi de cel puţin 70% din totalul creditelor obţinute în urma examenelor. Dacă ai bifat deja primele două criterii, mai ai doar un hop de trecut: un interviu în limba străină în care umrează să studiezi.
„Generaţia Z e familiară cu călătoria. Tinerii de azi călătoresc mult mai mult şi mult mai des decât cei din generaţiile trecute. Challenge-ul nostru este ce le aducem în plus prin Erasmus faţă de o călătorie normală sau o vacanţă cu familia”, a mai adăugat coordonatoarea programului Erasmus din cadrul ASE.
Însă, poţi privi şi tu lucrurile ca pe o provocare şi să transformi o plecare într-o experienţă care chiar te schimbă. Aşa că, dacă vrei să devii mai responsabil, să înveţi despre tine şi despre lume, nu aştepta momentul perfect. Aplică pentru o brusă Erasmus, fă-ţi bagajul şi pleacă măcar un semestru. Restul se va schimba de la sine.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













